Sînziene

Archive for the ‘.mama’ Category

Nani, nani, puiu mamii,
Că mama te-a legăna,
Voinecel mare ti-I fa’.
Te-oi legăna c-un picior
ȘI ți-oi doini binișor.
Să crești mare șI viteaz
Fără lacrimi pă obraz.
Să sii cum mama ți-a spune,
Voinicel mare pă lume.
Să sii ca floare-ntre flori
Voinicel între feciori.

Read the rest of this entry »

Nani, liu-liu cu mama
Că mama te-a legăna
Și ți-a hori cât ai vrea.
După ce ti-i deștepta
Pă obrăzuc te-oi spăla
Cu apă din fântâniță
Să sii mândră coconiță,
Iute ca o rândunea,
și frumoasă ca o stea.

Maramureș, 1900

Mama

Posted on: March 8, 2015

de Panait Cerna

I
Din vârsta fericirii fără minte
Icoane dragi mi-apar mereu-nainte :

De lume răzleţită şi sfioasă,
In ramă de salcîm zăresc o casă.

Şi-n casă, într-un colţ întunecat,
Văd un copil de mama lui certat.

El mâinile şi-ntinde spre iertare,
Dar ea-i tăcută şi nendurătoare.

Din toţi câţi trec, nu-i nimeni să-l aline !
Şi plânge-năbuşit copilul –
Ş-adoarme în suspine.

Dar peste noapte-o biruieşte dorul –
Din somnu-i sare muma,
Şi spre ungherul unde-i doarme-odorul
Păşeşte-n vîrful degetelor numa.

Pe somnul lui cel fin
Duioasă se-nclină ;
De-al vieţii sale chin
Un zâmbet i-animă.

Zbucneşte făr㒠zăgaz
Iubirea ei mut㠖
Şi plânsul lui obraz
Plângând îl sărută.

Şi mii de mângâieri
Pe creştet i-adun㠖
De ziua cea de ieri
Ce dulce-l răzbună !

El simte cum s-apleacă peste dânsul
O umbră bună ce l-ar dezmierda –
Şi-ntr-un suspin, pe cînd ea-i şterge plânsul,
Intinde braţele lui mici spre ea.

De gâtul ei s-atârnă în neştire –
Toţi îngerii din ceruri îi sînt fraţi !
Invăluiţi de-a candelei lucire,
Copil şi mamă dorm îmbrăţişaţi…

II

Tu, inimă de mamă, soarta mea,
De ce mi-ascunzi tu darurile tale ?
Căci la pământ căzui cu sete grea
Şi iată ! a secat izvoru-n cale…

La porţi străine am cerşit iubire,
Şi porţile cu zgomot s-au închis ;
Iar unde-am vrut să picur fericire
Am otrăvit dumnezeescul vis.

O, mamă ! o nădejde mă mai ţine :
Că n-ai să-ţi uiţi copilul în străini –
Că în curând mă vei chema la tine,
Să gust din rodul veşnicilor spini…;

Că, bună, vei veni să-mi vindeci rana
In clipa sfântă cînd voi adormi,
Cînd sub pleoape voi strivi icoana
Acestei lumi – ce n-a fost, nici va fi…

Inalţă-mă atunci, spălat de rău,
In lumea inimii ş-a frumuseţii,
Să mă deştept din somnul greu al vieţii,
Plângând, de mult noroc, la pieptul tău

de Grigore Vieru

Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!

Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

de Grigore Vieru

Read the rest of this entry »


Categories

%d bloggers like this: