Posts Tagged ‘George Topârceanu’
La Paşti
Posted on: April 16, 2023
- In: .10 | .Paşte | .poezie | .ro | George Topârceanu | La Paşti
- Leave a Comment
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mânjite,
Zece ouă înroşite.Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frăţioare,
– Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi fi ouă…
– Suntem fierte!
Zise-un ou rotund şi fraise
Lânga pasca cu orez.Şi schimbindu-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pân’la urmă tot nu scap!
– Ne găteşte de paradă.
– Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvârle coaja-n stradă…– Ce ruşine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
As fi scos un pui albastru…
– Şi eu unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…
În așteptarea lui Moș Crăciun
Posted on: December 14, 2014
Ard la geam lumini de sărbătoare
Și în brazi noian de jucării.
Azi, i-am scris lui Moș Crăciun scrisoare:
„Moșule, e timpul ca să vii.Te-așteptăm cu multă nerăbdare,
Renii tăi se mișcă prea încet.
Poate nici nu-i timp pentru scrisoare –
Dă-ne-un scurt mesaj pe internet“.Moșul mi-a răspuns în mare grabă:
„romaniagabi@gmail.net:
Dragi copii din Țara lui Moș Creangă,
Am întârziat un pic, regret.Dar nu disperați. De două zile
Sunt pornit spre plaiuri românești“.Se subție calendaru-n file,
Ninge cu fulgi mari, ca în povești…
Rapsodii de primăvară
Posted on: March 20, 2014
de George Topârceanu
I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?
II
Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid
Să intre-n casă soarele şi vântul.
De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.
Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe — şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.
III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…
Primăvară, unde eşti?
Vara la ţară…
Posted on: September 21, 2008
- In: .cântec | .poezie | .ro | .video | Mircea Baniciu | Vara la ţară | _vara
- Leave a Comment
Muzica Mircea Baniciu
Versuri de George Topârceanu
Locuinţa mea de vară
E la ţară…
Acolo era să mor
De urât şi de-ntristare
Beat de soare
Şi pârlit îngrozitor!
Acolo, când n-are treabă,
Orice babă
Este medic comunal.
Viaţa ce aci palpită
E lipsită
De confort occidental.
Nu exista berărie,
Nici regie…
Doar un hoţ de cârciumar
Care are marfa proastă
Şi-o nevastă
Ce se ţine c-un jândar’.
Când te duci pe drumul mare
La plimbare
Este praf de nu te vezi:
Trec, mişcând domol din coadă,
Spre livadă
Ale satului cirezi.
Şi te poartă sub escortă
O cohortă
De ţânţari subţiri la glas,
Înzestraţi la cap cu-o sculă
Minusculă,
Cu pretenţie de nas…
Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Şi-l întreabă fără noimă:
“CE-AI CU NOI, MĂ?
PENTRU CE SĂ DĂM CU VAR?”
Ale satului mari fete
Fără ghete
Ies la garduri pe-nserat…
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Nişte fapte
Care m-au scandalizat!)
Dar în zori încep cocoşii
Păcătoşii,
Că să facă iar scandal,
Să te sături de viaţa
Şi dulceaţa
Traiului patriarhal!
De-aia zic eu, prin urmare,
Vorbă mare:
Că de-acuma, să mă tai,
Nu-mi mai treb’e altă cură
În natură
Să mă duceţi cu alai!
Meargă pictorii la ţară
Ca să piară
De căldură şi de praf!
Mie daţi-mi străzi pavate,
Măturate,
Daţi-mi cinematograf!
Daţi-mi, daţi-mi strada-ngustă
Unde gustă
Omul viaţa mai din plin,
Cu trăsuri, femei cochete
Şi cu fete
Încălţate cel puţin!
Plouă
Posted on: September 14, 2008
- In: .ploaia | .poezie | .ro | George Topârceanu | Plouă
- Leave a Comment
Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, – plouă.
În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, – plouă, nu se-ncurcă!
Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, – te udă.
Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel – a ploaie.
Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură…
Rapsodii de toamnă
Posted on: September 14, 2008
- In: .poezie | .ro | George Topârceanu | Rapsodii de toamnă | _toamna
- Leave a Comment
I
A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.
Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.
Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.
Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:
Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.
Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică…
Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină
Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!
II
Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.
Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.
Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.
Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.
Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.
Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere
Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului…
De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.
III
Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.
Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
“Ce ne facem, fetelor?…”
Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.
Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură…
Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,
Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.
Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
“Uf, ce lume, soro dragă!”
Unde să-l mai caute?
L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.
IV
Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.
Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.
Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.
Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!…
Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.
Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.
V
Dar deodată, pe coline
Scade animaţia…
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.
Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toţi întorc privirile.
Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,
S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor…
Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.
Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.
. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .
Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.
Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă…
Aprilie
Posted on: April 6, 2008
- In: .poezie | .ro | Aprilie | George Topârceanu
- Leave a Comment
Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Şi zarzărul, şi vişinul, şi perii)
Stau gata să se-nalţe din tulpini
Spre cerul primăverii…
Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Şi cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.
Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, uşoare,
Cu toate că-i o vreme aşa de schimbătoare.
Ah, fetele – şi mai ales cucoanele
Când vine primăvara
Sunt dulci şi colorate ca bomboanele!
Pe cea care-a trecut o cheamă Clara,
Fiindcă are
Ochi albaştri tare,
Şi gura ei cu rouge ca de coral
Surâde vertical…
Un mic vârtej, copil al Nefiinţei,
De-a curmezişul străzii rătăcit,
Nebun în jurul lui s-a răsucit
Să-şi prindă coada galbenă cu dinţii.
Departe, în azurul dintre nori,
S-arată bifurcat pe cer
Un şir subţire de cocori,
O escadrilă de pe vremea lui Homer…
Primăvară
Posted on: April 6, 2008
- In: .animale | .natura | .poezie | .ro | George Topârceanu | Primăvara | _ primăvara
- 1 Comment
După-atâta frig şi ceaţă
Iar s-arată soarele.
De-acum nu ne mai îngheaţă
Nasul şi picioarele!
Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie.
Sub cerdac, pe lăuruscă,
Cum trecură Babele,
A ieşit un pui de muscă
Să-şi usuce labele.
Păsările migratoare
Se re-ntorc din tropice.
Gâzele depun la soare
Ouă microscopice.
Toată lumea din ogradă
Cântă fără pauză.
Doi cocoşi se iau la sfadă
Nu ştiu din ce cauză.
Un curcan stă sus, pe-o bârnă,
Nu vrea să se bucure.
Moţul roşu îi atârnă
Moale ca un ciucure.
Doar Grivei, bătrânul, n-are
Cu ce roade oasele.
Că de când cu postul mare,
Toate-i merg de-a-ndoasele.
Pentru câte-a tras, sărmanul,
Cui să ceară daune?…
Drept sub nasul lui, motanul
A venit să miaune.
Dar acum l-a prins potaia
Şi-a-nceput să-l scuture…
Peste toată hărmălaia
Trece-n zbor un fluture.
Pe trotuar, alături saltă
Două fete vesele…
Zău că-mi vine să-mi las baltă
Toate interesele!
Sînziene 