Archive for the ‘Ştefan Octavian Iosif’ Category
De cîntece Parisu-i plin…
Posted on: October 19, 2008
De cîntece Parisu-i plin
Ca marea de sirene,
Şi nu mai pleacă cei ce vin
Pe ţărmul mîndrei Sene.
La Napoli, grădinele
Nu ştiu ce e zăpada,
Şi-n golfuri mandolinele
Îngînă serenada.
Suspină ţitera-n Tirol
Cînd în tăcerea sfîntă
Vreun orb moşneag în capul gol
Pe prispă stă şi cîntă.
Zănatec ţipăt de viori
E-n veselele ciarde,
Cîntarea asta-ţi dă fiori
Şi tremură, şi arde…
Dar creadă cine cum o vrea,
Cum crede să-şi aleagă ;
Nu-s doine ca în ţara mea
Pe lumea asta-ntreagă !
Din Paris
Posted on: October 19, 2008
- In: .poezie | .ro | Din Paris | Ştefan Octavian Iosif
- Leave a Comment
Visez. Încet se face dimineaţă…
Sus, din mansarda — cuib de rîndunică —
Proptit de geam, mă uit în jos cu frică
La uriaşul adormit sub ceaţă.
În purpur mîndru soare se ridică,
Luteţiei i-azvîrle raze-n faţă !
Ceas neuitat ! Privelişte măreaţă !
Aş vrea să zbor prin ferestruia mică…
Parisu-ntreg îmi cîntă la picioare.
Şi nu e vis. Trăiesc. Biruitoare
Se redeşteaptă simţurile-n mine…
Ca fluture gonit din floare-n floare,
Alerg pe străzi voios… În seri senine
Stau de poveşti cu stelele vecine…
[modifică]II
Vuiesc trăsuri, tramvaie, trenuri, care
Se-ncrucişează-n sus şi-n jos. Drumeţii —
Năluci — aleargă ca năvala ceţii
Pe bulevarde-n veşnică mişcare.
Luminile răsar prin galantare.
În praf de aur, din adîncul pieţii,
De pretutindenea beţia vieţii
Înalţă zgomotoasele-i altare.
Mă cred pierdut. În juru-mi, rîs şi glume,
Şi cîntece, şi lume peste lume !
Visez că-not pe-un ocean în spume.
Căci curge-n clocot din ateliere
Potopul viu al gloatei uvriere
În vastele Parisului artere…
Toamnă
Posted on: October 19, 2008
- In: .poezie | .ro | Toamna | Ştefan Octavian Iosif | _toamna
- Leave a Comment
Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la fereşti,
Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i poveşti…
El povesteşte despre moarte foi
Pe care le goneşte ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morţi, şi ţi le-aruncă-n geamuri,
El stinge crini, şi roze, şi zambile,
El frânge ramuri,
Şi plânge, şi se tânguieşte zile
Întregi şi nopţi întregi, necontenit.
Acuma stins şi parcă ostenit
Abia suspină,
Ca plânsul violinei în surdină,
Apoi îşi schimbă fără veste tonul
Şi-uimit l-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Şi şuieră, şi fluieră, şi vuie,
Şi vâjâie, şi hohotă, şi geme
Într-un amestec înfiorător
De bocet, şi de vaiet, şi blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolită vreme,
Ce veac senin fusese până ieri!
Ai fi crezut că firea amăgită
De visul cald al somnoroasei veri,
Aşa bogată-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit…
Văzând fugită
Vicleana vară care-o amăgise,
Acum, când înţelege adevărul,
Se zbate ca o mamă părăsită
Şi-n deznădejdea ei îşi smulge părul!…
Toamnă
Posted on: October 19, 2008
- In: .poezie | .ro | Ştefan Octavian Iosif | _toamna
- Leave a Comment
Te uită, frunza pică irosită,
Şi vîntul geme prohodind departe !
Puţină vreme încă ne desparte
De iarna tristă, prea curînd sosită !…
Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,
Pădurea noastră tace părăsită :
Eu singur cînt cu vocea obosită
Şi trec prin încăperile-i deşarte…
S-au dus privighetorile măiestre ;
Pustiu e cuibul blîndei turturele…
Ah, unde-i şuierul mierliţei sure !
Pierdut din stolul mîndrei lor orchestre,
Ce trist răsună cînturile mele
În liniştea adîncă din pădure…
Cîntec de primăvară
Posted on: October 18, 2008
Înfloresc grădinele,
Ceru-i ca oglinda ;
Prin livezi albinile
Şi-au pornit colinda…
Cîntă ciocîrliile
Imn de veselie ;
Fluturii cu miile
Joacă pe cîmpie.
Joacă fete şi băieţi
Hora-n bătătură —
Ah, de ce n-am zece vieţi
Să te cînt, Natură !
Sînziene 