Sînziene

Versuri de Victor Eftimiu

de Nina Cassian

Să o redescoperim pe Nina Cassian într-una dintre cele mai captivante povești în versuri pe care le-a scris pentru copii: povestea puilor de tigru Ninigra și Aligru.

Povestea a doi pui de tigru este cel mai spectaculos poem pentru copii al Ninei Cassian si totodata o poveste care devine repede de neuitat. 

Read the rest of this entry »

de Nina Cassian

Trebuie să ne facem daruri.
Să memorăm cu atenția
data de naștere, a noastră și a celorlalți.
Încă de dimineață,
sărbătoritul să primească de la prietenii lui
o cravată argintie care să-i limpezească mâinile,
o portocală care să-i împrospăteze surâsul,
neapărat, câteva idei
care să-i desăvârșească forma inimii.
Dacă unul dintre noi s-a-ndrăgostit,
să-i dăruim imaginea duratei,
iar dacă s-a îmbolnăvit din iubire,
să-i dăm să bea tinerețe și demnitate
dintr-un pahar curat, pictat cu-o floare.

Unii se vor împotrivi:
din trufie, de prea multă singurătate,
sau pentru-a nu ne rămâne datori
(ca și când nu ne-ar fi datori, oricum,
pentru că respirăm și ne mișcăm alături de ei,
împărțind destinul unic al lumii).

Să nu ne descurajăm.
Să trecem dincolo de trufia, de singurătatea lor,
cu daruri în mâini,
cu adevăruri necruțătoare,
precum și cu obiecte mai blajine,
ca, de pildă, o zebră din material plastic,
o măsură de vals, un abajur,
iar dacă totul merge bine,
ca o oglindă în care să ne scufundăm împreună obrazul,
făcând-o vastă ca marea.

de Mircea Florian

Cu pleoapa ta de-argint mă acoperi
Mă descoperi
În ochii tăi presimt calde treceri
Spre primăveri

Îmi este gândul prea curat
Surâsul tău neașteptat
Bună și veche e-mbrățișarea
Suntem prea iubiți, ne sunt ochii ascuțiți
Călărim pe calul ce mușcă zăbala, zăbala
Vai, vai, vai, mă îndemn cu mâna
La plecare, fără-ngrijorare
Și mă privești, părul ți-e ca lacul
Mov la culoare, plin de răcoare

Mă ține poarta lipit,
VIsul nopții nesfârșit
Mai privesc la iezii din ograda lungă
Tu mă mângâi pe grumaz
Mi-l îmbraci în alb atlas
Mă strecori, dar dorul o să mă ajungă, ajungă

Ochii tăi presimt

Mama cînd m-o legănat
Numai de dor mi-o cîntat
Mio cîntat de dor şi-o plîns
Dorul de mine s-o prins
De cînd port dor la înimă
Numai am nicio hodină
Nici la prînz şi nici la cină
Cîte doruri reles grele
Tătes pă braţele mele
Altul moare de bătrîn
Nu şti dorul de cei bun
Dar eu ştiu că l-am purtat
De cînd mama mi-o cîntat

Read the rest of this entry »

from C​â​ntece de iarnă by Ada Milea

– Am o sanie în pod
– Ai o sanie în pod
– N-o dau jos, că nu-i comod
– N-o dai jos, că nu-i comod
– Decât să o scot în stradă
– Decât să o scoti în stradă
– Mai bine car în pod zăpadă
– Mai bine cari în pod zăpadă

Dă-mi o ladă, dă-mi o ladă,
Ca să car în pod zăpadă!
Dă-mi zăpadă, dă-mi zăpadă
Ca să car în pod o ladă

– Am vecinii în ghiveci
– Ai vecinii în ghiveci
– Au acolo loc de veci
– Au acolo loc de veci
Prima la dreapta cum treci
Ia-te după lilieci!

– Am un frate cu breton
– Ai un frate cu breton
– Se dă cu sania-n balcon
– Se dă cu sania-n balcon
Urmărit de ghinion
Lasă dâre pe beton
Fă bretonu‘, fă bretonu‘
ca să mut în beci balconu‘
Mută beciu‘, mută beciu‘
că mă-mpiedică ghiveciu‘

– Am o mâță ca un câne
– Ai o mâță ca un câne
– Latră dacă nu-i dau pâne
– Latră dacă nu-i dai pâne
– Îi dau de mâncare mâne
– Îi dai de mâncare mâne
– Poimâne o dau la câne
– Poimâne o dai la câne

– Am un văr cosmonaut
– Ai un văr cosmonaut
– Nu se lasă de băut
– Nu se lasă de băut
Si pluteste în eter
Se simte ca acasă-n cer

Dă-mi o ladă, dă-mi o ladă
Ca să car în pod zăpadă
Dă-mi zăpadă, dă-mi zăpadă
Ca să car în pod o ladă

– Am o soră în armată
– Ai o soră in armată
– Zilnic este decorată
– Zilnic este decorată
– Are-o sanie cu șenile
– Are-o sanie cu șenile
– Trece prin automobile
– Trece prin automobile

– Am un solo de trompetă
– Ai un solo de trompetă
– Da‘ trompeta-i în chiuvetă
– Da‘ trompeta-i în chiuvetă
Din chiuvetă n-o mai scoți
Cânți și tu la ea cum poți

Fă bretonu‘, fă bretonu‘
ca să mut în beci balconu‘
Mută beciu‘, mută beciu‘
că mă-mpiedică ghiveciu‘

Zorilor, zorilor,
Voi surorilor,
Să nu mi-l zoriți,
Să mi-l ofiliți,
Pân’ noi ne-om găti
Cuptoare de pâine,
Nouă de mălai,
Nouă buți cu vin,
Nouă cu rachiu.

Zorilor, zorilor,
Voi surorilor,
Să nu mi-l zoriți
Să mi-l ofiliți,
Până noi vom face
Nouă răvășele
Pe la nemurele
Să vină și ele
Să vadă că-i jele.

Zorilor, zorilor,
Voi surorilor,
Să nu vă grăbiți
Să mi-l ofiliți
Până noi om face
Nouă ferestrele:
Pe una să-i vină
Miros de tămâie,
Pe alta să-i vină
Colac și lumină,
Pe una să-i vină
O turtiță caldă
Ș-o ulcea cu apă.

Read the rest of this entry »

de Ion Minulescu

Toamnă, noapte, plouă!…
Trei drumeți sosesc
Uzi ca trei cadavre scoase dintr-un lac.
Trei drumeți în fața porții se opresc
Și-apoi bat…
De-a lungul gangului răsună
Un cuvânt
Și-n urmă, altul:
Noapte bună!
Și pe urmă tac.

Nu răspunde nimeni…

Trei drumeți așteaptă
Muți ca trei schelete ce-și cată mormântul.
Ploaia cade deasă, repede și dreaptă,
Deasă ca nisipul,
Repede ca vântul,
Dreaptă ca săgeata…

Și drumeții-așteaptă,
Și se face ziuă…

Trei drumeți pornesc
Albi ca beduinii vastelor Sahare,
Trei drumeți Castelul morții ocolesc,
Și tăcuți,
Prin țara celor ce-i privesc,
Trec ca neființa nopților polare
Și se pierd în zare
Ca trei iahturi albe, mute, călătoare!…
 ― Cine-au fost drumeții?
Cine i-a trimis
Să ne bată-n poartă și să ne deștepte,
Să re’nvie glasul umedelor trepte
Și să ne-ntrerupă ne’ntreruptul vis?…
Cine-a fost nebunul care i-a trimis?
Nu răspunde nimeni!…
Straniile umbre s-au pierdut în zare…
Toamnă, ziuă, soare!…

de Tudor Arghezi

S-au legat zece catei,
Sa se faca derbedei,
Doritori de-o viata noua.
Unul insa s-a retras
Si din zece-au mai ramas
Buni tovarasi numai noua.

Hotarati, fara zabava
S-au si dat la o isprava.
Mai cuminte, cel mai copt
S-a pitit sub cosul mare
Si din noua, prin urmare,
Au ramas, cateii, opt.

Opt s-au strecurat tiptil
Intr-un automobil,
Pe sofer, cum l-au zarit,
Ei s-au si carabanit.
Numai unul, mai sfios,
Si cu dintii toti de lapte,
N-a putut sa sara jos
Si din opt ramas-au sapte.

Iata-i instalati, in fine,
Cum nu se putea mai bine.
Cand veni proprietareasa
O iau iar la sanatoasa.
Dar pe unu-l insfacase
Si-au rams, din sapte, sase.

Cu al saselea catel
S-a-ntamplat ceva la fel.
Ca o fiara care musca
A fost prins si pus in cursa.
E usor sa te convingi
Cum se face ca, deoadata,
Dupa fusta sfasiata,
Au ramas, din sase, cinci.

Insa, piaza rea si-aici,
Ca au dat de un arici.
Cel mai bland si mai netot
Intepat a fost in bot,
Si ranitul, ca la teatru,
A iesit schilod din scena
Si ramasera-n arena,
Din toti cinci cateii, patru.

Cand au dat si de cocos
In cotetul cu cuibare,
Altul a scapat din gheare
Scarmanat si cocolos.
Si din patru derbedei
Au ramas acuma trei.

Crezi ca s-au astamparat,
Dupa tot ce s-a-ntamplat?
Iata-i cum au tabarat
Pe furtunul de stropit
Si l-au tras si l-au tarat
Pana ce a izbucnit
Si pe unul l-a chiorat.
Si din trei catei vioi
Am ramas numai cu doi.

Dar cateii pe o punte
Incepusera sa se-nfrunte.
Unul din catei, saracul,
Facand, prostul, pe nebunul,
A venit de-a berbeleacul
Si-a ramas, la urma, unul.

Singuratic, trist, mahnit,
Tocmai bine-a nimerit.
Dragalasa de copila
L-a primit la ea cu mila.
Si cand iar s-au intalnit
Toti cateii camarazi,
A fost si mai fericit
Pana-n zilele de azi.
Caci, dintr-unul, hai, noroc!
S-au facut zece la loc.

Voi moşi strămoşi

Să-mi fiţi tot voioşi,

Să-mi daţi spor în casă,

Mult pe masă,

Cu mult ajutor în câmpul cu flori

Read the rest of this entry »

Categories

%d bloggers like this: