Archive for the ‘Panait Cerna’ Category
April
Posted on: April 9, 2015
- In: .poezie | April | Panait Cerna
- Leave a Comment
de Panait Cerna
În glas au aiurări de liră,
Pe frunţi – un răsărit de zori;
La şipot, unde poposiră,
S-au adunat privighetori…Iar zeul dragostei, April,
Din două guri făcea o floare,
Şi fiecare sărutare
O saluta din crengi, c-un tril.Visând, cei doi îndrăgostiţi
Tot repetau în suflet cântul;
Atunci, din fundul văii, vântul,
Văzând cât sunt de fericiţi,S-a strecurat în crengi tiptil,
Mişca un ram, zâmbea în soare,
Şi-i îngropa sub colb de floare,
C-un râs zburdalnic de copil.Sămănătorul, V, nr 10, 1906
Cântec de martie
Posted on: March 31, 2015
- In: .Martie | .poezie | Cântec de martie | Panait Cerna | _ primăvara
- Leave a Comment
de Panait Cerna
A fugit din lume faur,
Trist şi nejelit –
Cu săgeţile-i de aur,
Martie l-a gonit…Albi plutesc şi roşii norii
Peste munţi şi chei,
Parcă sufletu-aurorii
A rămas în ei…Gârlele şi-ncep fanfara,
Şi, pornind şuvoi,
Strigă-n lume: primăvara
A sosit la noi!Ce gândeşti la vremuri duse
Şi suspini mereu?
Lasă visele apuse,
Suflete al meu!Uită lumile de stele,
Ce-au căzut pălind –
Bucură-te de acele
Care se aprind…Ah, ce dulce e povara
Mugurilor noi!
Primăvara, primăvara
A sosit la noi…
Românul, Arad, III nr. 73, 31 martie 1913.
Texte culese din Panait Cerna, „Poezii”, Editura Tineretului, Bucureşti, 1960
Mama
Posted on: March 8, 2015
- In: .mama | .poezie | Mama | Panait Cerna
- Leave a Comment
de Panait Cerna
I
Din vârsta fericirii fără minte
Icoane dragi mi-apar mereu-nainte :De lume răzleţită şi sfioasă,
In ramă de salcîm zăresc o casă.Şi-n casă, într-un colţ întunecat,
Văd un copil de mama lui certat.El mâinile şi-ntinde spre iertare,
Dar ea-i tăcută şi nendurătoare.Din toţi câţi trec, nu-i nimeni să-l aline !
Şi plânge-năbuşit copilul
Ş-adoarme în suspine.Dar peste noapte-o biruieşte dorul
Din somnu-i sare muma,
Şi spre ungherul unde-i doarme-odorul
Păşeşte-n vîrful degetelor numa.Pe somnul lui cel fin
Duioasă se-nclină ;
De-al vieţii sale chin
Un zâmbet i-animă.Zbucneşte fără zăgaz
Iubirea ei mută
Şi plânsul lui obraz
Plângând îl sărută.Şi mii de mângâieri
Pe creştet i-adună
De ziua cea de ieri
Ce dulce-l răzbună !El simte cum s-apleacă peste dânsul
O umbră bună ce l-ar dezmierda
Şi-ntr-un suspin, pe cînd ea-i şterge plânsul,
Intinde braţele lui mici spre ea.De gâtul ei s-atârnă în neştire
Toţi îngerii din ceruri îi sînt fraţi !
Invăluiţi de-a candelei lucire,
Copil şi mamă dorm îmbrăţişaţiII
Tu, inimă de mamă, soarta mea,
De ce mi-ascunzi tu darurile tale ?
Căci la pământ căzui cu sete grea
Şi iată ! a secat izvoru-n caleLa porţi străine am cerşit iubire,
Şi porţile cu zgomot s-au închis ;
Iar unde-am vrut să picur fericire
Am otrăvit dumnezeescul vis.O, mamă ! o nădejde mă mai ţine :
Că n-ai să-ţi uiţi copilul în străini
Că în curând mă vei chema la tine,
Să gust din rodul veşnicilor spini ;Că, bună, vei veni să-mi vindeci rana
In clipa sfântă cînd voi adormi,
Cînd sub pleoape voi strivi icoana
Acestei lumi ce n-a fost, nici va fiInalţă-mă atunci, spălat de rău,
In lumea inimii ş-a frumuseţii,
Să mă deştept din somnul greu al vieţii,
Plângând, de mult noroc, la pieptul tău
Sînziene 