Sînziene

Archive for the ‘Nichita Stănescu’ Category

de Nichita Stănescu

Eram atât de atent,
încât se stingea-n cupole amiaza,
iar sunetele înghețau în jurul meu,
prefăcându-se-n stâlpi răsuciți.

Eram atât de atent,
încât plutirea ondulată-a mirosurilor
se prăbușea-n întuneric
și parcă niciodată n-aș fi-ncercat
frigul.

Deodată
m-am trezit atât de departe
și de străin
rătăcind înapoia chipului meu,
ca și cum mi-aș fi învelit simțurile
cu relieful fără de noimă al lunii.

Eram atât de atent,
încât
nu te-am recunoscut, și poate
că vii mereu,
în fiecare oră, în fiece secundă,
și treci prin așteptarea mea de-atunci
ca prin fantoma unui arc de trimf.

de Nichita Stănescu

Caci de-ar aduce toamna fulgii de zapada
Si ar pluti in aer jucausi,
Am alerga voiosi si reci pe strada,
Dar ne-ar fi dor de micii carabusi.

De primavara ar ingalbenii copacii,
Romantici printre frunzele de tei
Ne va fi dor sa infloreasca macii,
Si-n turme zbenguiala unor miei.

De s-ar putea ca pomii sa-nfloreasca iarna
in anotimpul friguros si inghetat,
Si-n frumusetea florilor de-a valma
Sa ne-amintim povesti cu Verde-imparat.

Dar toate-acestea par ca nu se poate,
Sa-ntrebator intoarcem drumul inapoi,
Aripi de carabus par astfel toate,
Minuni facute parca pentru noi.

de Nichita Stănescu

Read the rest of this entry »

de Nichita Stănescu

Audio: mp3

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

de Nichita Stănescu

“Mama are mâinile ca de pâine, par fără putere, dar ele pot fi pernă pentru prunci ori prag de piatră sub talpa casei. Are mers de pasăre, părul ei îmi apare ca plantele plutitoare, împovărate de plânsul petalelor, ochii ei sunt pace adâncă… Prin degetele ei picură fluturi pâlpâitori…”

Reper Românesc

de Nichita Stănescu

Spune-mi care mamă-anume
Cea mai scumpă e pe lume?

Puii toţi au zis de pasări,
Zarzării au zis de zarzări,
Peştişorii, de peştoaică,
Ursuleţii, de ursoaică,
Şerpişorii, de şerpoaică,
Tigrişorii, de tigroaică.

Mânjii toţi au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toţi au zis de nucă,
Cucii toţi au zis de cucă,
Toţi pisoii, de pisică,
Iară eu, de-a mea mămică.

Orice mamă e anume,
Cea mai scumpă de pe lume!

Educatoarea.ro: Poezii de ziua mamei


Categories

%d bloggers like this: