Archive for the ‘Vasile Militaru’ Category
Pacea lumii
Posted on: January 20, 2009
- In: .123 | .animale | .poezie | .ro | Vasile Militaru
- Leave a Comment
de Vasile Militaru
E ştiut de toată lumea
că sub soare şi sub stele
animalele pădurii
– pline de veninul urii –
se sfâşie între ele.
Cerbul spune, că’ntr’o vreme,
nu pot şti prin ce mijloc,
reuşi precum se spune
să le-adune la un loc.
Ba dorind, cu gânduri bune,
să le mai amestece
a adus printre jivine
si-unele domestice.
Şi-adunate astfel, horă,
într’o tainică poiană,
cerbul, nobil în simţire
şi cu lacrima în geană,
a luat atunci cuvântul:
– Haideţi fraţilor, fiţi nobili,
de la leu şi pân’la oaie
dela lupi până la miel,
să uităm de-acum încolo
pe vecie de războaie,
să lăsăm să se sfâşie
numai oamenii’ntre ei.
Vreţi? – le spuse cerbu-atuncea
vreau răspunsul tuturor.
– Da! Răspunseră ferice
animalele în cor.
Şi făcură astfel roată
la umbra unui platan;
toţi semnară pactul păcii
pe o foaie de lipan.
După ce semnară pactul
pleacă toţi spre casa lor,
pe sub bolţi de fagi şi tei:
ursul cu vreo patru miei,
lupul cu vreo două oi,
un biet sarpe cu’n răţoi,
uliul cu’n cintezoi…
Însă n’au ajuns departe
şi din bietele-animale,
pân’ s’apună soarele,
n’a rămas decât blăniţa,
fulgii şi oscioarele.
Cred că tâlcul celor spuse
îl ghicesc popoarele:
Cine face
aşa pace,
sigur o să-i steie capul
unde-i stau picioarele.
PURICELE SI ELEFANTUL
Posted on: October 12, 2008
Un purice odata, dragii mei,
La trup – cum stiti – cât bobul cel de mei,
S-a întîlnit c-un elefant gigant,
Care i-a zis îndata cu mînie;
Ce cauti, ma, la mine pe mosie?
Nu vezi ca-mi strici semanatura
Cu urmele ce faci?
Dar ce-mi racesc eu gura,
Spunând unui bicisnic cum trebuie sa se poarte?
Gateste-te de moarte –
Îngadue-mi, stapîne, doar un cuvînt sa-ti spun!
Dar elefantu-ndatata s-a aruncat nebun,
Pe purice, sa-l faca piftie de Craciun
Atunci sarmanul purice nu s-a lasat, ci sprinten,
A strîns si el din pinten
Si dintr-un salt fara pereche,
Patrunse-n a gigantului ureche,
Si unde începu sa-l piste,
Si unde începu gigantul sa sbiere, sa se miste,
Si unde începu sa fuga cu purecu-n ureche,
Ca un luat de Iele, ca un lovit de strehe;
Se tavali-n tarîna si iar porni pe goana,
Ciupit mereu mai tare de mica lighioana
Si, fara sa mai vada, în goana lui nebuna,
Cazu într-o adînca si tainica genuna,
De se facu puzderii si-ncremenii pe veci
De ma lasai în pace, eu nu-ti faceam nimic
Dar tu crezusi, natângu, ca purecul de-i mic,
Îl poti turti-n picioare, ca pe rîme,
Far-a visa ca poate si el sa te sfarîme
Asa grai pe urma, iesindu-i din ureche,
Napraznecul meu purec
Deci, zicatoarea veche,
Din mosi-stramosi ramase, nu-i supusa la-ntâmplare,
Ca: Buturuga mica rastoarna carul mare!
Sînziene 