Sînziene

Aleodor Împarat

Posted on: April 13, 2015

Aleodor Împarat

A fost odata ca niciodat a; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când facea plopsorul pere si rachita micsunele; de când se bateau ursii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sarutau, înfratindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca în slava cerului de ne aducea povesti;

De când se scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede.

A fost odata un împarat. El ajunsese la caruntete, si nu se învrednicise a avea si el macar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împarat, sa aiba si el, ca toti oamenii, macar o stârpitura de fecior, dara în desert.

Când, tocmai, la vreme de batrânete, iata ca se îndura norocul si cu dânsul si dobândi un drag de copilas, de sa-l vezi si sa nu-l mai uiti. Împaratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împaratul aduna Rasarit si Apus, Miazazi si Miazanoapte, ca sa se veseleasca de veselia lui. Trei zile si trei nopti tinura petrecerile si se chefuira si se bucurara, de o tinura minte cât traira.

Baiatul de ce crestea, d-aia se facea mai istet si mai iscusit. Nu mai trecu mult si iata ca împaratul ajunse la marginea groapei. Când fu la ceasul mortii, el lua copilul pe genunchi si-i zise:
– Dragul tatei, iat a ca Dumnezeu ma cheama. Sunt în clipa de a-mi da obstescul sfârsit. Eu vaz ca tu ai sa ajungi om mare. Si chiar mort, oasele mele se vor bucura în mormânt de ispravile tale. Asupra cârmuirei împaratiei n-am nimic sa-ti zic, fiindca tu, cu iscusinta ta, stiu ca ai s-o duci bine. Un lucru numai am sa-ti spui: Vezi tu muntele acela de colo, sa nu te duca pacatele s a vânezi p-acolo, ca este nevoie de cap. Acel munte este mosia lui Jumatate-de-om -calare-pe-jumatate-deiepure-schiop: si cine calca pe mosia lui, nu scapa nepedepsit.

Acestea zicând, casca gura de trei ori si-si dete sufletul. Se duse si el ca toata suflarea de pe pamânt, de pare ca n-a fost de când lumea si pamântul. Îl jelira ai sai, îl jelira boierii, îl jelira si poporul; în cele de pe urma trebuira sa-l îngroape.

Aleodor, dupa ce se urca în scaunul tatâne-sau, desi copilandru, puse tara la cale ca si un om matur. Toata lumea era multumita de domnirea sa, si oamenii se faleau ca le-a fost dat de sus ca sa traiasca în zilele lui.

Adesea iesea Aleodor la vânatoare ca sa-si petreaca ceasurile ce -i prisosea de la trebile împaratiei. El tinea minte ce -i spusese tatâne-sau si se silea sa-i pazeasca cuvintele cu sfintenie.

Într-o zi, nu stiu cum facu, dus fiind pe gânduri, si aluneca de calca pe pamântul pocitului de om. N-apuca sa faca zece, douazeci de pasi, si iata case
pomeni cu dânsul dinaintea lui.

Acum nu-i era lui pentru ca trecuse pe pamântul omului celui slut si scârbos, ci îi era ciuda cum de sa calce vorba tatalui sau ce-i spusese cu grai de moarte. Pocitania pamântului îi zise:
– Toti nelegiuitii ce-mi calca hotarul cad în robia mea.
– Mai întâi trebuie sa stii, îi raspunse Aleodor, ca din nebagare de seama si fara de voia mea am calcat pe coprinsul tau, si n-am nici un gând rau asupra-ti.
– Eu te socoteam mai altfel; dara vaz ca ai de gând sa-ti ceri iertaciune de la mine ca toti fricosii.
– Ba sa ma fereasca Dumnezeu! Eu ti-am spus curatul adevar, si daca vrei lupta, alege-ti: în sabii sa ne taiem, în buzdugane sa ne lovim, ori în lupta sa ne luptam.
– Nici una, nici alta. Ci, ca sa scapi de pedeapsa alt chip nu e, decât sa te duci sa-mi aduci pe fata lui Verdes împarat.

Aleodor voi sa se codeasca oarecum, ba ca trebuile împaratiei nu-l iarta sa faca o calatorie asa de lunga, ba ca n-are calauz, ba ca una, ba ca alta; dara asi! unde vrea sa stie pocitul de toate astea! El o tinea una, sa-i aduca pe fata lui Verdes împarat, daca vrea sa scape de ponosul de tâlhar, de calcator de drepturile altuia, si sa ramâie cu sufletul în oase.

Aleodor se stia vinovat. Desi fara voia lui, dara stia ca a facut un pacat de a calcat pe mosia slutului. Mai stia iara ca de omul dracului, sa dai si sa scapi. Sa n-ai nici în clin, nici în mâneca cu dânsul. Fagadui în cele din urma sa-i faca slujba cu care-l însarcina.

Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-schiop stia ca, deoarece Aleodor i-a fagaduit, apoi are sa-si tie cuvântul, ca unul ce era om de omenie, si-i zise:
– Pasa cu Dumnezeu, si sa-ti ajute sa vii cu izbânda buna.

Aleodor pleca. Si cum mergea el gândindu-se si razgândindu-se cum sa-si împlineasca sarcina mai bine, caci îsi daduse cuvântul, se pomeni pe marginea unui elesteu si o stiuca se zbatea de moarte pe uscat.

Cum o vazu, el se duse sa o ia sa-si aline foamea cu dânsa. Stiuca îi zise:
– Nu ma omorî, Fat-Frumos; ci mai bine da-mi drumul în apa, ca mult bine tioi prinde când cu gândul n-ai gândi.

Aleodor o asculta si o dete în apa. Atunci stiuca îi mai zise:
– Tine acest solzisor, si când vei gândi la mine, eu voi fi la tine.

Flacaul pleca mai înainte si se tot mira de o astfel de întâmplare.

Când, iaca se întâlneste cu un corb ce avea o aripa rupta.
Si voind sa vâneze corbul, el îi zise:
– Fat-Frumos, Fat-Frumos, decât sa-ti încarci sufletul cu mine, mai bine ai face sa-mi legi aripa, ca mult bine ti-oi prinde.
Aleodor îl asculta, caci era baiat viteaz si de treaba, si îi lega aripa. Când era sa plece, corbul îi zise:
– Tine penita asta, voinicule, si când vei gândi la mine, eu voi fi la tine.

Lua penita Aleodor, si-si cata de drum. Dara nu facu ca la o suta de pasi si iata ca dete peste un taune. Când se gatea a-l strivi cu piciorul, taunele zise:
– Cruta-mi viata, Aleodor împarat, si eu te voi mântui pe tine de la moarte.
Tine acest pufulet din aripioara mea, si când vei gândi la mine, eu voi fi la tine.

Auzind Aleodor unele ca acestea, si ca îi zise si pre nume, odata ridica piciorul si lasa pe taune sa se duca în voia lui.
Si mergând înainte, cale de nu stiu câte zile, dete de palaturile lui Verdes împarat. Cum ajunse aci, se puse la poarta si astepta ca doar de va veni cineva sa-l întrebe ce cauta.

Stete o zi, stete doua; si ca sa vie cineva sa-l întrebe ce voieste, ba. Când fu în ziua d-a treia, Verdes împarat chema slujitorii si le dete o gura de or pomeni-o.
– Cum se poate, le zise el, sa stea omul trei zile la poarta mea si sa nu mearga nimeni sa-l cerceteze? Pentru asta va platesc eu simbrie? Pentru asta va am eu la mine pe procopseala?

Slujitorii dadeau din colt în colt si nu stiau ce sa raspunza. În cele de pe urma, chema pe Aleodor si-l duse înaintea împaratului.
– Ce vrei, flacaule, îi zise împaratul, si ce astepti la poarta cur tilor mele?
– Ce sa voi, marite împarate, îi raspunse el, iat a sunt trimis sa-ti cer fata.
– Bine, baiete. Dara mai întâi trebuie sa facem legatura, caci asa este obiceiul la curtea mea. Ai voie sa te ascunzi unde vei voi, în trei zile d-a rândul. Daca fie-mea te va gasi, capul ti se va taia si se va pune în parul ce a mai ramas, din o suta, fara cap. Iara de nu te va gasi, atunci cu cinste împarateasca o vei lua de la mine.
– Am nadejde la Dumnezeu, marite împarate, ca nu ma va lasa sa piei. Parului îi vom putea da si altceva, nu tot cap de om. Sa facem legatura.
– Asa?
– Asa.

Se pusera si facura legatura; scrisera carte si o întarira.
Viind fata de fata, se învoira ca a douazi el s a se ascunza cum va sti mai bine.
Iara daca se învoira, el ramase într-un neastâmpar ce-l chinuia mai cumplit decât moartea. El se gândea si se razgândea cum sa se ascunza mai bine. Vezi ca era vorba de capul lui, iara nu de altceva. Si tot mergând pe gânduri si tot planuind, iata ca-si aduse aminte de stiuca. Scoase solzul, se uita si gândi la stapâna lui; când iata, mare, ca stiuca si venise si-i zise:
– Ce poftesti de la mine, Fat-Frumos?
– Ce sa poftesc? Iaca, iaca, ce mi s -a întâmplat. Nu stii tu ceva sa ma înveti ce sa fac?
– Ia nu te mai îngrija. Lasa pe mine.

Si îndata, lovind din coada, facu pe Aleodor un1 cosacel si îl ascunse pe fundul marii, printre ceilalti cosacei.
Când se scula fata îsi lua ocheanul si se uita cu el în toate partile. Nu-l vazu.
De unde ceilalti cari venise sa o ceara în casatorie se ascundeau prin pivniti, pre dupa case, pre dupa câte o sira de paie, sau prin vreo cula parasita, Aleodor se ascunse astfel, încât fata intr a la grije ca a sa fie biruita. Ce-i veni ei, se uita cu ocheanul si în mare, si îl zari pe fundul marii, printre cosacei. Pasamite, ocheanul ei era nazdravan.
– Iesi d-acolo, hotomanule, îi zise ea râzând. Ce mi te-ai posmagit asa? Din coscogeamite omul te-ai facut un cosac si mi te-ai ascuns în fundul marii.
N-avu încotro si trebui sa iasa.

Ea si zise împaratului:
– Mi se pare, tata, ca flacaul asta mi-a venit de hac. Si mult e nurliu si
dragalas. Chiar de l-oi afla pâna la a treia oara, sa-l ierti, tata, ca nu e prost ca
ceilalti. Boiul lui îl arata a fi ceva mai deosebit.
– Vom vedea, îi raspunse împaratul.

A doua zi, ce-i veni lui, se gândi la corb. Acesta fu numaidecât înaintea lui, si-i zise:
– Ce mai vrei, stapâne?
– Ia uita-te, neiculita, ce mi s -a întâmplat; nu stii tu ceva sa ma înveti?
– Sa cercam.

Si lovindu-l cu aripa, îl facu un pui de corb si îl vârî într-un stol de corbi ce se urcase pâna la vântul turbat.
Cum se scula fata, îsi lua ocheanul si iarasi îl cata prin toate locurile. Nu e.
Cauta-l pe pamânt, nu e. Cauta-l prin ape si prin mari, nu e. Se lua de gânduri fata.

Când, catre namiezi, ce-i veni ei, se uita si în sus. Si zatindu-l în slava cerului printre stolul de corbi, începu a-i face cu degetul, si-i zise:
– Ghidi, ghidi, tâlharule ce esti! Da-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai facut asa pitcoace de pasare? Nici în rai nu scapi de mine!
Se dete jos, ca n-avea ce face. Împaratul începu a se minuna si el de istetimea lui Aleodor si-si pleca urechea la rugaciunea fiicei sale.

Însa, fiindca legatura era ca s a se ascunza pâna de trei ori, împaratul zise:
– D-a minune, ia sa vedem unde are sa se mai ascunza?!

A treia zi, dis-de-dimineata, se gândi la taune. Acesta veni într-un suflet. Dupa ce îi spuse ce voieste, taunele zise:
– Lasa pe mine, si de te-oi gasi, eu aici sunt.
Îl facu o lindina si-l ascunse chiar în coada fetei, fara sa simta ea.
Sculându-se fata si luând ocheanul, îl cauta toata ziua, si, ca sa dea de dânsul, nici cât. Ea se da de ceasul mortii, caci îl simtea, i se arata ei a fi p-aci prin preajma, dara de vazut nu-l vedea. Cata cu ocheanul prin mare, pre pamânt, prin vazduh, dara nu-l vazu nicairi. Catre seara, obosita de atâta cautare, striga:
– Ci ia arata-te odata. Te simt ca esti p-aci pe-aproape, dara nu te vaz. Tu mai biruit, a ta sa fiu.

Daca auzi el ca este biruita, se dete binisor jos din coada ei si se arata.
Împaratul n-avu nici el ce mai zice, si îi dete fata. Când plecara, îi petrecu cu mare cinste si alai, pâna afara din împaratia lui.
Pe drum, ei statura sa faca popas. Si dupa ce îmbucara câte ceva, el puse capul în poala ei si adormi. Fata de împarat, tot uitându-se la el, i se scurgea ochii dupa frumusetea si dupa boiul lui. Inima îi dete brânci si ea nu se putu opri, ci îl saruta. Aleodor, cum se destepta, îi trase o palma de auzi câinii în Giurgiu. Ea plânse si îi zise:
– I! Aleodor draga, dara grea palma mai ai!
– Te-am palmuit pentru fapta ce ai facut; caci eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a tramis pe mine.
– Apoi bine, fratioare, de ce nu mi-ai spus asa de acasa; caci atunci stiam si eu ce sa fac; dara lasa, nici acum nu e timpul trecut.

Pornind si de aici, ajunsera cu sanatate la Jumatate-de-om-calare-pejumatate-de-iepure-schiop.
– Iata, m-am închinat cu slujba, zise Aleodor, si voi sa plece.
Fata, când vazu pe acea iazma, se cutremura de scârba si nu voia sa ramâie la dânsul o data cu capul.
Slutul se dete pe lânga fata si începu s-o linguseasca cu vorbe mierloitoare si sa se ia cu binele pe lânga dânsa.

Dara fata îi zise:
– Piei de dinaintea mea, satano, ca te trimit la muma-ta, Iadul, care te-a varsat pe fa ta pamântului.
Slutenia de neom se topea de dragostea fetei, se lungea cu burta pe pamânt si umbla cu sosele, cu momele sa înduplece pre fata a-l lua de barbat.
Dara, asi! feritu-l-a sântuletul sa se apropie de dânsa! Caci îl tinea tintuit în loc cu ochii cât de colo. Din satana, din iazma, si din spurcaciune nu-l mai scotea.
– Piei, necuratule, de pe fa ta pamântului, sa scape lumea de o ciuma si de o holera ca tine.

Mai starui ce mai starui, si daca se vazu înfruntat pâna într-atât, iazma plesni de necaz, cum de sa fie el ocarât atât de mult de o cutra de muiere.
Atunci Aleodor întinse coprinsul sau si peste mosia lui Jumatate-de-om-calarepe-jumatate-de-iepure-schiop, lua de sotie pe fata lui Verdes împarat si se întoarse la împaratia lui.
Când îl vazura alde gloatele venind teafar, alaturi cu o sotioara de-i râdea si stelele de frumoasa, îl priimira cu mare bucurie; si, urcându-se din nou în scaunul împaratiei, domni si trai în fericire, pâna se istovira.

Iara eu încalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastr a asa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: