Archive for the ‘.natura’ Category
Copacul
Posted on: February 10, 2017
- In: .copac | Copacul | Jolt Kerestely | Ovidiu Dumitru
- Leave a Comment
Muzica: Jolt Kerestely
Text: Ovidiu Dumitru
În ţara afinelor
Posted on: April 24, 2009
- In: .mama | .natura | .poveste | .ro | .sînziana | .translation | În ţara afinelor | Elsa Beskow
- Leave a Comment
Traducere şi adaptare de ziua mamei după Peter in Blueberry Land de Elsa Beskow
Download: pdf
Într-o bună dimineaţă, Catrinel a plecat să culeagă fructe de pădure. A luat două coşuleţe, unul pentru afine şi unul pentru zmeură. Era ziua mamei şi vroia să-i aducă fructele în dar. Dar unde erau afinele? Catrinel a căutat în toata pădurea, dar nu a găsit nici fir de afină. S-a asezat pe un trunchi de copac şi a inceput să plângă.
Deodată a auzit „cioc cioc” în pantofior şi o voce „Nu fi tristă, Catrinel”. Era un bătrinel cât un măr de mare care i-a spus:
„Sunt Regele Afin şi am să-ţi arăt unde cresc afinele”
Cu ochii mari de mirare, Catrinel a rămas fără de lacrimi şi fără de cuvinte. Atunci Regele Afin i-a atins pantofiorii cu o baghetă mică cât o mărgică şi Catrinel s-a făcut cât Regel Afin de mititcă! Era acum în ţara afinelor unde iarba era cât o pădure de înaltă şi florile erau cât coroana regelui de mari. Coşuleţele deveniseră însă prea grele şi Regele Afin a chemat două veveriţe în ajutor. Acestea s-au înhămat la coşuleţe şi au dispărut iute printre flori. În curind se plimbau cu toţii printre ferigi înalte ca palmierii. Catrinel era fermecată de ceea ce vedea, totul părea aşa de diferit în această lume. Nuca era mare cât o plăcinta. Cât despre păianjan, Catrinel nu prea ştia ce sa zică, părea prietenos, dar cam mare pentru un copil mic şi un pic sperios.
„Am ajuns!” a spus Regele Afin când au intrat într-o pădure cu mulţi pomi încărcaţi de fructe.
„Uite, mere albastre!” a exclamat Catrinel cu mirare.
„Ha, ha, ha, nu sunt mere, ci afine!” a raspuns Regele Afin. „Vino acum să faci cunoştinţă cu băieţii mei”.
Şapte băieţandri jucau fotbal cu afine şi au venit fugind la Catrinel. Hăinuţele le erau ude şi albăstrui de la sucul de afine. Regele Afin le-a spus povestea lui Catrinel şi i-a rugat pe copii să o ajute să umple coşuleţele. Copiii s-au căţărat iute în copaci să culeagă afine. Când coşul albastru a fost plin, au fugit cu toţii înapoi la joacă.
Au construit apoi o bărcuţă din coajă de copac cu pânză dintr-o frunză şi au plecat cu ea pe lacul plini de nuferi uriaşi. Catrinel a uitat cu totul de afine şi fragi până când un băieţel şi-a amintit că Domniţa Fraga îi aşteaptă cu fructe proaspete. Au sărit repede din bărcuţă, iar băieţeii s-au pieptănat, s-au spălat pe dinţi si pe mâini de sucul de afine. Opt şoricei îi aşteptau, gata de galop prin pădurea de afine şi plante aromate către ţara fragilor.
Domniţa Fraga îi aştepta în luminiş, împreună cu cele cinci fetiţe ale sale. Ele ştergeau frăguţele de ultimul fir de praf, iar pe cele mai roşii şi strălucitoare le puneau in coşuleţ.
Fetiţele tare s-au mai bucurat când au văzut-o pe Catrinel. Domniţa Fraga i-a atras atenţia însă că frăguţele sunt tare delicate şi aşa trebuie să fie şi ea. Dar fetiţele i‑au umplut iute cosuleţul cel roşu. Iar când au vazut două gărgăriţe zburând pofticios au inceput sa cânte „Gărgăriţă-riţă, zboară-n altă poieniţă”.
Când au terminat de cules frăguţele, au chemat-o pe Catrinel la joacă. S-au dat huţa pe o pânză de păianjen, au cântat şi dansat cu un greieraş foarte talentat.
Dupa joacă, Domniţa Fraga i-a chemat pe toţi la o masă delicioasă. Au venit cu mic cu mare, albinuţe, fluturaşi, furnicuţe, greieraşi. Au mâncat cu mare poftă frăguţele proaspete şi parfumate. După ce s-au săturat, Catrinel a mulţumit frumos şi şi-a luat rămas bun. Coşuleţul era aşa de plin încit au trebuit să-l încarce într-un car tras de cei opt şoricei. Si deşi înaintau mai greu, tot au trecut ca o vijelie pe lânga un melc verde de ciudă că nu se poate lua la întrecere cu ei.
Regele Afin îi aştepta în ţara afinelor şi a poruncit celor opt soricei să o duca pe Catrinel înapoi la locul unde s-au întilnit. Baieţeii au incercat să-l înduplece pe Rege să îi mai lase sa se joace încă un joc, dar Regele Afin le-a spus că e târziu şi mămica lui Catrinel va fi îngrijorată. Atunci şi-au luat rămas bun si au rugat-o cu toţii pe Catrinel sa mai vină şi alta dată în vizită.
Când s-a trezit înapoi în pădure, Catrinel a crezut că toata povestea aceasta a fost doar un vis. Dar când a vazut cele două coşuleţe pline cu afine si fragi a ştiut că s-a întilnit cu adevărat cu Regele Afin si Domniţa Fraga.
Înapoi acasă a desenat o felicitare de ziua mamei pe care a pus-o lângă cele două coşuleţe şi un buchet de flori.
A fost cel mai frumos cadou pe care mămica ei l-a primit vreodată!
Soarele şi luna
Posted on: January 20, 2009
- In: .123 | .folclor | .natura | .ro | Ileana Simziana | Soarele şi luna
- Leave a Comment
Foaie de cicoare,
În prunduţ de mare
Iată că-mi răsare
Puternicul soare.
Dar el nu-mi răsare,
Ci va să se-nsoare;
Că mi-a tot umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-a ciumpăvit,
Cinci a omorât
Şi tot n-a găsit
Potrivă să-i fie
Vro dalbă soţie;
Făr’ de mi-a găsit
Şi mi-a nemerit,
La nouă argele,
Nouă feciorele,
În prunduţ de mare,
Pe unde răsare.
Soarele şi luna
A mai mitică,
Ca o floricică,
În mijloc şedea,
La lucru lucra,
Pe toate-ntrecea;
Că ea tot ţesea.
Ţesea,-nchindisea,
Şi ea se numea
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui.
Soare răsărea,
Şi Soare-mi venea
La gură d-argea.
Cu dânsa vorbea,
Frumos c-o-ntreba,
Din gură-i zicea:
– Ileană, Ileană,
Ileană Simzeană,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ţeşi şi-nchindiseşti,
Fir verde-mpleteşti
Şi mi te zoreşti
Cămăşi să-mi găteşti,
Şi mi te grăbeşti
Să te logodeşti;
Că io mi-am umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-am ciumpăvit,
Cinci am omorât
Şi nu mi-am găsit
Potrivă prin lume
Afară de tine.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ea, dac-auzea,
Din gură-i grăia:
– Puternice soare,
Eşti puternic mare,
Dar ia spune-mi: Oare
Und-s-a mai văzut
Şi s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Şi s-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’?
De mi-ei arăta,
Atunci te-oi lua,
Atunci, nici atunci!
Unde-o auzea,
Soarele-mi ofta
Şi iar o-ntreba,
Şi iar o ruga,
Şi iar o-mbiia,
Pân’ ce Ileana
Din gură-i grăia:
– Io că te-oi lua,
Cum zici dumneata,
Viteaz dacă-i fi
Şi te-i bizui
De mi-ei isprăvi:
Pod pe Marea Neagră,
De fier
Şi oţel,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstite,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă şi mie,
C-o scară de fier
Pân’ la naltul cer!
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea.
În palme-mi bătea
Şi pod se făcea;
La cap – mânăstire,
Chip de pomenire;
Şi iar mai bătea,
Scară se-ntindea,
O scară
Uşoară,
De fier
Şi oţel,
Pân’ la naltul cer.
Dar el ce-mi făcea?
Pe pod că-mi trecea,
Pe scară suia,
Pe scară
Uşoară,
Pe scară de fier,
În cuie d-oţel,
Pân’ la naltul cer.
Şi, de-mi ajungea,
Unde se ducea?
Tot la moş Adam
Şi la maica Iova.
Ei, de mi-l vedeau,
Nainte-i ieşeau;
Din gură-i grăiau;
– O, preasfinte Soare,
Puternice mare,
Ce-mi călătoreşti,
De ne ispiteşti?
La ce te gândeşti
Şi la ce pofteşti?
Şi el răspundea,
Din gură zicea:
– Iaca, moş Adam,
Şi cu maică Iovo,
Mie mi-a venit
Vremea de-nsoţit,
Şi eu c-am umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Şi tot n-am găsit
Potrivă să-mi fie
Vro dalbă soţie;
Făr’ de mi-am găsit
La gură d-argea
Numai pe sor-mea,
Sor-mea Ileana,
Ileana Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor!
Atunci moş Adam
Şi cu moaşa Iova,
Unde-l auzea,
Rău că le părea,
Soarelui zicea:
– Preasfinţite Soare,
Puternice mare,
Unde-ai auzit
Ş-ai mai pomenit,
Unde-ai cunoscut,
Unde-ai mai văzut
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’,
Că cin’ n-o lua
Raiul c-o d-avea,
Iar cine-o lua
În iad c-o intra.
Soar’le se uita,
Din ochi căuta,
Nimic nu grăia;
Iar moşul Adam
Şi cu moaşa Iova
De mână-l luau,
La rai mi-l duceau,
Rai că-i arătau,
Şi de ce vedea,
Bine că-i părea:
Numai mese-ntinse,
Cu făclii aprinse,
Cu pahare pline,
În cântece line;
Jur-prejur de mese
Stau în cete dese
Sfinţi şi mucenici,
Mai mari şi mai mici,
O sută şi cinci;
Iar mai jos de ei,
Sfinţi mai mărunţei,
O sută şi trei.
Şi tot mai erea,
Şi tot mai vedea:
Femei cuvioase,
Măicuţe duioase,
Fecioare curate,
Ucişi în dreptate,
Oşti de biruinţă
Şi soţi cu credinţă.
Dar tot mai erea
Şi tot mai vedea,
Puţin de mergea;
Printre rămurele,
Dalbe păsărele
Cânta-n versurele,
Şi nu prea cânta,
Ci se gongănea,
Din gură-mi zicea:
“Ferice, ferice,
Ferice de noi,
De părinţii noştri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut
Şi ne-au botezat
Şi ne-au creştinat,
Că dac-or trăi,
Săraci n-or mai fi!”
De tot ce vedea
Bine că-i părea
Şi se mulţumea.
Afar’ de-mi ieşea,
Iarăşi moş Adam
Şi cu moaşa Iova
Chieile lua,
La iad îl ducea,
Iadul descuia,
În iad îl băga
Şi de ce-mi vedea
Păr i se zbârlea:
Că-n focuri ardea,
Greu se văieta
Hoţi şi călcători,
Răi cârmuitori,
Şi nurori pizmaşe,
Şi soacre trufaşe,
Fii necuvincioşi,
Preoţi mincinoşi.
Afar’ când ieşea,
Soar’le ce-mi vedea?
Un pom ofilit,
Un pom cătrănit;
Printre rămurele,
Nişte păsărele
Cânta-n versurele,
Dar nu prea cânta,
Ci se văieta,
Din gură grăia:
“Vai şi vai de noi,
De părinţii noştri
Care ne-au făcut,
Care ne-au născut,
Că ei ne-au lăsat,
Nu ne-au botezat,
Nu ne-au creştinat,
Şi d-or mai trăi,
Tot săraci c-or fi,
Greu s-or pedepsi!”
De tot se vedea
Mult rău că-i părea,
Nu se mulţămea.
Foaie, foicea,
Soar’ le ce-mi făcea?
De câte vedea
Nu se-ndupleca,
Ci, măre,-mi pleca,
Ci, măre,-mi zbura
La gură d-argea,
Tot la soră-sea,
Şi iar o-ntreba,
Şi iar o ruga,
Şi iar o-mbiia
Pe dânsa s-o ia.
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Daca-l auzea
Şi daca-mi vedea
Că tot nu scăpa,
Ea tot mai cerca,
Din gură-i zicea:
– Frate, frăţioare,
Puternice Soare,
Spune mie: Oare
Cine-a cunoscut,
Cine-a mai văzut,
Cine-a auzit,
Cine-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’?
Dar io te-oi lua
Viteaz dacă-i fi
Şi te-i bizui
Până-n zori de zi
Mie să-mi croieşti
Şi să-mi isprăveşti
Peste Marea Neagră
Un pod de aramă,
Să nu-l bagi în seamă,
Iar la cap de pod,
Cam d-o mânăstire,
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă şi mie.
Puternicul Soare,
Ca puternic mare,
Unde-o auzea,
Bine că-i părea
‘N palme că-mi bătea,
Podul se-ntindea,
Un pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă,
Şi d-o mânăstire,
Chip de pomenire.
Când le isprăvea,
La ea se ducea,
De mân-o lua,
La pod c-o ducea,
La pod c-ajungea,
La pod de aramă,
De nu-l bagi în seamă,
Şi, pod când trecea,
Pod că zornăia,
Pod se cletina,
Că n-a mai văzut,
Nici n-a cunoscut,
Că n-a auzit,
Nici n-a pomenit
Să ia sor’ pe frate
Şi frate pe sor’.
Floare, ş-o lalea,
Podul când trecea,
Pe pod când mergea
Către mânăstire
Pentru pomenire
Şi la cununie
Să-i fie soţie,
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Din gură-i zicea
Ş-astfel grăia:
– Frate, frăţioare,
Puternice Soare,
Ia mai spune-mi: Oare
Und’ s-a mai văzut
Şi s-a cunoscut,
Und’ s-a auzit
Şi s-a pomenit
Mirele d-a dreapta,
Mireasa-nainte?
Ci mi-a fost ş-o fi
Şi s-o pomeni
Mirele-nainte,
Mireasa d-a stânga!
Puternicul Soare,
Puternic şi mare,
De mân-o lăsa,
Nainte-i trecea,
Iar ea, vai de ea,
Aşea de-mi vedea,
Cruce că-şi făcea,
În mare sărea
Şi mi se-neca.
Domnul se-ndura,
Mreană c-o făcea.
Soarele-mi vedea
Şi îmărmurea,
Şi se văieta,
Năvodari chema,
Năvod aducea
Şi-n mare-l băga;
Mulţi galbeni că da
Să-i scoaţă dalba.
Luptă ce-mi lupta
În deşert erea,
Că ei n-o găsea
Şi n-o mai prindea;
Făr’ de… ce-mi scotea
Şi-n năvod trăgea?
O mreană de mare
Cu solzii de zare.
Pe mal d-o scotea,
Pe mal d-o zvârlea,
Sfinţi din cer vedea,
Jos se scobora,
‘N palme c-o lua
Şi mi-o curăţa,
Şi mi-o tot freca,
Solzii de-i cădea,
Şi-n cer mi-o zvârlea.
Colo, moş Adam
Şi cu maica Iova,
Unde mi-o vedea,
Ei, măre, că-mi sta
De mi-o sclivisea,
Nume că-i dedea,
Lună mi-o chema.
Iar ea, vai de ea,
Măre,-ngenunchea,
Lacrămi că vărsa,
Pe Domnul ruga.
Domn c-o auzea,
Domn c-o asculta,
Din gură-mi grăia
Şi mi-i osândea:
“Lumea cât o fi
Şi s-o pomeni,
Nu vă-ţi întâlni
Nici noapte, nici zi;
Soare când o sta
Către răsărit,
Luna s-o vedea
Tot către sfârşit;
Luna d-o luci
Către răsărit,
Soarele mi-o fi
Tot către sfinţit!
Şi d-atunci se trase,
Şi d-atunci rămase,
Lumea cât o fi
Şi s-o pomeni,
Că ei se gonesc
Şi nu se-ntâlnesc:
Lună când luceşte,
Soarele sfinţeşte;
Soare când răsare,
Luna intră-n mare.
Vine ploaia
Posted on: November 8, 2008
- In: .natura | .ploaia | .poezie | .ro | George Coşbuc | Vine ploaia
- Leave a Comment
Vine ploaia, bine imi pare,
In gradina am o floare,
Ploaia o va face mare,
Vine ploaia, bine imi pare.
Vine ploaia, bine face!
Spicul plin de-acum se coace!
Spicului racoarea-i place!
Vine ploaia, bine face!
A ruginit frunza din vii
Posted on: October 11, 2008
- In: .cântec | .mid | .natura | .ro | .tablature | .versuri | A ruginit frunza din vii | D.G. Kiriac
- Leave a Comment
Audio: MIDI
Muzica: D.G. Kiriac
Score
A ruginit frunza din vii
Şi rândunelele-au plecat,
Pustii sunt lanuri şi câmpii
Pustii sunt horele din sat.
Când viorica va-nflori
Şi rândunica va sosi,
Atunci va creşte iar, în bolţi,
Frunza butucilor din vii.
Iar când cu flori şi fân cosit
Va trece vara pe câmpii,
În aur lanurile-or fi
Şi hora-n sat ne-o-nveseli.
Primăvară
Posted on: April 6, 2008
- In: .animale | .natura | .poezie | .ro | George Topârceanu | Primăvara | _ primăvara
- 1 Comment
După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!
Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.
Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.
Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.
Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.
Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.
Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.
Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?…
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.
Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture…
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.
Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!
Pentru tine, primăvară
Posted on: April 6, 2008
- In: .audio | .ghiocei | .natura | .ploaia | .poezie | .ro | Otilia Cazimir | _ primăvara
- 1 Comment
Şiruri negre de cocoare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat în gând,
Sărbătoare…
Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline
Nu ştii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?…
Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belşug în ţară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuţi de păpădii
Şi cu cântec de copii!
Primăvara
Posted on: April 3, 2008
- In: .flori | .ghiocei | .mp3 | .natura | .poezie | .păsări | .ro | .translation | .video | Anotimpurile poeziei româneşti | Primăvara | Primăvara simfonic | Tudor Gheorghe | Virgil Carianopol | _ primăvara
- Leave a Comment
de Virgil Carianopol
Muzica: Tudor Gheorghe
Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite până jos
E primăvară, iarăşi primăvară!
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele – afară,
De ghiocei, de crini, de toporaşi…
Se simte iarăşi mirosul câmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cântecul înalt al ciocârliei
Ies roadele cu capetele-afar
Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gâtul păsările-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit
English translations at TOM’S PLACE:
Vine, vine primăvara
Posted on: March 14, 2008
- In: .audio | .ciocârlie | .natura | .rime | .ro | Vine vine primăvara | _ primăvara
- Leave a Comment
Vine, vine primăvara
Se aşterne-n toată ţara
Floricele pe câmpii
Hai să le-adunăm, copii
Creşte, creste iarba verde
Ciocârlia-n nori se pierde
Haideţi s-ascultăm, copii
Al ei cântec din câmpii
Cucul, cucul strigă tare
Pitpalacu-n luncă sare
Mieii zburdă pe câmpii
Haideţi să-i vedem, copii
Sînziene 