Sînziene

Posts Tagged ‘Tudor Gheorghe

de George Topârceanu

I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?

II
Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid
Să intre-n casă soarele şi vântul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.
Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe — şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.

III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…
Primăvară, unde eşti?


Versuri: Vasile Voiculescu
Muzica: Tudor Gheorghe

Bat lung peste tara
Reci ramuri de vant
Si codrul de ceara
Miroase a sfant.

Vin zile carunte…
Spre vaile moi
Se lasa marunte
Dulci neguri de oi.

Cocoare gonace
Pe-un cer pamantiu
Spre calde conace
Aceleasi cai scriu

Si-n poala zabuna
A norilor orbi
Vazduhull aduna
Sinoade de corbi.

Dezmierzi o lumina?
Se stinge… De-acum
Ti-e mana de tina,
Obrazul de fum.


Versuri: Tudor Arghezi
Muzica: Tudor Gheorghe

Niciodata toamna nu fu mai frumoasa
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e campul cu matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Palid asternut e campul cu matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca niste urcioare
Cu vin ingrosat in fundul lor de lut,
Stau in tarmu-albastru-al raului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.
Stau in tarmu-albastru-al raului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.

Pasarile negre suie in apus.
Cu frunza bolnava-a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, risipesc in sus,
Foile-n azur.

Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca
Vina sa asculte-ndemnul neinteles,
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.

Mama

Posted on: March 5, 2009

de Grigore Vieru
Muzica: Tudor Gheorghe
Audio: triluliu

Mama face pâine,
Soare în ferestre,
Soarele e unul,
Mama una este!

Cânt-un greier din aripă,
“Greieruş, nu ţârâii!
Mama s-a culcat pe-o clipă
Şi o poti trezi, trezi…”
Greieruşul fara casă:
“Uite, nu mai ţârâi, jur!
Dar nici frunza să nu cază,
De ce cade ea, zur, zur?”

Mama face pâine,
Soare în ferestre,
Soarele e unul,
Mama una este!

Stea, stea, logostea,
Leagănă fetiţa mea!
Stea, stea, logostea,
Leagănă fetiţa mea!
Că eu-s tare ocupată,
Şi ea vrea mult legănată,
Stea, stea, logostea,
Leagănă fetiţa mea,
Leagăn-o bland şi mereu
Stea, stea, legănea,
Să creadă c-o legăn eu,
Stea, stea, legănea,
Leagănă fetiţa mea,
Că eu-s tare ocupată,
Şi ea vrea mult legănată,
Stea, stea, logostea,
Leagănă fetiţa mea!

Mama face pâine,
Soare în ferestre,
Soarele e unul,
Mama una este!

Muzica de Tudor Gheorghe
Audio: triluliu

Mare bal la gradinita
Uite cum s-au imbracat –
In rochite de printese,
Fiindca e un bal mascat,
In rochite de printese,
Fiindca e un bal mascat!
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, lai, la, lai, la, la
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la.

Cu beteala si paiete
Si pantofi cu toc usor
Nu mai stii daca sunt fete
Sau sunt zane-n locul lor.
Nu mai stii daca sunt fete,
Sau sunt zane-n locul lor!
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, lai, la, lai, la, la
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la.

Madalina vrea sa zboare
Si-a pus aripi pe rochita
Si tot striga pe culuare:
“La o parte! ‘s gargarita!”
Si tot striga pe culuare:
“La o parte! ‘s gargarita!”
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, lai, la, lai, la, la
La, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la, la.

de Constanţa Buzea
Muzica: Tudor Gheorghe

Ştiţi ca băieţelul nostru
Duce crinii de căpăstru?
Crinii sunt căluţi subţiri,
La trăsuri cu trandafiri.

Crinicai au frunze-n piele,
Şi căpestre de zorele,
Crini-cai verzi într-un picior,
Au cap alb cu şase flori.

Două flori sunt ochii lor,
Alte două sunt urechi,
Încă două flori mai vechi,
Ce să fie? Ochi mai vechi.

Hai să facem o plimbare,
O plimbare cu alai,
Patru crini, patru picioare,
Din opt crini se fac doi cai.

Să le dam la cai mălai,
Crinii cu lumini se-adapă,
Să mânăm cu bici de apă,
Herghelii de crinicai.

de Tudor Arghezi

Muzica: Tudor Gheorghe
Audio: triluliu

Doamne, fa-i bordei in soare,
Intr-un colt de tara veche,
Nu mai nalt decat o floare
Si ingust cat o ureche.

Si-n pridvor, un ochi de apa
Cu o luntre cat chibritul,
Ca-n crampeiul ei sa-ncapa
Cerul tau si nesfarsitul.

Da-i un fluture blajin
Si o broasca de smarald.
Si-n padurea de pelin
Fa sa-i stea bordeiul cald.

Si mai da-i, Doamne, vopsele
Si hartie chinezeasca,
Pentru ca, manjind cu ele,
Slava ta s-o smangaleasca.

Si cand totul va fi gata
S-o muta la ea si tata.

Muzica: Tudor Gheorghe

Audio: triluliu

Dacă plângi vin trei pitici,
Din beteala de arnici,
La, la, la, la, la, la, la, la, la…

Şi te ceartă că nu vrei ,
Să vorbeşti puţin cu ei,
La, la, la, la, la, la, la, la, la…

Şi te ciup dacă scânceşti,
În loc să asculţi poveşti,
La, la, la, la, la, la, la, la, la…

Dacă râzi vin şapte flori,
Care s-au trezit în zori,
La, la, la, la, la, la, la, la, la…

Care s-au trezit în zori,
De la tine-n ochişori
La, la, la, la, la, la, la, la, la…


Categories

%d bloggers like this: