Archive for the ‘.Babele’ Category
Babe
Posted on: February 29, 2012
- In: .Babele | .ro | .tradiţii
- Leave a Comment
Povestea Babelor
Posted on: March 3, 2009
- In: .Babele | .Dragobetele | .ghiocei | .Mărţişor | .pdf | .poveste | .ro | .sînziana | BABA DOCHIA | Dragobete | Povestea Babelor | _ primăvara | _iarna
- 1 Comment
Versiune ilustrată de copii: pdf
A fost odată o baba uitată de ani şi bunătate, care sălăşuia într-o casă de stâncă sus la munte sus şi Baba Dochia era numele ei.
Aşa de frig era la ea in suflet că umbla tot timpul incotoşmănată cu nouă cojoace.
Ea avea un fecior, flăcău vestit şi de multe fete iubit, pe nume Dragobete. Numai el ce rămăsese la casa babei, şi cu o turmă de oi.
Într-o bună zi, Dragobete îşi găseşte fata cea aleasă, bună şi frumoasă, şi-o aduce acasă.
Dar Baba Dochia nu a avut ochi buni pentru noră, tot găsindu-i cusururi şi căutându-i nod în papură.
În anul acela a venit o iarnă grea, care nu se mai termina. Într-o zi cu ger sticlos de făurar, Baba Dochia îi spune norei că ea a adus iarna cea lungă şi o trimite să aducă flori de primăvara.
Nora pleacă abătută, neştiind încotro să se ducă să găsească flori de primăvara.
Pe drum se întilneşte cu Domnul Mărţişor, căruia îi povesteşte necazul ei, iar Mărţişor îi dă un mănunchi de ghiocei să aducă primăvara babei cu ei.
Bucuroasă de această întâmplare, nora se întoarce de grabă la Baba Dochia cu ghioceii. Era ziua de 1 Martie.
Când o vede Baba Dochia pe noră cu ghioceii, crede că a venit într-adevăr primăvara, şi pleacă cu turma de oi.
Pe drum începe să-şi dea jos câte un cojoc în fiecare zi.
După nouă zile, când baba nu mai avea nici un cojoc pe ea, vremea se întoarce cu un ger aspru de îngheţau şi apele şi pietrele. A îngheţat şi baba, cu oi cu tot. S-au prefăcut în stânci, şi acolo au rămas până în ziua de azi.
Dochia
Posted on: March 3, 2009
- In: .Babele | .Mărţişor | .poveste | .ro | BABA DOCHIA | Mihail Sadoveanu | _ primăvara | _iarna
- Leave a Comment
Povestea Dochiei din Mărţişor de Mihail Sadoveanu
Spune povestea că Dochia era o bătrână vrăjitoare ce sălăşluia într-o casă de stâncă sus pe Ceahlău. Baba trăia singuratică, unde se târăsc jnepenii pe piatră şi unde înfloresc mărunţii trandafiri ai stâncilor. În nopţi de vară pluteau către ea duhurile prăpăstiilor. Pe negre vijelii când scăpărau fulgere rupte, suiau pe ţancuri zvârcolindu-se făpturi de pe tărâmul de dedesupt, din împărăţia necuratului Tartar. Într-o colibă sfărâmată de puhoaie, Baba Dochia a găsit odată o copiliţă pe care a crescut-o şi a îndrăgit-o. Fetiţa de suflet a vrăjitoarei crescu frumoasă şi mlădie acolo, aproape de nori. Într-un rând, în puterea primăverii, fata află că în văi sunt aşezările oamenilor. Atrasă de glasul buciumelor, ea coborî spre văi. Când văzu Dochia că fata nu se mai întoarce, porni învăluită în cojoacele ei să o găsească. Rătăci departe de lumea ei până când înţelese că fata nu se va mai întoarce. Îndurerată, reveni în sihăstria ei singuratică şi acolo, fără dragostea din urmă a anilor ei târzii, spun bătrânii că s-a stins.
Au prefăcut-o în sloi şi stâncă nopţile reci de mărţişor…
Mărţişor
Posted on: March 1, 2009
- In: .Babele | .Mărţişor | .poveste | .ro | .tradiţii | BABA DOCHIA | Mihail Sadoveanu
- 1 Comment
Poveste de mărţişor – Baba Dochia
după Mihail Sadoveanu, Mărţişor
“Dacă vrei să ştii povestea Dochiei, apoi ascultă şi află că baba aceasta vrăjitoare sălăşluia într-o casă de stâncă, sus pe Ceahlău, în locul în care azi se cheamă Panaglia.
Era o babă veche, care nu se închina sara şi dimineaţa. Trăia acolo singuratică, unde se târăsc jnepenii pe piatră şi unde înfloresc mărunţii trandafiri ai stâncilor. În nopţi de vară, pluteau cătră ea duhurile prăpăstiilor. Pe negre vijelii, când scăpărau fulgere rupte, suiau pe ţancuri zvârcolindu-se făpturi de pe tărâmurile de dedesubt. Cu toate avea legătură baba Dochia, ca orice babă depărtată de lume, şi uitată de Dumnezeu.”(M. Sadoveanu, Mărţişor).
Baba Dochia credea că are toată puterea de pe lume, asupra tuturor făpturilor, chiar şi asupra timpului. Moşul Timp avea 12 fete, cu puteri nebănuite. Nici una dintre fete nu era la fel ca cealaltă : una era urâtă, rea şi încruntată ca ploile de toamnă, alta era frumoasă şi bună, cu zâmbet cald, ca o zi de vară. Însă cea mai năbădăioasă, mai şturlubatică şi mai supărăcioasă era luna Martie. Puterile ei erau cele mai mari, pentru că putea să întoarcă vremea, din vreme caldă putea să întoarcă frig şi ger.
Baba Dochia s-a gândit dar să-şi măsoare puterile cu luna Martie, să vadă care este mai tare pe lume. Pe când păstorea turmele ei de oi, într-o zi la începutul lunii Martie, s-a hotărît să o înfrunte şi să meargă cu oile sus pe munte. Şi-a luat furca-n brâu şi nouă cojoace pe ea şi hai, hai! Dar Martie s-a înfuriat foarte şi a dat nouă zile neobişnuit de calde. În fiecare zi, baba era nevoită să-şi lepede câte un cojoc. Şi astfel, în ziua cea de a zecea, Martie a întors vremea rea şi a dat trei zile de ger cumplit. A îngheţat baba sus pe munte, cu oi cu tot, şi s-a transformat în stâncă. Şi acolo a rămas până în ziua cea de astăzi.
Zilele de la 1 până la 9 martie se numesc Zilele Babei, în amintirea cojoacelor lepădate de baba Dochia pe munte. Fiecare îşi poate alege o zi dintre acestea şi să o numească baba lui. Dacă este timp urât, baba lui este rea, şi el va avea parte de un an nu prea bun. Dacă este timp frumos, baba lui este bună, şi tot anul va fi bun. Dar în fiecare an, în ziua de 1 martie, baba Dochia îşi varsă furia pe toată lumea. Trebuie să fim cu băgare de seamă şi să purtăm un mărţişor, cu fir răsucit din aţă roşie şi albă, să ne apere de furia babei.
Baba Dochia
Posted on: February 27, 2009
- In: .Babele | .Mărţişor | .poezie | .ro | BABA DOCHIA | Otilia Cazimir | _ primăvara
- Leave a Comment
Toată noaptea au lătrat
Câinii de la jitărie,
De gândeai că-i lupu-n sat.
Ce să fie?
Ce să fie?…
Ia, o babă cu cojoc
A mas noaptea, fără foc,
În desiş uscat de soc!
Acum vine pe-ndelete –
Că i-e drumul fără grabă –
Şi drept singură podoabă
Are-n plete
Un scaiete.
Şi de dus, dintr-un ponor,
Poartă fetelor solie,
Că le-aduce mărţişor
Un bănuţ de păpădie!
BABA DOCHIA
Posted on: February 26, 2009
- In: .Babele | .folclor | .ro | .tradiţii | BABA DOCHIA
- Leave a Comment
Se spune că ar fi fost o babă, pe care o chema Dochia. Adică babă nu era ea, ca să vedeţi. Ea era fiica unui împărat vestit şi era aşa de frumoasă că toţi fiii de crai o peţiră, dar ei nici unul nu-i plăcea.
Azi aşa, mâine aşa, poimâine la fel, până ce unul din ei, nici una, nici alta, porneşte război împotriva împăratului, tatăl fetei, îl bate, îl prinde şi se apropie de palatul fetei, căci gândul lui nu era altul decât să pună mâna pe fată.
Biata fată, când a auzit, de frică să nu cadă în mâna lui, s-a dus la o vrăjitoare şi a rugat-o să o prefacă într-o babă zbârcită şi urâtă. Şi-a luat nişte oi, s-a îmbrăcat cu nouă cojoace, căci era iarnă şi topenie de frig, şi a luat drumul spre pădure.
A stat fata, adică baba, nu fata! Zic, a stat, până primăvara, când a dat colţul ierbii. În ziua dintâi a lui martie a fost aşa de cald, că baba şi-a lepădat un cojoc din cele nouă. A doua zi, şi mai cald, şi baba şi-a mai lepădat un cojoc şi aşa până şi-a dezbrăcat toate cojoacele. Dar tocmai a noua zi, când şi-a zvârlit ultimul cojoc, unde începe deodată un vânt aşa puternic, încât o îngheta pe babă şi o preface într-o stană de gheaţă. Pasămite c-o ajunsese vreun blestem de-al lui bietul tată-său.
De atunci a rămas rostul vremii tot aşa schimbăcios în cele nouă zile de la începutul primăverii. Şi tocmai când ai zis Doamne ajută şi ţi-ai lepădat surtucul, atunci te pomeneşti cu câte un pui de geruleţ, ba încă şi cu câte o zăpadă, de nici nu ştii cum să-l îmbraci iarăşi mai degrabă. De atunci a rămas şi vorba că: “să te ferească Dumnezeu de zilele Dochiei!”
Sînziene 