Sînziene

Poveşti de primăvară

Posted on: March 9, 2009

de Otilia Cazimir

FLOARE LA URECHE

Proaspătă şi sperioasă,
Rază nouă-mi intră-n casă.
Întârzie cu mirare
Peste prag, peste covoare,

Se ridică la fereastră
Ca să vadă ce-i în glastră,
Poleind cu aur dulce
Un mănunchi de busuioc
(Poate-şi caută un loc
Să se culce?)

Şi rămâne aninată,
Nebunatică şi vie,
De-o garoafă de hârtie
Ruptă şi decolorată.

Şi deodată, floarea veche
Râde, roşie ca para,
Că şi-a pus-o la ureche
Primăvara…

PRIMĂVARĂ ÎN GLUMĂ

Ger târziu de primăvară,
Ger uitat de iarna sură
Prin zăvoiul zgribulit,
Cu omătul netopit.

Pe sub tufe de răsură,
A adus cu el aseară
Vânt din munte,
Ploi mărunte,
Grindină cât un grăunte
Şi trei fagi, aşa-ntr-o doară.

A trecut pe ulicioară
Şi s-a dus
Pe deal în sus,
Şi pe geamuri mi-a lăsat
Fir de ferigă presat,
Flori de zahăr, stele reci
Şi căsuţe de culbeci.

Şi-n lumina dimineţii,
Geamurile mele par
File dintr-un vechi ierbar,
Unde-ar fi presat băieţii
Ierburi nalte şi-nfoiate,
Albe flori înfrigurate,
Adormite-n fund de lacuri
Din răscrucea altor veacuri.

SE TOPEŞTE BRUMA-N SOARE

Se topeşte bruma-n soare…
Prin grădini,
Pe lilieci,
Stau ciorchini
De muguri plini,
Crisalide verzi din care
Scoate-n vânt corniţe reci
Frunza verii viitoare…

DIN SĂMÂNŢĂ DE ARŢAR

Din sămânţă de arţar
(Ştii c-avea drept aripioare
Solzi subţiri de chihlimbar?)
Printre bulgări se arată
Pui de copăcel sălbatic,
Frunză crudă şi crestată,
Parcă-ntinde un buratic,
Ca să vadă dacă-i cald,
O lăbuţă răsfirată
De smarald…

E PRIMĂVARĂ IAR…

Azi am văzut întâia rândunică:
O slovă ascuţită, subţirică,
Cu care mâna nu ştiu cui
Însamnă pe albastrul cerului
Că iar e primăvară.

(A câta oară?)
De-un băieţel sălbatec şi hoinar
Ce se juca pe sub fereastra mea
Călare pe căluţu-i de nuia.

Era copil străin, al nimănui,
Cu ghete rupte, cu hăinuţă veche,
Dar îşi punea căciula pe-o ureche,
Plesnea din bici şi fluiera haihui,
De parcă drumul tot era al lui.

Într-un târziu, –
Pe-o zi din altă primăvară,
Când vântul dulce clătina copaci
Cu frunză rară, –
Am întâlnit o-ngropăciune de săraci:

Trecea copilul, legănat, într-un sicriu,
Ţinea cruciş pe piept mânuţe mici,
Nu mai avea căluţ, nu mai plesnea din bici…
Deasupra-i, cerul cald şi străveziu
În îmbia-n zadar cu rândunici.

Şi-acum, când toţi ai lui l-or fi uitat,
Când pe mormântul mic s-o fi uscat
Şi cel din urmă fie de tămâioară, –
Eu l-am văzut trecând în primăvară
Călare pe căluţu-i de nuia,
Şi i-am trimis, de la fereastra mea,
Acelaşi zâmbet – ca odinioară.

BĂBUŢA

E primăvară?
Pe uşa strâmbă a căsuţei afumate,
O babă a ieşit pe-afară
Cu şalul vechi în spate.

Când s-a topit omătul din ogradă?
E-un firişor de iarbă pe cărare,
Ori i se pare?
De n-ar durea-o trupul cum o doare,
S-ar apleca să-l vadă…

Întinde mâna sarbădă şi rece,
Să prindă-n ea bănuţii calzi de soare,
Pomana primăverii care trece.
Şi râde-n tihnă… şi-a adus aminte
De-un nepoţel cuminte.

Şi pentru că i-e cald la mâini
Cum nu i-a fost de-atâtea săptămâni,
Zburătăceşte-n treacăt o găină.
Aruncă o privire spre fereşti
Şi, mărunţică, trece drumul la vecină,
Ca să mai afle veşti…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: