Sînziene

Archive for the ‘C’ Category

Versuri de Nichita Stănescu
Muzica de Tatiana Stepa

Orele plutesc pe lângă umărul tău,
Sfere-albastre, şi-ntre ele e Saturn.
Şi cum se duc, se micşorează
Mai înserat şi mai nocturn.

Nu-mi pare rău, nu-ţi pare rău de ele,
Dreaptă cum stai.
Trecerea lor copilăroasă-aproape
Şi suavă luceşte-n ochiul tău nemişcator.

Şi uit de ele, uiţi şi tu de ele,
Şi-n întunericul odăii se aprind,
Se sting, se-aprind, se sting
Ochii prelungi ai tăi, murind, reînviind.

Versuri de Victor Eftimiu

de Mircea Florian

Cu pleoapa ta de-argint mă acoperi
Mă descoperi
În ochii tăi presimt calde treceri
Spre primăveri

Îmi este gândul prea curat
Surâsul tău neașteptat
Bună și veche e-mbrățișarea
Suntem prea iubiți, ne sunt ochii ascuțiți
Călărim pe calul ce mușcă zăbala, zăbala
Vai, vai, vai, mă îndemn cu mâna
La plecare, fără-ngrijorare
Și mă privești, părul ți-e ca lacul
Mov la culoare, plin de răcoare

Mă ține poarta lipit,
VIsul nopții nesfârșit
Mai privesc la iezii din ograda lungă
Tu mă mângâi pe grumaz
Mi-l îmbraci în alb atlas
Mă strecori, dar dorul o să mă ajungă, ajungă

Ochii tăi presimt

Zorilor, zorilor,
Voi surorilor,
Să nu mi-l zoriți,
Să mi-l ofiliți,
Pân’ noi ne-om găti
Cuptoare de pâine,
Nouă de mălai,
Nouă buți cu vin,
Nouă cu rachiu.

Zorilor, zorilor,
Voi surorilor,
Să nu mi-l zoriți
Să mi-l ofiliți,
Până noi vom face
Nouă răvășele
Pe la nemurele
Să vină și ele
Să vadă că-i jele.

Zorilor, zorilor,
Voi surorilor,
Să nu vă grăbiți
Să mi-l ofiliți
Până noi om face
Nouă ferestrele:
Pe una să-i vină
Miros de tămâie,
Pe alta să-i vină
Colac și lumină,
Pe una să-i vină
O turtiță caldă
Ș-o ulcea cu apă.

Read the rest of this entry »

𝐝𝐞 𝐄𝐥𝐞𝐧𝐚 𝐅𝐚𝐫𝐚𝐠𝐨

Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă „cuciu şchiop”.

Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!

Şi stau singur toata ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.

Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!

Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc şi să-i ascult!

Dar copiii răi la suflet
Sunt urâţi, precum e-acel
Care m-a şchiopat pe mine,
Şi nu-i pot iubi defel…

M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…

Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să-mi fie bun,
Şi-aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă răzbun,

Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.

de Nichita Stănescu

Read the rest of this entry »


Categories

%d bloggers like this: