Sînziene

Posts Tagged ‘Tudor Arghezi


Versuri: Tudor Arghezi
Muzica: Tudor Gheorghe

Niciodata toamna nu fu mai frumoasa
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e campul cu matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Palid asternut e campul cu matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca niste urcioare
Cu vin ingrosat in fundul lor de lut,
Stau in tarmu-albastru-al raului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.
Stau in tarmu-albastru-al raului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.

Pasarile negre suie in apus.
Cu frunza bolnava-a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, risipesc in sus,
Foile-n azur.

Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca
Vina sa asculte-ndemnul neinteles,
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.

Advertisements

de Tudor Arghezi

Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.

Strânge slove, cărţi şi pană.
Dă-le toate de pomană.
Unui nou învăţăcel,
Să se chinuie şi el.

Gândul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie şi pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngână şi te minte.

Când tristeţile te dor,
Uită tot şi tâlcul lor.

de Tudor Arghezi

Muzica: Tudor Gheorghe
Audio: triluliu

Doamne, fa-i bordei in soare,
Intr-un colt de tara veche,
Nu mai nalt decat o floare
Si ingust cat o ureche.

Si-n pridvor, un ochi de apa
Cu o luntre cat chibritul,
Ca-n crampeiul ei sa-ncapa
Cerul tau si nesfarsitul.

Da-i un fluture blajin
Si o broasca de smarald.
Si-n padurea de pelin
Fa sa-i stea bordeiul cald.

Si mai da-i, Doamne, vopsele
Si hartie chinezeasca,
Pentru ca, manjind cu ele,
Slava ta s-o smangaleasca.

Si cand totul va fi gata
S-o muta la ea si tata.

de Tudor Arghezi

Ce duh ai şi ce putere.
Să-mpleteşti ceara cu miere,
De la floarea din gradină,
Ostenită de albină?
Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi şi pentru faguri,
Pulberi, roua, stropi şi leacuri,
Poate că de mii de veacuri.
Ca din lână, ca din ace,
Ţesi reţeaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce şi un pui.
Scule, numere, cântare
Au pus la măsurătoare
Ca-ncăperea cea mai mare
În găoacea cea mai mică
E ghiocul tau, fetică
Eşti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, făr’ să ştii,
Ai făcut bijuterii
Şi minuni în toată clipa
Cu musteaţa şi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, să taci,
Nu te lauzi cu ce faci.

RomanianVoice


Categories

Advertisements
%d bloggers like this: