Sînziene

Archive for the ‘.broasca’ Category

de Elia David

Pe o frunză, o broscuţă,
Leagăn verde, lângă baltă…
Mâna vântului călduţă,
O împinge – ea tresaltă,
Fericită prima oară.
Că înoată, dar şi zboară…

Linişte-i în jur, e bine,
Sălciile-şi povestesc,
Ce-auzit-au de la mine,
Că atât ştiu, să vorbesc.

Ţie, dacă eşti cuminte,
Despre cum a păcălit
Broasca asta pe un Leu,
Îţi voi zice negreşit.

Cică, Leul – te fereşte
De urgia lui, copilă –
N-avea, cum e crud din fire,
Pentru nimeni, pic de milă.
Să-i aducă, dădu ordin,
Dimineaţa, când se scoală,
Animalele pădurii,
Bunătăţuri, într-o oală.
Fiecare…altceva,
Dar mâncarea să îi placă,
Altfel, vai de pielea sa.

Ca şi ceilalţi, posacă,
Era şi broscuţa noastră.
N-avea chef de înotat,
De sărit prin stufăriş…
Leul i-a-ntunecat
Viaţa cu atâtea griji.
Până într-o zi, când, iată,
Broasca sări speriată:
– Am uitat, deja e soare,
Să-i duc Leului mâncare.
Ce mă fac, zise-ngrozită,
Ăsta o să mă înghită!

Dar, până şi o broscuţă,
Genială poate fi.
Dacă nu mă crezi, ascultă
Ce idee îi veni.

– Şefule, nu mă ucide,
C-un alt leu m-am întâlnit
De la baltă când plecam…
Nervos, Leul, a răcnit:
– Un alt Leu? Mâncarea mea?
Să mă duci la balta ta,
Chiar acum, broască, îţi cer…
– Desigur, te duc, stăpâne,
Pentru mine-i un mister
Cum, un hoţ, neobrăzarea
Avu să îţi ia mâncarea.

Ajungând cei doi la baltă:
– Unde-i hoţul? Nu-l găsesc!
– Bănuiesc că s-a pitit,
Zise broasca, arătând
Către apă…
– L-am zărit!
Ai dreptate, ce mişel!
Mă arunc eu după el.
Şi sări, văzându-şi chipul,
Colo-n apă, pân’ nisipul
Îi intră în ochi, sărmanul.

N-a mai dat ochii tot anul
Cu vreun animal.
De milă,
Îi mai aducea un morcov,
Ros jumate,
Iepurilă.

după o poveste populară indiană
Colectia: Poezii pentru copii

de Tiberiu Juganaru

O broscuţă şi-un broscoi
Au ieşit dintr-o băltoacă
Şi se zbenguie-amândoi
Ca prietenii de joacă.

Merg în salturi, se agită,
Se distrează foarte bine,
De pe pajiştea-nflorită
Aud zumzet de albine.

Dar broscuţa cea voioasă
Se întreabă cu temei:
“M-am îndepărtat de casă
Ce-or spune părinţii mei?”

Pe asemenea căldură
Le lipseşte bălăcitul,
Limba se usucă-n gură
Le-a pierit orăcăitul.

Se târăsc spre baltă jalnici,
Drumul pare chiar mai lung,
Nu mai ţopăie zburdalnici
Cred că nici nu mai ajung.

S-au salvat cu greu micuţii
Şi-acum, de-i vei întreba,
Nu mai pleacă-n expediţii
Chiar să-i roage cineva.

Colectia: Poezii pentru copii

de tincuta horonceanu bernevic

Un brotac verde-smarald,
Fiindcă îi era prea cald,
Şi-ar fi vrut să fac-o baie,
Îşi dorea un strop de ploaie.

Soarele-i dogoritor
Şi pe cer nu-i nici un nor,
Prea departe este lacul!
Tot orăcăia brotacul.

Dar sub vie, e-o terasă,
Trei pahare stau pe-o masă.
Vrând mai bine să le vadă,
A căzut în limonadă!

Colectia: Poezii pentru copii

de Patricia Lidia

Sus, prin iarba din islaz,
Plânge barza de necaz:
Tot zburând ea peste lac,
Aude mereu un „Oac!”

Ce să fie? Oare ce?
O fi vreun şoarece?
Tot curioasă, ea planează,
Lângă-o frunză aterizează.

„Oac! Oac! Oac!”, aude iar,
Şi îi pare familiar.
„Oac! Oac! Oac!”, iar se aude
De pe lac, de printre unde.

„Oac! Oac! Oac!, sări în sus
Chiar când soarele-a apus…
Când se uită barza bine,
Lângă ea broscuţa vine!

„Nu te supăra, broscuţă,
Tu eşti mică şi prostuţă!
Ce te-aşezi aici, cuminte,
Parcă n-ai ştii dinainte

Că sunt barză, şi aşa,
Una din aceea rea…
Barza mănâncă broscuţe,
Chiar de sunt ele drăguţe…”

„Ce contează, draga mea?
Tu nu eşti o barză rea…”
Spuse broscuţa, plângând,
Pe o frunză-alunecând.

„Mă credeam ca o regină,
Mândră ca o balerină,
Şi săream neştiutoare
În lotuşi, din floare-n floare…

Dar când colo, ce se-aude
De la mal, de printre unde?
Tinculiţa, sora mea,
Slabă ce-i ca o sadea,

Mă bârfea în gura mare
«Uite-o, dragă, ce mai sare,
Zici că este micuţă…
Când colo, e cam grăsuţă! »

Şi-uite-aşa, surioara mea,
Ce credeam că mă iubea,
Mă bârfeşte ne-ncetat…
Crezi că nu m-a afectat?

Plâng continuu, barză dragă!
Şi mă simt atât de bleagă…
O credeam prietenoasă,
Şi când colo-i duşmănoasă!”

„Eşti prea blândă, tu broscuţă…
Tu nu ştii că eşti micuţă
Şi oricât ar zice ea,
Eşti frumoasă ca o stea!

Oi fi eu mare şi rea,
Dar mai ştiu câte ceva…
Să nu crezi tot ce îţi spune
Lumea rea, de printre dune…

Eu te cred mândră şi bună,
Luminoasă ca o lună…
Dar acum eu voi pleca!
Mă aşteaptă sora mea!”

Şi acestea fiind zise,
O zbughii printre narcise
Şi zbură de jos, din flori,
Tocmai pe cer, printre nori…

Colectia: Poezii pentru copii

din filmul Maria Mirabela


din filmul Maria Mirabela


Categories

%d bloggers like this: