Archive for the ‘Nina Cassian’ Category
Ninigra şi Aligru
Posted on: April 18, 2014
- In: .carte | .ro | .video | Nina Cassian | Ninigra şi Aligru
- Leave a Comment
Ceapa
Posted on: April 17, 2014
- In: .poezie | .ro | Ceapa | Nina Cassian
- Leave a Comment
de Nina Cassian
Toţi copiii din cămin
La un loc s-au adunat.
De seminţe pumnu-i plin;
Azi e zi de-nsămânţat.
În pământ scobim culcuşul-
Cald seminţelor să ţină,
Până vom vedea urcuşul
Plantei noastre spre lumină.
Oana ţine-n mâna ei
Bulbi rotunzi şi mititei.
Îi sădeşte-apoi cu rândul,
Udă harnică pământul,
Până va zări cu ochii
Ceapa grea cu şapte rochii.
Pui de raţă
Posted on: April 16, 2014
- In: .poezie | .raţa | Nina Cassian | Pui de raţă
- Leave a Comment
de Nina Cassian
Pui cu puf de aur moale,
Şapte sunt, prin curte.
Umblă-n picioruşe goale,
Sprintene şi scurte.
Piuie de viaţă nouă
Cu un glas ca aţa:
“Am ieşit şi noi din ouă-
Bună dimineaţa!”
Micul prinț
Posted on: April 15, 2014
de Nina Cassian
Elogiul candorii
Stiu sa intreb
Despre miei, despre flori.
Odata-ntr-o padure
Am sarutat un izvor.
Stiu ce uimita-i
Culoarea albastra.
Am o gradina
Si o fereastra.
Mai am si o carte
Foarte subtire
In care nu-ncape
Decat o iubire.
Pot sa-mi iau locul
Langa tine, pe stea ?
– Da, spuse printul
Esti prietena mea.
Păpădia
Posted on: April 14, 2014
- In: .poezie | .ro | Nina Cassian | Păpădia
- Leave a Comment
de Nina Cassian
Păpădie,
Străvezie,
Fruct uşor,
Tremurător,
Când suflăm, sar în văzduh
Umbreluţele de puf
Şi-ţi rămâne lujerul
Neted, gol, ca fluierul.
Căciuliţa albă
Posted on: December 20, 2013
- In: .poezie | .ro | Căciuliţa albă | Nina Cassian | _iarna
- Leave a Comment
de Nina Cassian
Iarna. Fulgii podidesc
Cerul, ca nişte noiţe.
Stâlpii-n drum se-mpodobesc,
Toţi, cu albe căciuliţe.
Grâul ca să nu se strice
Sub a gerului pojghiţă,
Neaua i-a-mbrăcat cu grijă
Tot o albă căciuliţă.
Nu-s în luncă flori de loc;
Nu mai are lunca salbă.
Are-n schimb un alb cojoc
Şi o căciuliţă albă.
Sub zăpadă-i cald şi bine;
Grâu-şi are odăiţa.
Şi, când primăvara vine,
Se topeşte căciuliţa.
La oraş, a nins oleacă-
Neaua-i doar cât o şuviţă.
Oana noastră îşi îmbracă
Albă, moale, căciuliţă.
Şi când iese pe portiţă
Şi aleargă-apoi pe stradă,
Capul ei cu căciuliţă
Pare-un bulgăr de zăpadă.
Mama
Posted on: March 8, 2012
- In: .mama | .poezie | Mama | Nina Cassian
- Leave a Comment
de Nina Casian
M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân’ la şcoală.
Zile-ntregi şi nopţi la rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.
Să spun mama, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi, prin casă
Primii paşi până la masă.
M-a învăţat ca să nu mint,
M-a învăţat să nu m-alint.
Să nu ştiu ce este frica,
Toate m-a-nvăţat mămica.
Mamă bună, mamă dragă,4
Te-aş iubi o viaţă-ntreagă.
Pentru tot ce ai făcut,
Pentu că tu m-ai crescut.
Cartea nouă
Posted on: September 18, 2008
- In: .poezie | .ro | Cartea nouă | Nina Cassian
- Leave a Comment
de Nina Cassian
Colectia: Poezii pentru copii
Oana a primit o carte;
Pozele-s frumoase foarte.
Uite-un ţurţur, o albină,
O broscuţă, o tulpină,
Uite-un munte, uite-un pom,
O căsuţă şi un om.
Poze sunt nenumărate-
Şi-încă toate-s colorate.
Lângă ele, nişte rânduri…
Oana noastră stă pe gânduri:
Cât mai e pân-o să crească
Şi-o să-nveţe să citească?
Prinţul Miorlau
Posted on: April 6, 2008
- In: .pisici | .ro | Nina Cassian | Prinţul Miorlau
- Leave a Comment
de Nina Cassian
Într-o împărăţie cam ploioasă,
trăiau un împărat şi-o împărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, şi un prinţ,
singur la părinţi.
Prinţul era de şase anişori
şi miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de “vreau!” spunea “miorlau!”
şi tot “miorlau!” pentru “nu vreau!”
Deci, cum spuneam, cu prinţul miorlăit
deloc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane –
el miorlăia că vrea baloane;
şi-n loc de baloane
voia tromboane,
şi-n loc de tromboane
voia bomboane,
dar nişte bomboane
cu gust de baloane,
şi-n care să sufle
ca-n nişte tromboane.
Astfel de dulciuri – vai! Nu se găseau…
Şi prinţul miorlăia: Miorlau! Miorlau!
Miorlau! – că plouă afară;
Miorlau! – că afară-i soare;
Miorlau! – că-i zi de lucru;
Miorlau! – că-i sărbătoare…
Părinţii nu mai ştiau ce să-i mai facă
– numai să tacă…
Îi aduceau în fiecare zi
o mie o sută una jucării:
căişori de lemn,
puşti de tras la semn,
gume şi creioane,
raţe dolofane
de celuloid,
şi căţei şi mâţe,
şi păpuşi semeţe,
cu ochi ce se-nchid,
şi iar se deschid…
Ah, dar prinţul nostru nu tăcea de fel
El voia ceva ştiut numai de el:
Miorlau! – de ce e luna lună?
Miorlau! – friptura nu e bună!
Miorlau! – vreau să mănânc compot!
Nu vreau compot că nu mai pot!
…Albi şi împăratul, albi şi-mpărăteasa
De atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
Canarii asurziră, căţeii leşinară,
iar caii se mutară cu totu-n altă ţară.
Bostanii şi verzele
părăsiră grădinile.
Fugiră găinile,
Zburară şi berzele
Şi se făcu – pe câte ştiu –
în jurul prinţului – pustiu.
…Doar mâţele sosiră toate
cu cozile încârligate,
torcând de zor,
la prinţişor.
Sfârr…Sfârr…
Ce pisici!
Cu ochi mici!
Ce motani
năzdrăvani!
Şi-ncepură să-l aţâţe,
miorlăind motani şi mâţe:
“Miau-miorlau!
Hai cu noi!
Nu eşti prinţ
Eşti pisoi –
Nu mai sta! Vino-ncoa!
De-acum, şoareci vei mânca”.
Atunci prinţişorul, de frică
să nu se prefacă-n pisică,
uită de miorlăitul lui, fireşte,
şi prinse să vorbească omeneşte
Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:
“Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”
Şi foarte bosumflate fură ele
că au putut astfel să se înşele…
Dragi copii, povestea-i gata,
Să vă duceţi imediat
şi la mama, şi la tata,
să le spuneţi răspicat:
“Iubiţii mei părinţi, nu vreau
să fiu şi eu un prinţ Miorlau!”
