Sînziene

de Otilia Cazimir

Bunicuţa-i supărată,
Că de-un ceas întreg tot cată:
Cată-ncolo, cată-ncoace,
Ochelarii nu-s şi pace!

I-a cătat pe sub saltele,
Şi-n papuci, şi-n ciuboţele,
Pe sub perne, pe sub oale,
Pân’ n-a mai putut de şale!

A mai stat, a mai oftat,
Iar s-a pus pe căutat!
Stă şi-aprinde-o lumânare:
Unde să-i mai cate, oare?

Nu-s în raft, nu-s în cutie,
Poate-or fi-n bucătărie…

Răscoleşte pe subt scară
Şi pe poliţă-n cămară,
În cuptor, pe soba sus,
Ochelarii nu-s şi nu-s!

Să nu fie cu bănat,
Cine, oare, i-a furat?

Când să-i cate şi prin tindă,
Dă cu ochii de oglindă,
Şi ce vede, ce nu vede,
Parcă nici nu-i vine a crede:

Ochelarii, poznă mare!
Îi stăteau pe nas călare…

Îi cătase-n cui, sub pat,
Dar pe nas nu i-a cătat.
Şi de nu-i vedea-n oglindă,
I-ar căta şi-acum prin tindă!

de Elena Farago

– I-auzi, draga mea păpuşă,
Zgârâie mâţa la uşă!
Dar eu nu-i deschid deloc,
Că sunt supărată foc.
A furat iar, ca o hoaţă,
Un întreg picior de raţă,
Şi-apoi, după ce i-a ros
Toată carnea, pân-la os,
A dus osul, binişor,
În coteţul lui Azor.

Ca pe el să-l bănuim
Şi să nu îl mai iubim
Şi acum n-o bat, n-o cert,
Dar nu vreau deloc s-o iert.

Deşi încă o iubesc,
Trebuie s-o pedepsesc.
C-a fost rea şi duşmănoasă,
Şi n-o las să intre-n casă.

fabule-si-vorbede Adelina Butnaru

Racul, broasca și o știucă
Într-o zi s-au apucat
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grâu încărcat.
Și la el toți se înhamă:
Trag, întind, dar ieu de samă
Că sacu stă neclintit,
Căci să trăgea neunit.
Racul înapoi se da,
Broasca tot în sus sălta,
Știuca foarte se izbea,
Și nimic nu isprăvea;
Nu știu cine-i vinovat;
Însă, pe cât am aflat,
sacul în iaz nu s-au tras,
Ce tot pe loc au rămas.  

Așa-i și la omenire,
Când în obștii nu-i unire:
Nicio treabă nu se face
Cu izbândă și cu pace.  

de Ion Minulescu

Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
“Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă…

A intrat…
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…

de George Coșbuc

Ieri vedeam pe luncă flori …
Mândri fluturi zburători,
Și vedeam zburând albine.
Ieri era și cald și bine.


Azi e frig și nori și vânt,
Frunzele cad la pământ,
Florile stau supărate,
Veștejesc de brumă toate.


Ieri era frumos pe-afară
Ca-ntr-o caldă zi de vară.
Azi e toamnă pe pământ
Vreme rea și bate vant.

Poezii de toamnă – cele mai frumoase poezii de citit în această toamnă

de Victor Eftimiu

Sunt ultimile roze, Septembrie, — și sunt
Cădelnițări de smirnă îngemănate’n vânt;
Parfumuri potolite se leagănă-n grădină:
Amurgul toamnei pune miresmelor surdină.

Pe fân de-argint albastru cad palidele foi,
Încet-încet acopăr grămada de trifoi
Și calomfir sălbatec și iarbă colilie
În parcul plin de urne și de melancolie.

Septembrie cu roze de aur s-a gătit
Cu roze înflorite, ce scad în asfințit,
Ca să renască mâine din ce în ce mai pale
În aurore stinse de perle și opale.

Surâsurile noastre, iubita mea, se fac
Din ce în ce mai triste pe aburii din lac,
În parcul plin de roze și urne vechi, sculptate,
Din ce în ce mai pale și mai îndepărtate…

Surâsurile noastre iluminând ușor
Sunt roze-ntârziate pe frunzele ce mor;
În parcul plin odată de largi apoteoze
Surâsurile noastre sunt ultimile roze…

Şi ia uite-o zău, ia uite-o zău
Se uită la mine rău, of
Şi ia uite-o zău, ia uite-o zău
Se uită la mine rău, of
Parcă n-am iubit-o eu
Parcă n-am iubit-o eu, măi
Şi se uită duşmăneşte
Ca să nu-i mai trag nădejde, măi măi

Neică dacă ţi sunt dragă
Împrumută-te la bancă
Neică dacă ţi sunt dragă
Împrumută-te la bancă
Şi ia-mi rochie de tafta
Şi pantofi de catifea, măi
Şi mă du prin mahala
Să mă vada maică-ta, of of

Şi de mă vede şi mă-ntreabă
A cui eşti tu fată dragă
Şi de mă vede şi mă-ntreabă
A cui eşti tu fată dragă
A lui cu mustaţa neagră
De s-a-mprumutat la bancă
Mi-a luat rochie de tafta
Şi pantofi de catifea, măi măi

Tags:

Maria Tănase

Şi-am zis verde sălcioară
Mărie şi Mărioară
Mărie şi Mărioară
Ia un par de mă omoară

Parul să fie de plop
Să nu mă omori de tot (măi)
Mărie şi Mărioară
Ia un par de mă omoară

Că de trei zile zac în boală
Şi nu-mi zice nimeni “scoală”
De trei zile zac în boală
Şi nu-mi zice nimeni “scoală”

Dar de-i zice dumneata
M-ar mai trage inima
Dar de-i zice dumneata
M-ar mai trage inima (măi)

Şi-am zis verde sălcioară
Mărie şi Mărioară
Ia un par de mă omoară
Ia un par de mă omoară

Parul să fie de plop
Să nu mă omori de tot (măi)
Mărie şi Mărioară
Ia un par de mă omoară

Categories

%d bloggers like this: