Sînziene

Posts Tagged ‘Nina Cassian

de Nina Cassian

Trebuie să ne facem daruri.
Să memorăm cu atenția
data de naștere, a noastră și a celorlalți.
Încă de dimineață,
sărbătoritul să primească de la prietenii lui
o cravată argintie care să-i limpezească mâinile,
o portocală care să-i împrospăteze surâsul,
neapărat, câteva idei
care să-i desăvârșească forma inimii.
Dacă unul dintre noi s-a-ndrăgostit,
să-i dăruim imaginea duratei,
iar dacă s-a îmbolnăvit din iubire,
să-i dăm să bea tinerețe și demnitate
dintr-un pahar curat, pictat cu-o floare.

Unii se vor împotrivi:
din trufie, de prea multă singurătate,
sau pentru-a nu ne rămâne datori
(ca și când nu ne-ar fi datori, oricum,
pentru că respirăm și ne mișcăm alături de ei,
împărțind destinul unic al lumii).

Să nu ne descurajăm.
Să trecem dincolo de trufia, de singurătatea lor,
cu daruri în mâini,
cu adevăruri necruțătoare,
precum și cu obiecte mai blajine,
ca, de pildă, o zebră din material plastic,
o măsură de vals, un abajur,
iar dacă totul merge bine,
ca o oglindă în care să ne scufundăm împreună obrazul,
făcând-o vastă ca marea.

Ceapa

Posted on: April 17, 2014

de Nina Cassian

Toţi copiii din cămin
La un loc s-au adunat.
De seminţe pumnu-i plin;
Azi e zi de-nsămânţat.

În pământ scobim culcuşul-
Cald seminţelor să ţină,
Până vom vedea urcuşul
Plantei noastre spre lumină.

Oana ţine-n mâna ei
Bulbi rotunzi şi mititei.
Îi sădeşte-apoi cu rândul,
Udă harnică pământul,
Până va zări cu ochii
Ceapa grea cu şapte rochii.

de Nina Cassian

Pui cu puf de aur moale,
Şapte sunt, prin curte.
Umblă-n picioruşe goale,
Sprintene şi scurte.

Piuie de viaţă nouă
Cu un glas ca aţa:
“Am ieşit şi noi din ouă-
Bună dimineaţa!”

de Nina Cassian

Elogiul candorii

Stiu sa intreb
Despre miei, despre flori.
Odata-ntr-o padure
Am sarutat un izvor.

Stiu ce uimita-i
Culoarea albastra.
Am o gradina
Si o fereastra.

Mai am si o carte
Foarte subtire
In care nu-ncape
Decat o iubire.

Pot sa-mi iau locul
Langa tine, pe stea ?

– Da, spuse printul
Esti prietena mea.

Read the rest of this entry »

de Nina Cassian

Păpădie,
Străvezie,
Fruct uşor,
Tremurător,
Când suflăm, sar în văzduh
Umbreluţele de puf
Şi-ţi rămâne lujerul
Neted, gol, ca fluierul.

de Nina Cassian

Iarna. Fulgii podidesc
Cerul, ca nişte noiţe.
Stâlpii-n drum se-mpodobesc,
Toţi, cu albe căciuliţe.

Grâul ca să nu se strice
Sub a gerului pojghiţă,
Neaua i-a-mbrăcat cu grijă
Tot o albă căciuliţă.

Nu-s în luncă flori de loc;
Nu mai are lunca salbă.
Are-n schimb un alb cojoc
Şi o căciuliţă albă.

Sub zăpadă-i cald şi bine;
Grâu-şi are odăiţa.
Şi, când primăvara vine,
Se topeşte căciuliţa.

La oraş, a nins oleacă-
Neaua-i doar cât o şuviţă.
Oana noastră îşi îmbracă
Albă, moale, căciuliţă.

Şi când iese pe portiţă
Şi aleargă-apoi pe stradă,
Capul ei cu căciuliţă
Pare-un bulgăr de zăpadă.

de Nina Cassian

Să o redescoperim pe Nina Cassian într-una dintre cele mai captivante povești în versuri pe care le-a scris pentru copii: povestea puilor de tigru Ninigra și Aligru.

Read the rest of this entry »

de Nina Cassian
Colectia: Poezii pentru copii

Oana a primit o carte;
Pozele-s frumoase foarte.

Uite-un ţurţur, o albină,
O broscuţă, o tulpină,

Uite-un munte, uite-un pom,
O căsuţă şi un om.

Poze sunt nenumărate-
Şi-încă toate-s colorate.

Lângă ele, nişte rânduri…
Oana noastră stă pe gânduri:

Cât mai e pân-o să crească
Şi-o să-nveţe să citească?

de Nina Cassian

Într-o împărăţie cam ploioasă,
trăiau un împărat şi-o împărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, şi un prinţ,
singur la părinţi.
Prinţul era de şase anişori
şi miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de “vreau!” spunea “miorlau!”
şi tot “miorlau!” pentru “nu vreau!”

Deci, cum spuneam, cu prinţul miorlăit
deloc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane –
el miorlăia că vrea baloane;
şi-n loc de baloane
voia tromboane,
şi-n loc de tromboane
voia bomboane,
dar nişte bomboane
cu gust de baloane,
şi-n care să sufle
ca-n nişte tromboane.

Astfel de dulciuri – vai! Nu se găseau…
Şi prinţul miorlăia: Miorlau! Miorlau!
Miorlau! – că plouă afară;
Miorlau! – că afară-i soare;
Miorlau! – că-i zi de lucru;
Miorlau! – că-i sărbătoare…
Părinţii nu mai ştiau ce să-i mai facă
– numai să tacă…
Îi aduceau în fiecare zi
o mie o sută una jucării:
căişori de lemn,
puşti de tras la semn,
gume şi creioane,
raţe dolofane
de celuloid,
şi căţei şi mâţe,
şi păpuşi semeţe,
cu ochi ce se-nchid,
şi iar se deschid…

Ah, dar prinţul nostru nu tăcea de fel
El voia ceva ştiut numai de el:
Miorlau! – de ce e luna lună?
Miorlau! – friptura nu e bună!
Miorlau! – vreau să mănânc compot!
Nu vreau compot că nu mai pot!

…Albi şi împăratul, albi şi-mpărăteasa
De atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
Canarii asurziră, căţeii leşinară,
iar caii se mutară cu totu-n altă ţară.
Bostanii şi verzele
părăsiră grădinile.
Fugiră găinile,
Zburară şi berzele
Şi se făcu – pe câte ştiu –
în jurul prinţului – pustiu.
…Doar mâţele sosiră toate
cu cozile încârligate,
torcând de zor,
la prinţişor.
Sfârr…Sfârr…
Ce pisici!
Cu ochi mici!
Ce motani
năzdrăvani!
Şi-ncepură să-l aţâţe,
miorlăind motani şi mâţe:
“Miau-miorlau!
Hai cu noi!
Nu eşti prinţ
Eşti pisoi –
Nu mai sta! Vino-ncoa!
De-acum, şoareci vei mânca”.

Atunci prinţişorul, de frică
să nu se prefacă-n pisică,
uită de miorlăitul lui, fireşte,
şi prinse să vorbească omeneşte
Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:
“Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”
Şi foarte bosumflate fură ele
că au putut astfel să se înşele…

Dragi copii, povestea-i gata,
Să vă duceţi imediat
şi la mama, şi la tata,
să le spuneţi răspicat:
“Iubiţii mei părinţi, nu vreau
să fiu şi eu un prinţ Miorlau!”

Poezii pentru copii


Categories

%d bloggers like this: