Archive for the ‘.fabula’ Category
Fabule
Posted on: October 6, 2022
- In: .carte | .fabula | .poezie | Adelina Butnaru
- Leave a Comment
Racul, broasca și o știucă
Într-o zi s-au apucat
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grâu încărcat.
Și la el toți se înhamă:
Trag, întind, dar ieu de samă
Că sacu stă neclintit,
Căci să trăgea neunit.
Racul înapoi se da,
Broasca tot în sus sălta,
Știuca foarte se izbea,
Și nimic nu isprăvea;
Nu știu cine-i vinovat;
Însă, pe cât am aflat,
sacul în iaz nu s-au tras,
Ce tot pe loc au rămas.Așa-i și la omenire,
Când în obștii nu-i unire:
Nicio treabă nu se face
Cu izbândă și cu pace.
Cum l-a păcălit broscuţa pe Leu
Posted on: October 15, 2008
de Elia David
Pe o frunză, o broscuţă,
Leagăn verde, lângă baltă…
Mâna vântului călduţă,
O împinge – ea tresaltă,
Fericită prima oară.
Că înoată, dar şi zboară…
Linişte-i în jur, e bine,
Sălciile-şi povestesc,
Ce-auzit-au de la mine,
Că atât ştiu, să vorbesc.
Ţie, dacă eşti cuminte,
Despre cum a păcălit
Broasca asta pe un Leu,
Îţi voi zice negreşit.
Cică, Leul – te fereşte
De urgia lui, copilă –
N-avea, cum e crud din fire,
Pentru nimeni, pic de milă.
Să-i aducă, dădu ordin,
Dimineaţa, când se scoală,
Animalele pădurii,
Bunătăţuri, într-o oală.
Fiecare…altceva,
Dar mâncarea să îi placă,
Altfel, vai de pielea sa.
Ca şi ceilalţi, posacă,
Era şi broscuţa noastră.
N-avea chef de înotat,
De sărit prin stufăriş…
Leul i-a-ntunecat
Viaţa cu atâtea griji.
Până într-o zi, când, iată,
Broasca sări speriată:
– Am uitat, deja e soare,
Să-i duc Leului mâncare.
Ce mă fac, zise-ngrozită,
Ăsta o să mă înghită!
Dar, până şi o broscuţă,
Genială poate fi.
Dacă nu mă crezi, ascultă
Ce idee îi veni.
– Şefule, nu mă ucide,
C-un alt leu m-am întâlnit
De la baltă când plecam…
Nervos, Leul, a răcnit:
– Un alt Leu? Mâncarea mea?
Să mă duci la balta ta,
Chiar acum, broască, îţi cer…
– Desigur, te duc, stăpâne,
Pentru mine-i un mister
Cum, un hoţ, neobrăzarea
Avu să îţi ia mâncarea.
Ajungând cei doi la baltă:
– Unde-i hoţul? Nu-l găsesc!
– Bănuiesc că s-a pitit,
Zise broasca, arătând
Către apă…
– L-am zărit!
Ai dreptate, ce mişel!
Mă arunc eu după el.
Şi sări, văzându-şi chipul,
Colo-n apă, pân’ nisipul
Îi intră în ochi, sărmanul.
N-a mai dat ochii tot anul
Cu vreun animal.
De milă,
Îi mai aducea un morcov,
Ros jumate,
Iepurilă.
după o poveste populară indiană
Colectia: Poezii pentru copii
PURICELE SI ELEFANTUL
Posted on: October 12, 2008
Un purice odata, dragii mei,
La trup – cum stiti – cât bobul cel de mei,
S-a întîlnit c-un elefant gigant,
Care i-a zis îndata cu mînie;
Ce cauti, ma, la mine pe mosie?
Nu vezi ca-mi strici semanatura
Cu urmele ce faci?
Dar ce-mi racesc eu gura,
Spunând unui bicisnic cum trebuie sa se poarte?
Gateste-te de moarte –
Îngadue-mi, stapîne, doar un cuvînt sa-ti spun!
Dar elefantu-ndatata s-a aruncat nebun,
Pe purice, sa-l faca piftie de Craciun
Atunci sarmanul purice nu s-a lasat, ci sprinten,
A strîns si el din pinten
Si dintr-un salt fara pereche,
Patrunse-n a gigantului ureche,
Si unde începu sa-l piste,
Si unde începu gigantul sa sbiere, sa se miste,
Si unde începu sa fuga cu purecu-n ureche,
Ca un luat de Iele, ca un lovit de strehe;
Se tavali-n tarîna si iar porni pe goana,
Ciupit mereu mai tare de mica lighioana
Si, fara sa mai vada, în goana lui nebuna,
Cazu într-o adînca si tainica genuna,
De se facu puzderii si-ncremenii pe veci
De ma lasai în pace, eu nu-ti faceam nimic
Dar tu crezusi, natângu, ca purecul de-i mic,
Îl poti turti-n picioare, ca pe rîme,
Far-a visa ca poate si el sa te sfarîme
Asa grai pe urma, iesindu-i din ureche,
Napraznecul meu purec
Deci, zicatoarea veche,
Din mosi-stramosi ramase, nu-i supusa la-ntâmplare,
Ca: Buturuga mica rastoarna carul mare!
Păstorul mincinos
Posted on: September 27, 2008
- In: .en | .fabula | .ro | Esop | Păstorul mincinos
- Leave a Comment
După Esop
Unui păstor plictisit de singurătate îi veni idea să strige după ajutoare, insinuând că turma de oi i-a fost atacată de lupi. Câţiva săteni au sărit în ajutorul lui, dar au văzut că era doar o glumă. Cu toate că sătenii îl dojeniră, păstorul mai repetă aceastã glumă, văzând că e o distracţie interesantă. A treia oară, când lupii au atacat într-adevăr turma de oi, nimeni din sat nu a mai intervenit. Păstorul a rămas fără câteva oi.
Morala: Ulciorul nu merge de multe ori la apă!
La Cigale et la Fourmi
Posted on: April 12, 2008
- In: .en | .fabula | .fr | .mp3 | .translation | Jean de La Fontaine | La Cigale et la Fourmi
- Leave a Comment
La Cigale, ayant chanté
Tout l’été,
Se trouva fort dépourvue
Quand la bise fut venue:
Pas un seul petit morceau
De mouch ou devermisseau.
Elle alla crier famine
Chez la Fourmi sa voisine,
La priant de lui prêter
Quelque grain pour subsister
Jusqu’à la saison nouvelle.
« Je vous paierai, lui dit-elle,
Avant l’Août, foi d’animal,
Intérêt et principal. »
La Fourmi n’est pas prêteuse:
C’est là son moindre défaut.
« Que faisiez-vous au temps chaud ?
Dit-elle à cette emprunteuse.
— Nuit et jour à tout venant
Je chantais, ne vous déplaise.
— Vous chantiez ? J’en suis fort aise.
Eh bien ! Dansez maintenant. »
English
The cicada, having sung
All summer,
Was extremely deprived
When the north wind came:
Not one small piece
Of fly or small worm.
She went to plead famine
At the house of her neighbor the Ant,
Asking him to lend her
Some grain to survive
Until the new season.
“I will pay you,” she says to him,
“Before August, faith of animal,
Interest and the principal”
The Ant is not a lender:
That is its least defect.
“What did you do in warm weather?”
He says to the borrower.
“Night and day all came
I sang, not displeasing you.”
“You sang? I am relieved.
Well! Dance now.”
Sînziene 