Sînziene

Archive for the ‘.urs’ Category

de Cezar Petrescu

Cezar Petrescu – Fram, ursul polar (vinil 1966)

Povesti Clasice: Fram, ursul polar, de Cezar Petrescu – 1958

Read the rest of this entry »

Advertisements

după „Fram, Ursul Polar”, de Cezar Petrescu
Versificare VACANTA NON-STOP

Un urs cum nu mai fuse şi nici n-o să mai fie,
Un acrobat ce circul umplea de veselie,
Păţi, ca toţi confraţii, aceeaşi veche boală,
Tânjind după trecutul de pui lângă o mamă…

Nimic nu-i readuce puterea sa ghiduşă
Ce fericea copiii cu mii de giumbuşlucuri;
Ţinut în cuşcă, zace, şi-aşa, gândind la gheţuri
E reîntors de oameni în nordice ţinuturi.

La început e vesel, încrezător în toate,
Apoi vede că viaţa de rude îl desparte;
O altă lege-acolo domneşte, neştirbită:
Legea celui puternic, prin luptă şi instinct.

Se întristează ursul, bufon aici se simte,
Nu-şi mai găseşte locul, ar vrea ca înainte;
La oameni să se-ntoarcă, nu doar plutind pe sloiuri –
Dar unde să îi afle? Ei sunt pe alte ţărmuri…

Peripeţii destule îl fac să nu-şi găsească
Nici locul şi nici starea în tagma cea ursească;
Nefericit, nu poate vâna vreun pui de focă,
Călătoreşte-aiurea, fără vreun dor de ducă.

Dar iată că, odată, când nu spera nici dânsul,
Norocu-i iese-n cale: sunt oameni care-n viscol
S-au rătăcit, îngheaţă şi n-au altă scăpare
Decât să-i încălzească el, Fram, cu blana-i moale.

Şi-apoi ursul se-ntoarce în lumea ce-l răpise
Şi care-n sânul dânsei prea îl domesticise;
Vrea mângâiat pe blană, aplauze şi dulciuri,
De care n-are parte acolo, printre sloiuri.

Aşa-s şi unii oameni, ca Fram, rupţi bunăoară
De-ale copilăriei meleaguri – gândul zboară
Acolo, iar şi iară; degeaba merg prin lume
Ei nu-şi mai află locul – oriunde tot străin e.

Ursuleţul Martinel,
A-nvăţat un cântecel,
Şi îi place că-i uşor,
Mor, mor, mor
Şi iarăsi mor.

de Elia David

– Ursule, tare…ursuz
De o vreme-ncoace eşti,
Zise vulpea cea şireată,
Şi pe toţi ne ocoleşti.
Haide, bre, că nu-i aşa
Greu să spui şi tu ceva.

– Vulpe, lasă-mă, te rog,
Nu îmi e de dialog.

– De ce, bre, te doare tare
Coada aia ce fu mare
Iar acu’ e doar un ciot?

– Vulpe, simt că nu mai pot.
Mă înnebuneşţi ! Te bat!

– Stai niţel! N-am terminat!

La rege, tu, când te-ai dus,
Despre mine ce i-ai spus?
Că, “vai, vulpea n-o să vină,
Rege leu, că e haină,
Nu-i pasă că eşti bolnav
Şi încă atât de grav.”
Da’ eu m-arătai degrabă
Şi te-am prins în plină treabă.

– De-un’ să ştiu că te arăţi?
Că au fost destule dăţi
Când doar umbra ţi-o vedeam…

– Mai stai, bre, şi tu la geam,
Când m-abat pe la ogradă.
Da\’, cum eşti făcut grămadă,
Slabe şanse să mă prinzi…

– Vulpe, coarda o întinzi!

– Da’ tu coarda n-ai întins,
Ursule, când ai pretins
Că-i eşti regelui loial?
Uite de-aia ai rămas
Fără coadă. Ştii ce glas
Am, când vreau pe cineva
Să conving. Ei bine,-aşa
L-am convins chiar şi pe leu,
Ce mai rege!, cum că eu
Pân’ s-ajung, ca să mă vadă,
Culesei ierburi grămadă
Să îl vindec…Dar, păcat,
Pentru leacul minunat,
Auzit-am la un curs,
Se mai cere, ca să vezi,
La trei cozi de şoricel,
Şi codiţa unui urs.

– Recunosc, m-ai aranjat.

– Ne-mpăcăm?

– Neapărat!

Şi-uite aşa, copiii mei,
Povestea s-a terminat…


Categories

%d bloggers like this: