Archive for the ‘Ion Minulescu’ Category
Pastel de toamnă
Posted by: sinziene on: October 31, 2022
- In: .ploaia | .poezie | Ion Minulescu | Pastel de toamnă | _toamna
- Leave a Comment
Toamnă, noapte, plouă!…
Trei drumeți sosesc
Uzi ca trei cadavre scoase dintr-un lac.
Trei drumeți în fața porții se opresc
Și-apoi bat…
De-a lungul gangului răsună
Un cuvânt
Și-n urmă, altul:
Noapte bună!
Și pe urmă tac.Nu răspunde nimeni…
Trei drumeți așteaptă
Muți ca trei schelete ce-și cată mormântul.
Ploaia cade deasă, repede și dreaptă,
Deasă ca nisipul,
Repede ca vântul,
Dreaptă ca săgeata…Și drumeții-așteaptă,
Și se face ziuă…Trei drumeți pornesc
Albi ca beduinii vastelor Sahare,
Trei drumeți Castelul morții ocolesc,
Și tăcuți,
Prin țara celor ce-i privesc,
Trec ca neființa nopților polare
Și se pierd în zare
Ca trei iahturi albe, mute, călătoare!…
― Cine-au fost drumeții?
Cine i-a trimis
Să ne bată-n poartă și să ne deștepte,
Să re’nvie glasul umedelor trepte
Și să ne-ntrerupă ne’ntreruptul vis?…
Cine-a fost nebunul care i-a trimis?
Nu răspunde nimeni!…
Straniile umbre s-au pierdut în zare…
Toamnă, ziuă, soare!…
Cu toamna în odaie
Posted by: sinziene on: September 22, 2022
- In: .poezie | Ion Minulescu | _toamna
- Leave a Comment
Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
“Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă…A intrat…
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…
De vorbă cu iarna
Posted by: sinziene on: January 4, 2022
M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca și-acum un an,
Cu aceeași albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…
Călătoream spre țara unde cresc
Smochine, portocale și lămâi…
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Și canapeaua roșie de pluș,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuș,
Un vag susur de samovar rusesc…
Și-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte…
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm ―
Din patria lui Ibsen și Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Și căldură,
Înfrigurații cer… Literatură…
Și m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în țara unde cresc smochine,
Curmale, portocale și lămâi,
Și din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Și m-am întors cu Iarna-n București…
O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare ești,
Ce bună ești,
Ce caldă ești!…
Romanţa soarelui
Posted by: sinziene on: April 11, 2008
- In: ..authors | .audio | .mp3 | .ram | .ro | .video | Ion Minulescu | Margareta Pâslaru | Romanţa soarelui
- Leave a Comment
Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit…
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar –
Portret unic şi veşnic, expus în infinit.
Cu magica-mi baghetă uriaşe –
Stăpâna hotărârilor eterne –
Deştept măturătorii albelor oraşe
Şi-adorm întârziaţii negrelor taverne…
Dau fluviilor graţii de reptile,
Dau mărilor priviri fosforescente,
Iar munţilor din zare, aspecte de gorile,
Şi brazilor, pe coaste, poziţii indecente.
Dau fructe noi smochinilor uscaţi,
Dau bronzului figură omenească,
Iar Regilor –
Pe socluri de marmură-nşiraţi –
Poruncitoare gesturi, ca-n veci să poruncească.
Iar când cobor,
Când calda-nfiorare
Se zbate-n cupa recelui repaos,
Azvârl sămânţă nouă în vechile tipare
Şi-ascult Perpetuarea cum fredonează-n haos!…
Cântec de leagăn
Posted by: sinziene on: April 11, 2008
Nani, nani…
Dormi în paza nesecatului izvor
De priviri
Ce te-nfăşoară ca-ntr-o haină de mătase,
Nani, nani…
Ochii mamei au vegheat întreaga noapte,
Şi-scum dormi, căci obosite dorm şi florile din vase,
Şi parfumurile lor,
Toate, unul câte unul, pe-al tău leagăn se cobor
Nani, nani…
Dormi în paza Ursitoarelor,
Nani, nani…
Dormi în vraja-mpletiturilor de şoapte
Ce pătrund printre perdele
Şi te-ndeamnă:
Dormi, căci somnul a cuprins de mult grădina –
Lacul,
nuferii,
castanii,
stângeneii
şi glicina –
toate dorm.
Dorm toate-n paza albelor priviri de stele…
Dormi şi tu –
Prin candelabre, iată, adoarme şi lumina,
Dormi,
Şi somnul tău să fie mai senin ca infinitul
Oglindit în necuprinşii ochi albaştri de femee,
Visul tău să fie visul Insulelor Boromee,
Visul tău să fie totul,
Tot, precum e răsăritul,
Începutul celor bune şi sfârşitul celor rele.
Şi anii
Să te-mbrace-n infinitul fericirii.
Nani… nani…
Sînziene 