Sînziene

Archive for the ‘Grigore Vieru’ Category

by Grigore Vieru

Cerul e țesut din stele,
Luncile – din floricele,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

Din pământ izvorul iese,
Grâul – din semințe dese,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

Razele ne vin din soare,
Iar miresmele – din floare,
Numai dorul strămoșesc –
Din cuvântul românesc.

Read the rest of this entry »

de Grigore Vieru

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

de Grigore Vieru

Read the rest of this entry »

de Grigore Vieru

Când m-am născut, pe frunte eu
Aveam coroană-mpărătească:
A mamei mână părintească,
A mamei mână părintească.

Duios, o, mâna ei întâi
Cu mâna dragei mele fete
S-au întâlnit la mine-n plete,
S-au întâlnit la mine-n plete.

Copii am. Dar şi-acuma când
Vin zorii noaptea s-o destrame,
Găsesc pe frunte mâna mamei,
Găsesc pe frunte mâna mamei.

O, mâna ei, o, mâna ei,
O, mâna ei ca ramul veşted,
A-mbătrânit la mine-n creştet,
A-mbătrânit la mine-n creştet.

de Grigore Vieru

Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând,
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ.

În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti,
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.,

de Grigore Vieru

A ieşit un ghiocel,
Nimeni nu ştie de el,
Stă în pâclă tremurând:
„Singurel sunt pe pământ”.

Pâcla în amurg s-a dus,
Şi ies stelele de sus,
Bucurând pe ghiocel…
„Las că nu sunt singurel.”

Tags:

de Grigore Vieru
Muzica de Tudor Gheorghe

Se adună flori şi stele
Pe sub seară
În jurul măicuţii mele,
Pe sub seară
Şi întreabă toate cele
Pe sub seară
Şi ea sfătuie cu ele,
Pe sub seară.
Tot o fugă albinuţa
Dimineaţa,
Udă-i este cămăşuţa
Dimineaţa,
Nu întreabă nimicuţa,
Dimineaţa,
Că-i grăbită ca măicuţa
Dimineaţa.

Tags:

Mama

Posted on: March 5, 2009

de Grigore Vieru
Muzica: Tudor Gheorghe
Audio: triluliu

Mama face pâine,
Soare în ferestre,
Soarele e unul,
Mama una este!

Cânt-un greier din aripă,
“Greieruş, nu ţârâii!
Mama s-a culcat pe-o clipă
Şi o poti trezi, trezi…”
Greieruşul fara casă:
“Uite, nu mai ţârâi, jur!
Dar nici frunza să nu cază,
De ce cade ea, zur, zur?”

Mama face pâine,
Soare în ferestre,
Soarele e unul,
Mama una este!

Stea, stea, logostea,
Leagănă fetiţa mea!
Stea, stea, logostea,
Leagănă fetiţa mea!
Că eu-s tare ocupată,
Şi ea vrea mult legănată,
Stea, stea, logostea,
Leagănă fetiţa mea,
Leagăn-o bland şi mereu
Stea, stea, legănea,
Să creadă c-o legăn eu,
Stea, stea, legănea,
Leagănă fetiţa mea,
Că eu-s tare ocupată,
Şi ea vrea mult legănată,
Stea, stea, logostea,
Leagănă fetiţa mea!

Mama face pâine,
Soare în ferestre,
Soarele e unul,
Mama una este!

Oul

Posted on: February 25, 2009

de Grigore Vieru

Am găsit în prag un ou,
Ouşorul este nou.
Nou ca roua de sub stele,
Cald ca gura mamei mele.

de Grigore Vieru

Toată ziua, fâl-fâl-fâl!
Să-i fie puiul sătul.
Zboară ici, zboară colea,
Dor li-i puilor de ea.

Plouă, plouă, plici-plici-plici!
Bucuroşi sunt puii mici,
Că mămica-n cuibuşor
Va şedea mai multişor.


Categories