Sînziene

de George Topârceanu

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mânjite,
Zece ouă înroşite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frăţioare,
– Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi fi ouă…
– Suntem fierte!
Zise-un ou rotund şi fraise
Lânga pasca cu orez.

Şi schimbindu-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pân’la urmă tot nu scap!
– Ne găteşte de paradă.
– Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvârle coaja-n stradă…

– Ce ruşine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
As fi scos un pui albastru…
– Şi eu unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…

Read the rest of this entry »

de Nichita Stănescu

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
– Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Versuri de Nichita Stănescu
Muzica de Tatiana Stepa

Orele plutesc pe lângă umărul tău,
Sfere-albastre, şi-ntre ele e Saturn.
Şi cum se duc, se micşorează
Mai înserat şi mai nocturn.

Nu-mi pare rău, nu-ţi pare rău de ele,
Dreaptă cum stai.
Trecerea lor copilăroasă-aproape
Şi suavă luceşte-n ochiul tău nemişcator.

Şi uit de ele, uiţi şi tu de ele,
Şi-n întunericul odăii se aprind,
Se sting, se-aprind, se sting
Ochii prelungi ai tăi, murind, reînviind.

de Nichita Stănescu

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal…

Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi…

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

Read the rest of this entry »

de Tiberiu Juganaru

Eu sunt luna cea geroasă
Care ori te ține-n casă
Lângă sobă și plăcinte,
Ori, cum știi de mai-nainte,
Te invit cum se cuvine
Să ne cunoaștem mai bine.

Pune-ți haine cât mai groase
Și ghetuțe călduroase,
Apoi mergi pe derdeluș
Și așteaptă nițelus
Să mai iasă de prin case
Mogâldețe curajoase.

Iți promit fără tăgadă
Că vă dau multă zăpadă
Și pe ramuri promoroacă
Să vă facă chef de joacă,
Adunați-vă grămadă
Nimeni să nu stea la coadă.

Și dacă mai ai răbdare
Am să-ți dau puțin soare
Asta doar pe la amiază,
Că nu vrei de Bobotează
Să-ți ofer spre delectare
O excursie la mare.

Poate vrei să vin mai rar
Că-s mai aspră decât par,
Însă nu te-am întrebat
Daca-ai vrea să fiu băiat.
Nu mă supăr dacă chiar,
Tu dorești să-mi spui Gerar.

de Tiberiu Juganaru

Eu sunt Anul Nou, știi bine,
Și-am venit acum la tine
Să-ți prezint pe îndelete
Cele doisprezece fete
Care stau mereu cu mine
Până celălalt an vine.

Le cunoști și cred că-ți pasă
Care-i cea mai grațioasă,
Care-ți place cel mai tare
Și-o aștepți cu nerăbdare.
Acum dau la tine-n clasă
O petrecere frumoasă.

de Nichita Stănescu

Eram atât de atent,
încât se stingea-n cupole amiaza,
iar sunetele înghețau în jurul meu,
prefăcându-se-n stâlpi răsuciți.

Eram atât de atent,
încât plutirea ondulată-a mirosurilor
se prăbușea-n întuneric
și parcă niciodată n-aș fi-ncercat
frigul.

Deodată
m-am trezit atât de departe
și de străin
rătăcind înapoia chipului meu,
ca și cum mi-aș fi învelit simțurile
cu relieful fără de noimă al lunii.

Eram atât de atent,
încât
nu te-am recunoscut, și poate
că vii mereu,
în fiecare oră, în fiece secundă,
și treci prin așteptarea mea de-atunci
ca prin fantoma unui arc de trimf.

Bună dimineaţa
La Moş-Ajun,
Bună dimineaţa
La Moş Crăciun!
Daţi-ne câte-un covrig,
Că tremurăm de frig;
Daţi-ne câte-o nucă,
Că vă dăm de ulucă;
Daţi-ne câte-un măr,
Că vă luăm de păr;
Daţi-ne câte-o pară,
Că vă lovim de scară;
Daţi-ne câte-un şorici,
Că noi nu plecăm de-aici;
Daţi-ne măcar parale,
Că luăm uşa-n spinare.
Ne daţi, ne daţi, ori nu ne daţi,
Că de noi nu vă scăpaţi!

de Ştefan Tiţa

Ia te uită şapte fraţi!
Înşiraţi, parcă-s soldaţi.
Tot mereu se fugăresc,
Nu se prind, nu izbutesc!

Luni a şters-o frumuşel,
Marţi se ţine după el.
Miercuri, iute de picior,
Uite-l, e pe urma lor.

Cine vine mai apoi?
Cin-să fie? Este Joi.
Vineri iute a pornit,
Sâmbătă-i şi el grăbit.

Iar Duminică, ehei,
Vine, vine, după ei…
Şi aleargă-aşa, pe rând,
Nu se prind nicicând, nicicând…

Nu se prind măcar de mână
Şi aleargă-o săptămână..

Categories

%d bloggers like this: