Sînziene

Archive for the ‘Ana Blandiana’ Category

Doina

Posted on: March 25, 2014

De ziua Anei Blandiana, La Multi Ani!

Muzica: Dan Voiculescu
Versuri: Ana Blandiana

Soră fragă, frate hrib,
Descântaţi-mi să mă schimb.

Soră mură, frate-alun,
Învăţaţi-mă să spun –

Nu mă doare, nu îmi pasă,
Codru-i verde, frunza-i deasă,

Ceru-i cer, iarba e iarbă,
Nu gândeşte, nu întreabă.

Trece clipa nu se sperie –
Clipele mai sunt puzderie.

Trece ora, nu se teme –
Orele se scurg pesemne.

Trec şi zilele uşor –
Ăsta o fi rostul lor.

Trece anul ca un gând –
Unde s-o mai fi ducând?

Trece veacul, nu i-e team㠖
Nici nu la băgat în seamă.

Soră floare, frate spine,
Faceţi-mă şi pe mine

Să nu simt, să nu mă doară,
Să învăţ de la izvoară

Să tot cânt şi să tot curg
De din zori până-n amurg,

De din zori până-n chindie,
Din vecie în vecie…

Read the rest of this entry »

de Ana Blandiana

În grădina mea, şirete,
Piersicile-s violete,

Iar prunele, şi mai şi,
S-au făcut portocalii;

Căţăraţi cu mult dichis,
Strugurii cresc în cais;

Castraveţii cum să spun,
Au pornit să urce-n prun,

Pe-o tulpină de mărar,
Se roşeşte-un gogoşar;

Sub o frunză de măcriş,
Creşte-o floare pe furiş;

Sub o tufă de urzici,
Ziua doarme-un licurici;

Sub un fir de caprifoi,
Stă şi toarce un pisoi;

La umbră de pătrunjel,
Doarme dus şi un căţel;

Profitând că nu-s un zbir,
A crescut şi-un fir de pir;

Şi văzând că-i slobodă;
Creşte-n voie-o lobodă,

Ba, ceea ce-i prea de tot
Se întinde şi-un troscot;

Iar un dovlecel grăbit
Sare gardul ilicit.

Ce să fac? Tot ce se poate
Că-i prea multă libertate.

Mi-a spus mie o furnică
Multă libertate strică.

Iar o viespe rea de gură
Mi-a spus că-i harababură.

Dar nu vreau să schimb nimic,
De aceea şi eu zic:

Uite că-n grădina mea
Face oricine ce vrea.

de Ana Blandiana

În timp ce scriu
Pe tocul meu
Se urcă o furnică.

Ştie şi ştiu
Că n-are de ce
Să-i fie frică.

Nici s-o alung,
Nici s-o omor,
Nu-mi stă în fire.

O singură nenorocire:
Fără s-o observ, din greşeală,
S-o moi cu peniţa în cerneală
Şi să devină singura furnică albastră
De pe planeta noastră.

Ba, dacă bea din cerneală un pic,
Nu se mai poate face nimic:
Devine singura furnică poetă
De pe planetă.

Şi atunci, trebuie să facă cerere
Şi reclamaţie
Să fie primită (de greiere!)
În uniunea de creaţie.

Congres

Posted on: April 6, 2008

de Ana Blandiana

Sus, deasupra casei mele,
E un sfat de rândunele;

Pe sârma de telegraf
S-a deschis mare conclav;

Pe stâlpii-nalţi, mai ales,
E-un adevărat congres;

Pe horn, ţigle, tencuială,
E-adunare generală;

M-au trezit cu noaptea-n cap,
De cip-cip nu mai încap;

Bat din aripi, strigă toate
Şi descriu prin aer roate;

Fac un cerc plin de avânt
Şi se înscriu la cuvânt

Ca să ţină sus şi tare
Câte-un discurs fiecare.

Şi nu e nici o mirare:
Chestiunea-i arzătoare,

Că-i pe ordinea de zi
Plecarea spre Miază-Zi

Şi oricare vrea acum
Să spună şi ce, şi cum,

Încât împrejur pe-o leghe
E-un vacarm fără pereche

Dar eu, drept să spun, mă mir
Că nu-i şi mai abitir,

Căci – vă gândiţi? – ele toate
Pleacă în străinătate!

Poezii pentru copii

de Ana Blandiana

În livada mea de pruni
Concursul de zbor era fixat pe luni.

Dar, încă de duminică, întreaga livadă
Este emoţionată.

Toate prunele coapte tare
Se lăudau că ştiu să zboare,

Şi deodată nu sînt zece
Care au curajul să-ncerce,

Aşa încât concursul se amână
Cu o săptămână.

Sper să nu se-ntâmple ca acum un deceniu,
Când n-am putut să acord nici un premiu,

Pentru că nici una dintre prunele intrate-n concurs
Nu ştia să zboare în sus.

Porneau prin aer în mare grabă,
Dar se opreau în iarbă.

Recunosc – zburau foarte frumos,
Dar numai în jos.

Ceea ce, se spunea în regulament,
Nu era suficient.

Drept care prunii, supăraţi de moarte,
Au jurat să facă alte prune mai talentate.

Sunt sigură că voi găsi printere ei
Demni de premiul unu, doi şi trei.

Ba, dacă vor fi foarte bune,
O să decernez şi o menţiune.

Aşa că, stimate prune şi stimaţi pruni,
Vă urez success pentru luni.

Poezii pentru copii

de Ana Blandiana

Motoşel şi Botoşel
Erau doi pisoi la fel.

Nu-i recunoşteai decât
După-o dungă de pe gât,

Iar alteori, mai degrabă,
După-o pată de pe-o labă.

Botoşel avea în plus
Pata jos, şi dunga sus.

Când voia să se prezinte,
Scotea laba înainte,

Iar când ieşea la raport,
Dădea laba paşaport.

Numai când făcea vreun rău
Era leit frate-său.

Când vreo boacănă făcea,
Nimeni nu-l deosebea:

Cu labă şi gât pitite,
Torcea fără să ezite

Şi suav, cu glas înalt,
Se jura că-i celălalt,

Pe când bietul Motoşel
Lua bătaie penrtu el.

Poezii pentru copii

de Ana Blandiana

Ieri am avut o vizită simandicoasă:
A trecut pe la mine o broască ţestoasă.

De fapt avea un aer atât de serios,
Încât s-ar putea să fi fost un broscoi ţestos.

Era destul de mic şi de tânăr, n-ai fi dat pe el doi bani,
Nu cred c-avea nici cinci sute de ani.

(Pentru că – ştiţi, desigur – aşa fără nici un motiv
Ţestoasele trăiesc un mileniu aproximativ).

Totuşi ştia să se poarte, şi ştia să vorbească,
Şi era foarte inteligent pentru o broască.

Deoarece fusese crescut în natură,
Se pricepea la agricultură;

Şi pentru că experienţa lui era notorie,
Se pricepea grozav la istorie;

Era o adevărată plăcere să-l asculţi,
Dintre domnitori îi cunoscuse pe cei mai mulţi.

Povestea despre Brâncoveanu şi Cantemir
Şi despre alţii pe care nu mai ştiu să-i înşir.

Dar – dacă nu se lăuda – se pare
Că-l zărise chiar şi pe Ştefan cel Mare.

Despre războaie doar n-avea prea multe de spus,
Stătuse în carapace, ascuns.

Oricum, mi-ar fi plăcut să-l ascund în penal,
Să-mi sufle la istorie la extemporal.

Poezii pentru copii


Categories

%d bloggers like this: