Sînziene

Archive for the ‘Cezar Petrescu’ Category

Cinemagia | IMDb | PeScena.com

“Circul Buffone” care se reintoarce la Iasi. Ea si micul ei fratior, Geo, fiul patronului, care se viseaza explorator arctic precum Nansen, viseaza la o viata plina de miraj. Amandoi lipsiti de mama, care a murit tot pe scena, viseaza la un miracol … si miracolul apare in ipostaza unui mic ursulet …ce nu avea nevoie de imblanzitor / dresor, intra singur in scena, se ridica in doua labe, saluta publicul si facea semn ca incepe spectacolul, un urs alb care le va aduce sau nu linistea, un ursulet polar ce deschide usa circului si le reda speranta. Cand este furat, de cei ce vor sa ingroape afacerea si batranul circar dormea datorita bauturii, copii incearca sa-l caute. Circul incearca sa functioneze cu acrobati, clovni, jonglerii, costume fastuoase, dar fara ursuletul polar nimic nu mai este la fel.Ursuletul simbolizează viața traită în liniște și armonie si familia Marcelloni are multa nevoie de asta!Si dupa atata cautare daca il gasesc si lucrurile sunt limpezite aflati, vizionand filmul si continuarile!

după „Fram, Ursul Polar”, de Cezar Petrescu
Versificare VACANTA NON-STOP

Un urs cum nu mai fuse şi nici n-o să mai fie,
Un acrobat ce circul umplea de veselie,
Păţi, ca toţi confraţii, aceeaşi veche boală,
Tânjind după trecutul de pui lângă o mamă…

Nimic nu-i readuce puterea sa ghiduşă
Ce fericea copiii cu mii de giumbuşlucuri;
Ţinut în cuşcă, zace, şi-aşa, gândind la gheţuri
E reîntors de oameni în nordice ţinuturi.

La început e vesel, încrezător în toate,
Apoi vede că viaţa de rude îl desparte;
O altă lege-acolo domneşte, neştirbită:
Legea celui puternic, prin luptă şi instinct.

Se întristează ursul, bufon aici se simte,
Nu-şi mai găseşte locul, ar vrea ca înainte;
La oameni să se-ntoarcă, nu doar plutind pe sloiuri –
Dar unde să îi afle? Ei sunt pe alte ţărmuri…

Peripeţii destule îl fac să nu-şi găsească
Nici locul şi nici starea în tagma cea ursească;
Nefericit, nu poate vâna vreun pui de focă,
Călătoreşte-aiurea, fără vreun dor de ducă.

Dar iată că, odată, când nu spera nici dânsul,
Norocu-i iese-n cale: sunt oameni care-n viscol
S-au rătăcit, îngheaţă şi n-au altă scăpare
Decât să-i încălzească el, Fram, cu blana-i moale.

Şi-apoi ursul se-ntoarce în lumea ce-l răpise
Şi care-n sânul dânsei prea îl domesticise;
Vrea mângâiat pe blană, aplauze şi dulciuri,
De care n-are parte acolo, printre sloiuri.

Aşa-s şi unii oameni, ca Fram, rupţi bunăoară
De-ale copilăriei meleaguri – gândul zboară
Acolo, iar şi iară; degeaba merg prin lume
Ei nu-şi mai află locul – oriunde tot străin e.


Categories

%d bloggers like this: