Archive for the ‘.legende’ Category
Împărăteasa neagră
Posted August 27, 2017
on:Se spune că în munţii Piatra Craiului, în vremurile străvechi, locuiau zâne, iar pe coastele stâncoase şi întunecate ale Măgurii-Codlei îşi avea scaunul domnesc Împărăteasa Neagră.
Împărăteasa avea un băiat voinic, care cutreiera adeseori codri după vânat şi rătăcea şi prin ţara zânelor din Piatra Craiului. Odată băiatul zări într-o poiană o zână mândrenie de frumoasă, ca ruptă din soare şi o îndrăgi foc. De atunci fiarele codrului erau lăsate în pace, căci băiatul îşi petrecea tot timpul cu zâna prin văile şi luncile romantice ale munţilor. Şi mumă-sa, împărăteasa era veselă, căci spera a se face rudă cu zânele.
Veni vremea de băiatul peţi pe frumoasa zână. Dar vai, zâna îl refuză, spunând că nu vrea să fie nevasta unui om muritor!
Din acel ceas băiatul începu să se topească pe picioare, de dor şi de bănat şi nu peste mult timp i se sfârşiră zilele. Atunci împărăteasa Neagră, care era vrăjitoare, luă la goană pe gingaşa zână şi ajungând-o pe ţara Oltului, o schimbă într-o stană de piatră.
Şi stana s-a văzut mult timp pe teritoriul comunei Vaida-Recea, în formă de femeie pietrificată.
Legenda Brașovului
Posted August 24, 2017
on:Încă înainte de stabilirea germanilor în Transilvania, regele maghiar Solomon a purtat război cu sălbaticii cumani şi i-a alungat victorios până la teritoriile de graniţă. Totuşi, aici duşmanii îl încercuiră pe rege şi pe războinicii săi şi îi puseră în mare pericol. Dintr-un ascunziş sigur, cumanii trăgeau săgeţi către armata regală, care se micşora treptat. Săgeţile şuierau cel mai mult în jurul regelui, căci coroana de pe coif îl dădea de gol duşmanilor. Când regele observă aceasta, luă coroana din coiful său şi o aşeză, în timp ce călărea, pe un trunchi de copac. Acum cumanii nu îl mai recunoșteau pe rege şi credeau că l-au omorât. Acest lucru i-a încurajat şi înaintară cu forţă”, ne spune istoricul brașovean. Armata regală a trebuit să bată în retragere, însă păgânii nu l-au recunoscut pe regele fugar, căci l-ar fi ucis cu siguranță. Regele Solomon s-a salvat prin sacrificarea coroanei sale. Aceasta a rămas neobservată mulţi ani pe trunchiul de copac, până când o găsiră saşii, spune legenda.
Legenda Pietrei Craiului
Posted January 13, 2017
on:Legenda spune ca, in urma cu foarte mult timp, poporul de prin aceste locuri era condus de un crai mult iubit si respectat caruia i se spunea Maritul. Ajuns deja batran el nu avea nici un copil asa ca hotaraste sa aleaga chiar el un mostenitor al tronului pentru a evita luptele dupa moartea sa. Organizeaza in acest scop un concurs in care flacaii veniti din toate colturile tarii sa se intreaca in probe fizice si de intelepciune.
La o stana din munti traia un pastor voinic pe nume Bradut. Auzind de competitia pentru tron a Maritului, tovarasii pastorului il indeamna sa se duca si el sa isi incerce norocul. Odata ajuns la cetatea craiului, Bradut se dovedeste a fi cel mai indemanatic luptator. Urmeaza apoi o proba in care concurentii trebuiau sa urce cat mai repede potecile intortochiate ale muntelui pana la Piatra cea Mare ce se zarea in departare. Bradut nici nu mai asteapta sa se odihneasca si pleaca chiar a doua zi de dimineata. Pe poteci era neintrecut. Ajuns sus, se pune sa manance cateva merinde de-ale stanii si se odihneste sub un brad, bucurandu-se de frumusetea locului.
Dupa trecerea tuturor probelor fizice, urmeaza cea mai grea incercare. Bradut este dus in sala de judecata unde trebuie sa rezolve problemele poporului si sa faca dreptate. Aici este pus in fata unei ghicitori. Trei frati se razboiau pentru ca au primit drept mostenire trei lazi: una cu aur, alta cu oase si una cu pamant. Feciorul le face dreptate explicandu-le ca tatal lor a lasat unuia banii stransi de el, altuia animalele si celui din urma pamantul. Dupa judecata dreapta a voinicului se face mare sarbatoare si Bradut devine noul Crai al locului. De atunci, Piatra cea Mare, pe potecile careia a urcat Bradut, s-a numit Piatra Craiului, in cinstea pastorului care, datorita vredniciei si intelepciunii sale, a devenit Crai.
Transilvania, tărâmul legendelor
Posted October 30, 2016
on: