Archive for the ‘_ primăvara’ Category
Cântec de martie
Posted on: March 31, 2015
- In: .Martie | .poezie | Cântec de martie | Panait Cerna | _ primăvara
- Leave a Comment
de Panait Cerna
A fugit din lume faur,
Trist şi nejelit –
Cu săgeţile-i de aur,
Martie l-a gonit…Albi plutesc şi roşii norii
Peste munţi şi chei,
Parcă sufletu-aurorii
A rămas în ei…Gârlele şi-ncep fanfara,
Şi, pornind şuvoi,
Strigă-n lume: primăvara
A sosit la noi!Ce gândeşti la vremuri duse
Şi suspini mereu?
Lasă visele apuse,
Suflete al meu!Uită lumile de stele,
Ce-au căzut pălind –
Bucură-te de acele
Care se aprind…Ah, ce dulce e povara
Mugurilor noi!
Primăvara, primăvara
A sosit la noi…
Românul, Arad, III nr. 73, 31 martie 1913.
Texte culese din Panait Cerna, „Poezii”, Editura Tineretului, Bucureşti, 1960
Rapsodii de primăvară
Posted on: March 20, 2014
de George Topârceanu
I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?
II
Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid
Să intre-n casă soarele şi vântul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.
Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe — şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.
III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…
Primăvară, unde eşti?
Mama, azi e ziua ta
Posted on: March 8, 2012
- In: .mama | .rime | Mama azi e ziua ta | _ primăvara
- Leave a Comment
Mama, azi e ziua ta
Ziua de 8 martie
Ti-am adus si eu ceva
Ti-am adus o carte
E o carte cu povesti
De la noi din tara
Unde e ca nicaieri
Dulce primavara 🙂
Poveşti de primăvară
Posted on: March 9, 2009
FLOARE LA URECHE
Proaspătă şi sperioasă,
Rază nouă-mi intră-n casă.
Întârzie cu mirare
Peste prag, peste covoare,
Se ridică la fereastră
Ca să vadă ce-i în glastră,
Poleind cu aur dulce
Un mănunchi de busuioc
(Poate-şi caută un loc
Să se culce?)
Şi rămâne aninată,
Nebunatică şi vie,
De-o garoafă de hârtie
Ruptă şi decolorată.
Şi deodată, floarea veche
Râde, roşie ca para,
Că şi-a pus-o la ureche
Primăvara…
PRIMĂVARĂ ÎN GLUMĂ
Ger târziu de primăvară,
Ger uitat de iarna sură
Prin zăvoiul zgribulit,
Cu omătul netopit.
Pe sub tufe de răsură,
A adus cu el aseară
Vânt din munte,
Ploi mărunte,
Grindină cât un grăunte
Şi trei fagi, aşa-ntr-o doară.
A trecut pe ulicioară
Şi s-a dus
Pe deal în sus,
Şi pe geamuri mi-a lăsat
Fir de ferigă presat,
Flori de zahăr, stele reci
Şi căsuţe de culbeci.
Şi-n lumina dimineţii,
Geamurile mele par
File dintr-un vechi ierbar,
Unde-ar fi presat băieţii
Ierburi nalte şi-nfoiate,
Albe flori înfrigurate,
Adormite-n fund de lacuri
Din răscrucea altor veacuri.
SE TOPEŞTE BRUMA-N SOARE
Se topeşte bruma-n soare…
Prin grădini,
Pe lilieci,
Stau ciorchini
De muguri plini,
Crisalide verzi din care
Scoate-n vânt corniţe reci
Frunza verii viitoare…
DIN SĂMÂNŢĂ DE ARŢAR
Din sămânţă de arţar
(Ştii c-avea drept aripioare
Solzi subţiri de chihlimbar?)
Printre bulgări se arată
Pui de copăcel sălbatic,
Frunză crudă şi crestată,
Parcă-ntinde un buratic,
Ca să vadă dacă-i cald,
O lăbuţă răsfirată
De smarald…
E PRIMĂVARĂ IAR…
Azi am văzut întâia rândunică:
O slovă ascuţită, subţirică,
Cu care mâna nu ştiu cui
Însamnă pe albastrul cerului
Că iar e primăvară.
(A câta oară?)
De-un băieţel sălbatec şi hoinar
Ce se juca pe sub fereastra mea
Călare pe căluţu-i de nuia.
Era copil străin, al nimănui,
Cu ghete rupte, cu hăinuţă veche,
Dar îşi punea căciula pe-o ureche,
Plesnea din bici şi fluiera haihui,
De parcă drumul tot era al lui.
Într-un târziu, –
Pe-o zi din altă primăvară,
Când vântul dulce clătina copaci
Cu frunză rară, –
Am întâlnit o-ngropăciune de săraci:
Trecea copilul, legănat, într-un sicriu,
Ţinea cruciş pe piept mânuţe mici,
Nu mai avea căluţ, nu mai plesnea din bici…
Deasupra-i, cerul cald şi străveziu
În îmbia-n zadar cu rândunici.
Şi-acum, când toţi ai lui l-or fi uitat,
Când pe mormântul mic s-o fi uscat
Şi cel din urmă fie de tămâioară, –
Eu l-am văzut trecând în primăvară
Călare pe căluţu-i de nuia,
Şi i-am trimis, de la fereastra mea,
Acelaşi zâmbet – ca odinioară.
BĂBUŢA
E primăvară?
Pe uşa strâmbă a căsuţei afumate,
O babă a ieşit pe-afară
Cu şalul vechi în spate.
Când s-a topit omătul din ogradă?
E-un firişor de iarbă pe cărare,
Ori i se pare?
De n-ar durea-o trupul cum o doare,
S-ar apleca să-l vadă…
Întinde mâna sarbădă şi rece,
Să prindă-n ea bănuţii calzi de soare,
Pomana primăverii care trece.
Şi râde-n tihnă… şi-a adus aminte
De-un nepoţel cuminte.
Şi pentru că i-e cald la mâini
Cum nu i-a fost de-atâtea săptămâni,
Zburătăceşte-n treacăt o găină.
Aruncă o privire spre fereşti
Şi, mărunţică, trece drumul la vecină,
Ca să mai afle veşti…
De dragoste, de primăvară
Posted on: March 4, 2009
- In: .audio | .cântec | .poezie | .ro | .video | Adrian Paunescu | De dragoste de primăvară | Tudor Gheorghe | _ primăvara
- Leave a Comment
de Adrian Păunescu
Muzica: Tudor Gheorghe
Vine primăvara iarăşi peste noi
Vine de departe, vine de aproape
Oameni de zăpadă pleacă înapoi
Înapoi în lacrimi, înapoi în ape.
Trec peste câmpie carele de flori
Urcă înspre munte verguri de lumină
Ne simţim deodată iar nemuritori
Poate orice boală peste noi să vină.
Se aude plânsul mamelor din veac
Se aude glasul bărbătesc de tată
Care dă cu barda iarăşi pe arac
Ca să fie viţa lumii lumintaă.
Primăvara cade peste noi adânc
N-o vom duce-n braţe, o vom duce-n sânge
Mugurii pe ramuri au născut şi plâng
Un cocor deasupra revenirii plânge.
Povestea Babelor
Posted on: March 3, 2009
- In: .Babele | .Dragobetele | .ghiocei | .Mărţişor | .pdf | .poveste | .ro | .sînziana | BABA DOCHIA | Dragobete | Povestea Babelor | _ primăvara | _iarna
- 1 Comment
Versiune ilustrată de copii: pdf
A fost odată o baba uitată de ani şi bunătate, care sălăşuia într-o casă de stâncă sus la munte sus şi Baba Dochia era numele ei.
Aşa de frig era la ea in suflet că umbla tot timpul incotoşmănată cu nouă cojoace.
Ea avea un fecior, flăcău vestit şi de multe fete iubit, pe nume Dragobete. Numai el ce rămăsese la casa babei, şi cu o turmă de oi.
Într-o bună zi, Dragobete îşi găseşte fata cea aleasă, bună şi frumoasă, şi-o aduce acasă.
Dar Baba Dochia nu a avut ochi buni pentru noră, tot găsindu-i cusururi şi căutându-i nod în papură.
În anul acela a venit o iarnă grea, care nu se mai termina. Într-o zi cu ger sticlos de făurar, Baba Dochia îi spune norei că ea a adus iarna cea lungă şi o trimite să aducă flori de primăvara.
Nora pleacă abătută, neştiind încotro să se ducă să găsească flori de primăvara.
Pe drum se întilneşte cu Domnul Mărţişor, căruia îi povesteşte necazul ei, iar Mărţişor îi dă un mănunchi de ghiocei să aducă primăvara babei cu ei.
Bucuroasă de această întâmplare, nora se întoarce de grabă la Baba Dochia cu ghioceii. Era ziua de 1 Martie.
Când o vede Baba Dochia pe noră cu ghioceii, crede că a venit într-adevăr primăvara, şi pleacă cu turma de oi.
Pe drum începe să-şi dea jos câte un cojoc în fiecare zi.
După nouă zile, când baba nu mai avea nici un cojoc pe ea, vremea se întoarce cu un ger aspru de îngheţau şi apele şi pietrele. A îngheţat şi baba, cu oi cu tot. S-au prefăcut în stânci, şi acolo au rămas până în ziua de azi.
Dochia
Posted on: March 3, 2009
- In: .Babele | .Mărţişor | .poveste | .ro | BABA DOCHIA | Mihail Sadoveanu | _ primăvara | _iarna
- Leave a Comment
Povestea Dochiei din Mărţişor de Mihail Sadoveanu
Spune povestea că Dochia era o bătrână vrăjitoare ce sălăşluia într-o casă de stâncă sus pe Ceahlău. Baba trăia singuratică, unde se târăsc jnepenii pe piatră şi unde înfloresc mărunţii trandafiri ai stâncilor. În nopţi de vară pluteau către ea duhurile prăpăstiilor. Pe negre vijelii când scăpărau fulgere rupte, suiau pe ţancuri zvârcolindu-se făpturi de pe tărâmul de dedesupt, din împărăţia necuratului Tartar. Într-o colibă sfărâmată de puhoaie, Baba Dochia a găsit odată o copiliţă pe care a crescut-o şi a îndrăgit-o. Fetiţa de suflet a vrăjitoarei crescu frumoasă şi mlădie acolo, aproape de nori. Într-un rând, în puterea primăverii, fata află că în văi sunt aşezările oamenilor. Atrasă de glasul buciumelor, ea coborî spre văi. Când văzu Dochia că fata nu se mai întoarce, porni învăluită în cojoacele ei să o găsească. Rătăci departe de lumea ei până când înţelese că fata nu se va mai întoarce. Îndurerată, reveni în sihăstria ei singuratică şi acolo, fără dragostea din urmă a anilor ei târzii, spun bătrânii că s-a stins.
Au prefăcut-o în sloi şi stâncă nopţile reci de mărţişor…
Baba Dochia
Posted on: February 27, 2009
- In: .Babele | .Mărţişor | .poezie | .ro | BABA DOCHIA | Otilia Cazimir | _ primăvara
- Leave a Comment
Toată noaptea au lătrat
Câinii de la jitărie,
De gândeai că-i lupu-n sat.
Ce să fie?
Ce să fie?…
Ia, o babă cu cojoc
A mas noaptea, fără foc,
În desiş uscat de soc!
Acum vine pe-ndelete –
Că i-e drumul fără grabă –
Şi drept singură podoabă
Are-n plete
Un scaiete.
Şi de dus, dintr-un ponor,
Poartă fetelor solie,
Că le-aduce mărţişor
Un bănuţ de păpădie!
Oaspeţii primăverii
Posted on: February 21, 2009
- In: .poezie | .păsări | .ro | Oaspeţii primăverii | Vasile Alexandri | _ primăvara
- Leave a Comment
În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punt s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.
El vine, se înalţă, în cercuri line zboară
Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: „Bine-ai sosit!”
În aer ciocârlia, pe casă rândunele,
Pe crengile pădurii un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.
Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!
În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,
Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite şi vesele cântări!
Sînziene 