Archive for the ‘.Sânziene’ Category
Sânziene
Posted on: June 24, 2022
- In: .Sânziene | Sânziene | Zdob și Zdub
- Leave a Comment
Read the rest of this entry »Noaptea de sânziene
În lumina lunii
Cine mi-i ursitu’
Astăzi o să-mi spună.Am s-arunc cununa
De flori peste poartă
Și-o să știu ursitu’
Unde pașii-și poartă.Refren:
Noaptea de sânziene
Arde-n facle focul,
Voi citi în flăcări
Unde mi-e norocul.Toată noaptea până-n zori
Voi citi în foc și-n flori,
Voi citi și voi vrăji
Ca să aflu ce va fi.Noaptea de sânziene
Își dansează luna,
Cântecel de vrajă
Prin păduri răsună.Flăcăi peste flăcări
Sar și-i frige focul,
Va veni norocul
Când i-o fi sorocul.
Noaptea Sânzienelor
Posted on: June 25, 2010
- In: .ro | .Sânziene | .tradiţii | Noaptea Sânzienelor
- Leave a Comment
Noaptea Sanzienelor,
Intre cer si pamant…
Iubite de Luna si vant,
Plutesc peste plaiuri…
Alaiuri de zane cantand.
Cunune-mpletesc…
…din razele Lunii,
Din florile-alese
Proaspat culese…
Din roua de seara…
Cunune-mpletite.
Soarele si Luna…de-or purta cununa…
Fi-vor numai Una
Apoi…, in padurea batrana…
Zane la fantana
Aseaza pe ape,
Iubiri arzatoare, din raze de floare.
In noaptea minunata…
Se-arata atunci…
odata…
Din dragoste-ntrupat,
Stejarul fermecat…
Razele Lunii,
I-au despletit cununa,
Si zanele-i teasa
Din lumina-aleasa.
La radacina lui te-astept,
Zburator purtat de vise.
In miez de noapte un sarut,
Pe buze iti voi pune.
In brate sa ma tii…
In ochii-ti sa ma pierd…
…pana-n zori de zi…
Si zane sa ne cante,
Pe aripi sa ne poarte,
De mana sa ne tinem,
Iubind in miez de noapte,
In noaptea fermecata.
Sânzienele
Posted on: June 25, 2010
- In: .folclor | .ro | .Sânziene | .tradiţii
- Leave a Comment
“Du-te, Soare, vino, Luna
Sânzienele imbuna,
Sa le creasca floarea – floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa leadune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie,
Floare pentru cununie,
Babele sa le rosteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca.”
“Du-te, Luna, vino, Soare,
Ca tragem la-nsuratoare,
Cununile neursite,
Zac sub hornuri azvarlite”.
Dragobetele
Posted on: February 25, 2009
- In: .Dragobetele | .flori | .folclor | .ghiocei | .ro | .Sânziene | .tradiţii
- Leave a Comment
Dragobetele sau Cap de Primăvară, reprezentare mitică a iubirii în spiritualitatea românească, este sărbătorit în calendarul popular, cel mai adesea, pe 24 februarie. Ziua celebrării sale variază însă în funcţie de regiune, în intervalul 24 februarie – 1 martie.
Dragobetele, patron al dragostei curate a tinerilor pe plaiurile româneşti, are drept corespondent pe Cupidon în mitologia romană, Eros şi Adonis, în mitologia greacă, Osiris în mitologia egipteană. Pentru spaţiul românesc, în funcţie de zona etnografică, Dragobetele este numit şi Dragomir, Iovan (de la Ioan), Iorgovan sau Năvalnicul (acesta din urmă, personificare a dragostei pătimaşe).
Legende din Muntenia vorbesc de Dragobete Iovan ca fiind fiul Babei Dochia.
Conform tradiţiei populare româneşti, de Dragobete păsările încep a-şi căuta perechea, a se nunti şi a-şi construi noi cuiburi, odată cu primele semne ale primăverii şi trezirea întregii naturi la viaţă. Din acest motiv, în nordul Olteniei Dragobetele se mai numeşte şi Logodna sau Însoţitul Păsărilor. Acest ritual nupţial al păsărilor a fost asociat de români cu dragostea curată a tinerilor care, în tot această zi, îşi caută pereche. Conform acestor străvechi convingeri, se crede că aşa cum păsările neînsoţite în această zi rămân stinghere şi fără pui până în ziua de Dragobete a anului următor, şi tinerii trebuie să se întâlnească şi să facă Dragobetele, altfel vor rămâne fără pereche tot anul.
În ziua de 24 februarie, în multe sate din Muntenia şi Oltenia, fete şi băieţi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare pornesc dis-de-dimineaţă la pădure, hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii. Fetele strâng în această zi ghiocei, viorele şi tămâioase pe care le pun apoi la icoane pentru a le păstra până la Sânziene, când le arunca în apele curgătoare.
La întoarcerea tinerilor spre sat, asemănător păsărilor, fetete se zburătăcesc, adică sunt fugărite ritual de către feciorii pe care i-au acceptat ca prieteni, iar când ei le prind, le sarută în văzul tuturor. Acest sărut echivalează cu o declaraţie publică de dragoste. momentul era adesea regizat de către tineri, astfel că sărutul se dădea la intrarea în sat, pentru ca toţi să îi recunoască de pereche sau logodnici pe tot parcursul anului. În majoritatea cazurilor, cei care îşi afişau sentimentele în ziua de Dragobete, se căsătoreau în toamna anului respectiv.
Conform altor credinţe, se zice că în ziua de Dragobete, unei gorjence îi era suficient să atingă mâna unui bărbat, iar unei mehedinţence să-l calce uşor pe picior pentru a deveni iubită şi îndrăgită tot anul.
Pentru a fi atragătoare şi dragi bărbaţilor, fetele mari şi tinerele neveste recurgeau la o serie de practici magice: din neaua netopită care se mai găsea prin câte o poiană sau prin grădinile de lângă casă, păstrau apa, pentru a se spăla în anumite zile din an. Exista credinţa potrivit căreia această zăpadă, numită şi „zăpada zânelor” ar avea proprietăţi magice, fiind născută din zâmbetul zânelor şi trimisă de ele pe pământ; cine se spăla cu apă din neaua de la Dragobete, putea deveni la fel de frumoasă ca şi zânele.
La mare căutare erau, de asemenea şi florile de fragi pe care fetele mari le puneau în apa de spălat să fie plăcute şi dragi flăcăilor, zicând:
„Floare de fragă
Din luna lui Marţ
La toată lumea să fiu dragă,
Urâciunile să le desparţi!”
Uneori, fetele se invidiau, ba chiar se năştea gâlceavă între ele, acuzându-se de „farmece de urât”.
Descântec de dragoste
“Duminică dimineaţa mă sculai,
Pe-o potecă la rasărit apucai
cu dreapta pieptănând şi din gură văicărind.
Maica Precesta mă auzi şi înainte îmi ieşi :
-Dă ce plângi tu, Ionico, fată ?
Dă ce eşti frământată ?
-Plâng şi mă văicăresc, Maica Precestă
că toată lumea din sat mi se pare
mă urăşte, de la mic pân-la mare.
-Maică precestă, du-mă la fântâna lui Adam,
la izvorul lui Iordan.
Pă jgheab mă ţine,
şi aruncă trei ciuturi de apă pă mine
să mă lase curată ca roua în câmp,
ca bucuiocul în răsad.
Pune-mi picere coniţă
ochi de siminoc,
sprâncene de micşunele,
la toată lumea să-i fiu dragă,
dar mai ales lui Ion să-i fiu ca auru în casnicie,
ca un fir roşu de mătase-n prăvălie,
ca o garoafă înflorită,
sus pă gard suită,
dă toată lumea privită
dar mai ales lui Ion,
când oi trece pân’ sat,
să fiu dreaptă ca un brad,
când oi trece pe uliţă,
să fiu ca o copiliţă,
iar celelalte fete,
să fie ca nişte ciori pă arătură,
să fie ca nişte nătângi pă bătătură,
numai eu să fiu frumoasă,
harnică şi dragă-n casă.”
Sînziene 