Sînziene

Archive for the ‘_iarna’ Category

de Nina Cassian

Iarna. Fulgii podidesc
Cerul, ca nişte noiţe.
Stâlpii-n drum se-mpodobesc,
Toţi, cu albe căciuliţe.

Grâul ca să nu se strice
Sub a gerului pojghiţă,
Neaua i-a-mbrăcat cu grijă
Tot o albă căciuliţă.

Nu-s în luncă flori de loc;
Nu mai are lunca salbă.
Are-n schimb un alb cojoc
Şi o căciuliţă albă.

Sub zăpadă-i cald şi bine;
Grâu-şi are odăiţa.
Şi, când primăvara vine,
Se topeşte căciuliţa.

La oraş, a nins oleacă-
Neaua-i doar cât o şuviţă.
Oana noastră îşi îmbracă
Albă, moale, căciuliţă.

Şi când iese pe portiţă
Şi aleargă-apoi pe stradă,
Capul ei cu căciuliţă
Pare-un bulgăr de zăpadă.

muzica: Virgil Popescu
versuri: D.P.Chiselet
interpreteaza: Oana Sirbu



Muzica: Tatiana Stepa
Versuri: Adrian Paunescu

1. Dulce galbena lumina cum si eu balai eram
Mi-a pus mama o gutuie ce se coace-ncet la geam
As musca-o dar ma doare, ma cuprinde-un fel de jind
Si acum ca trece anul parc-o simt imbatranind

R: Galbena gutuie
Dulce amaruie
Lampa la fereastra
Toata iarna noastra

2. Mama mea n-avea nici globuri, nici beteala si nici stea
Sarbatorile de iarna cu gutui le-mpodobea
Luxul mamei cel mai mare cand copii noi mai eram
Era painea de pe masa si gutuia de la geam

R: Galbena gutuie
Dulce amaruie
Lampa la fereastra
Toata iarna noastra

3. Parca are-n ea ceasornic si al mamei plans e sfant
Lumineaza si se stinge o gutuie pe pamant
Mi-a pus mama o gutuie la fereastra dinspre drum
Si o vad cum lumineaza, n-am puterea s-o consum

R: Galbena gutuie
Dulce amaruie
Lampa la fereastra
Toata iarna noastra

Saniuta fuge,
Nimeni n-o ajunge.
Are dor de duca,
Parca-ar fii naluca

Toata ziua prin zapada
Vine lumea sa o vada
Săniuţa e uşoară
Fuge parca zboara
(x2)

Are talpi lucioase,
Varfurile-ntoarse,
Pod de scandurele
Sa tot stai pe ele

Toata ziua prin zapada
Vine lumea sa o vada
Saniuta e usoara
Fuge parca zboara
(x2)

Peste hopuri sare
Ca pe zmeu calare
Hatul de-o sa-ti scape
Tranta e aproape

Toata ziua prin zapada
Vine lumea sa o vada
Saniuta e usoara
Fuge parca zboara
(x2)

Versiune ilustrată de copii: pdf

11A fost odată o baba uitată de ani şi bunătate, care sălăşuia într-o casă de stâncă sus la munte sus şi Baba Dochia era numele ei.

Aşa de frig era la ea in suflet că umbla tot timpul incotoşmănată cu nouă cojoace.

Ea avea un fecior, flăcău vestit şi de multe fete iubit, pe nume Dragobete. Numai el ce rămăsese la casa babei, şi cu o turmă de oi.

2
Într-o bună zi, Dragobete îşi găseşte fata cea aleasă, bună şi frumoasă, şi-o aduce acasă.

Dar Baba Dochia nu a avut ochi buni pentru noră, tot găsindu-i cusururi şi căutându-i nod în papură.

În anul acela a venit o iarnă grea, care nu se mai termina. Într-o zi cu ger sticlos de făurar, Baba Dochia îi spune norei că ea a adus iarna cea lungă şi o trimite să aducă flori de primăvara.

3
Nora pleacă abătută, neştiind încotro să se ducă să găsească flori de primăvara.

Pe drum se întilneşte cu Domnul Mărţişor, căruia îi povesteşte necazul ei, iar Mărţişor îi dă un mănunchi de ghiocei să aducă primăvara babei cu ei.

Bucuroasă de această întâmplare, nora se întoarce de grabă la Baba Dochia cu ghioceii. Era ziua de 1 Martie.

4Când o vede Baba Dochia pe noră cu ghioceii, crede că a venit într-adevăr primăvara, şi pleacă cu turma de oi.

Pe drum începe să-şi dea jos câte un cojoc în fiecare zi.

După nouă zile, când baba nu mai avea nici un cojoc pe ea, vremea se întoarce cu un ger aspru de îngheţau şi apele şi pietrele. A îngheţat şi baba, cu oi cu tot. S-au prefăcut în stânci, şi acolo au rămas până în ziua de azi.
5

Dochia

Posted on: March 3, 2009

Povestea Dochiei din Mărţişor de Mihail Sadoveanu

Spune povestea că Dochia era o bătrână vrăjitoare ce sălăşluia într-o casă de stâncă sus pe Ceahlău. Baba trăia singuratică, unde se târăsc jnepenii pe piatră şi unde înfloresc mărunţii trandafiri ai stâncilor. În nopţi de vară pluteau către ea duhurile prăpăstiilor. Pe negre vijelii când scăpărau fulgere rupte, suiau pe ţancuri zvârcolindu-se făpturi de pe tărâmul de dedesupt, din împărăţia necuratului Tartar. Într-o colibă sfărâmată de puhoaie, Baba Dochia a găsit odată o copiliţă pe care a crescut-o şi a îndrăgit-o. Fetiţa de suflet a vrăjitoarei crescu frumoasă şi mlădie acolo, aproape de nori. Într-un rând, în puterea primăverii, fata află că în văi sunt aşezările oamenilor. Atrasă de glasul buciumelor, ea coborî spre văi. Când văzu Dochia că fata nu se mai întoarce, porni învăluită în cojoacele ei să o găsească. Rătăci departe de lumea ei până când înţelese că fata nu se va mai întoarce. Îndurerată, reveni în sihăstria ei singuratică şi acolo, fără dragostea din urmă a anilor ei târzii, spun bătrânii că s-a stins.
Au prefăcut-o în sloi şi stâncă nopţile reci de mărţişor…

A, a, a, aşa e iarna!
E, e, e, e rece, ger mai e!
Ninge…Iiii e tare bine,
Pe gheţuş e o plăcere.

Ooo! E omul de zăpadă!
Un nas luuung acu-i vom pune
Dintr-un vârf de morcov roşu;
Ochii facem din cărbune.

A-ha-ha! Ce gălăgie!
I-hi-hi! Ce mai ninsoare!
Sănii, zurgălăi, patine,
Iarnă, râzi, că-i sărbătoare!


Categories