Sînziene

Archive for the ‘..authors’ Category

de Tudor Arghezi

Zece mâţe-au fost poftite
La un ceai, pe negândite.
Dar, de teamă să n-o plouă,
Poate și de altă frică,
Stă la ușa cea mai mică
Și-au plecat de-acasă nouă.

Nouă mâţe-ascultă-aici
Un concert pentru pisici.
Una sforăie pe nas
Și acuma doarme dusă.
Și din toată ceața spusă
Mâțe opt au mai rămas.

Opt pisici se duc la rău
Unde-i apa peste brâu
Plină-n fund cu frig și noapte.
Un pisoi, cum a călcat,
Că s-a dus! Și s-a-necat
Și-au rămas cu toate, șapte.

Șapte mâţe s-au jucat
A un joc nemaijucat.
Cărămizile, fiind groase,
Au lovit pe una-n cap,
Ca o muche de dulap,
Și-au rămas, din șapte, șase.

Șase mâţe din grădină
S-au suit într-o mașină,
Și-n tîrligi, ca în opinci,
Una ne-ncăpând, frumos,
Au lăsat-o-n drum, pe jos,
Și din șase mai sunt cinci.

Cinci pisici s-au rânduit
Sus, pe mal, la pescuit.
Hai, mai prinde-l, dacă poți!
Că pe unul l-a furat
Racul cel răscrăcărat
Și-au rămas patru din toți.

Patru mâţe, după pește,
Vor să-l prindă între dește
Și cu mâna, vrei, nu vrei.
Una fuge cu un crap,
Să și-l facă la proțap,
Și-au rămas, din patru, trei.

Trei pisici, precum se știe,
S-au dus la menajerie
Ca sa vadă un cotoi,
Însă pe cel mai draguț
L-a luat și l-a dus un struț
Și-au rămas pisicii doi.

Doua mâţe, chipurile,
Au bătut nisipurile
Toată ziua, toată luna.
Dar o mâţa, mi s-a spus,
A zburat și s-a tot dus
Și-a rămas, din două, una.

O pisică de prigoană,
S-a văzut că e orfană,
Singuratică și mică.
Și, bolnavă, s-a culcat.
Nu mai știu ce s-a-ntîmplat.
Nu mai e nici o pisică.

de Alexandru Andrieş

Şoricelul supărat
E mereu ascuns sub pat,
E bolnav
Şi-aşteaptă să-i treacă;

Şoricelul bine dispus
E mereu pe-afară dus,
Nimeni nu ştie
Când vine şi când pleacă…

Bietul motan,
De necaz s-a suit pe tavan!

de Alex Sahighian

Unu parcă e un băţ
Şugubăţ.
Poartă chipiul tras,
Cu cozorocul pe nas.

Doi se-ndoaie uşor
Pe picior,
Gâtul; vezi, e cam aşa
Cum îl are lebăda.

Trei a fost un ineluş
Pe deget învârtecuş.
Meşterul l-a rupt în două
Să-i dea folosinţă nouă.

Patru scaun ar părea.
Cu spătatul în podea
Şi picioarele în sus
Cine oare aşa l-a pus ?

Cinci, se poate să mă înşel,
E o seceră de oţel.
Dar, deşi unealta-i nouă,
Coada ei e frântă-n două.

Şase e un melc rotit,
în căsuţa răsucită.
Parcă-ar vrea să se răstoarne
Şi să scoată-n grabă coarne.

Şapte parcă-ar fi o coasă.
Nu vă temeţi, nu-i tăioasă.
Are coadă lungă,
Să-i ajungă.

Opt e-aşa ca un colac
Cum miere, cu mac.
Nu-l mîncaţi că vă-nşelaţi.

Nouă un cârlig să fie ?
Cine ştie?
Este greu de asemuit.
Dar e nouă, negreşit.

-Zece vă trimite vestea
Că s-a încheiat povestea
Ş-a semnat, precum îmi pare :
Un băţ c-un covrig la spinare.

de George Topârceanu

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mânjite,
Zece ouă înroşite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frăţioare,
– Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi fi ouă…
– Suntem fierte!
Zise-un ou rotund şi fraise
Lânga pasca cu orez.

Şi schimbindu-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pân’la urmă tot nu scap!
– Ne găteşte de paradă.
– Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvârle coaja-n stradă…

– Ce ruşine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
As fi scos un pui albastru…
– Şi eu unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…

Read the rest of this entry »

de Nichita Stănescu

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
– Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Versuri de Nichita Stănescu
Muzica de Tatiana Stepa

Orele plutesc pe lângă umărul tău,
Sfere-albastre, şi-ntre ele e Saturn.
Şi cum se duc, se micşorează
Mai înserat şi mai nocturn.

Nu-mi pare rău, nu-ţi pare rău de ele,
Dreaptă cum stai.
Trecerea lor copilăroasă-aproape
Şi suavă luceşte-n ochiul tău nemişcator.

Şi uit de ele, uiţi şi tu de ele,
Şi-n întunericul odăii se aprind,
Se sting, se-aprind, se sting
Ochii prelungi ai tăi, murind, reînviind.

de Nichita Stănescu

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal…

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi…

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

Read the rest of this entry »

Categories