Sînziene

Posts Tagged ‘mama

Advertisements

Mama

Posted on: March 8, 2015

de Panait Cerna

I
Din vârsta fericirii fără minte
Icoane dragi mi-apar mereu-nainte :

De lume răzleţită şi sfioasă,
In ramă de salcîm zăresc o casă.

Şi-n casă, într-un colţ întunecat,
Văd un copil de mama lui certat.

El mâinile şi-ntinde spre iertare,
Dar ea-i tăcută şi nendurătoare.

Din toţi câţi trec, nu-i nimeni să-l aline !
Şi plânge-năbuşit copilul –
Ş-adoarme în suspine.

Dar peste noapte-o biruieşte dorul –
Din somnu-i sare muma,
Şi spre ungherul unde-i doarme-odorul
Păşeşte-n vîrful degetelor numa.

Pe somnul lui cel fin
Duioasă se-nclină ;
De-al vieţii sale chin
Un zâmbet i-animă.

Zbucneşte făr㒠zăgaz
Iubirea ei mut㠖
Şi plânsul lui obraz
Plângând îl sărută.

Şi mii de mângâieri
Pe creştet i-adun㠖
De ziua cea de ieri
Ce dulce-l răzbună !

El simte cum s-apleacă peste dânsul
O umbră bună ce l-ar dezmierda –
Şi-ntr-un suspin, pe cînd ea-i şterge plânsul,
Intinde braţele lui mici spre ea.

De gâtul ei s-atârnă în neştire –
Toţi îngerii din ceruri îi sînt fraţi !
Invăluiţi de-a candelei lucire,
Copil şi mamă dorm îmbrăţişaţi…

II

Tu, inimă de mamă, soarta mea,
De ce mi-ascunzi tu darurile tale ?
Căci la pământ căzui cu sete grea
Şi iată ! a secat izvoru-n cale…

La porţi străine am cerşit iubire,
Şi porţile cu zgomot s-au închis ;
Iar unde-am vrut să picur fericire
Am otrăvit dumnezeescul vis.

O, mamă ! o nădejde mă mai ţine :
Că n-ai să-ţi uiţi copilul în străini –
Că în curând mă vei chema la tine,
Să gust din rodul veşnicilor spini…;

Că, bună, vei veni să-mi vindeci rana
In clipa sfântă cînd voi adormi,
Cînd sub pleoape voi strivi icoana
Acestei lumi – ce n-a fost, nici va fi…

Inalţă-mă atunci, spălat de rău,
In lumea inimii ş-a frumuseţii,
Să mă deştept din somnul greu al vieţii,
Plângând, de mult noroc, la pieptul tău

de Grigore Vieru

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

Mama

Posted on: March 8, 2014

Mama, azi e ziua ta
Ziua de 8 martie
Ti-am adus si eu ceva
Ti-am adus o carte
E o carte cu povesti
De la noi din tara
Unde e ca nicaieri
Dulce primavara 🙂

Mama

Posted on: March 8, 2012

de Nina Casian

M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân’ la şcoală.

Zile-ntregi şi nopţi la rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.

Să spun mama, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi, prin casă
Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint,
M-a învăţat să nu m-alint.

Să nu ştiu ce este frica,
Toate m-a-nvăţat mămica.

Mamă bună, mamă dragă,4
Te-aş iubi o viaţă-ntreagă.

Pentru tot ce ai făcut,
Pentu că tu m-ai crescut.

Încercăm să ne amintim cele mai frumoase filme româneşti pentru copii, vreţi să ne ajutaţi?

Am început o listă in ordine alfabetică de … amintiri din copilărie.
Vă rugam să votaţi sau să adăugaţi filmul favorit.

Mulţumim foarte frumos!

CINEMA ROMÂNESC | Filme România | Filme romanesti online


Categories

Advertisements
%d bloggers like this: