Sînziene

Din Paris

Posted on: October 19, 2008

de Ştefan Octavian Iosif

Visez. Încet se face dimineaţă…
Sus, din mansarda — cuib de rîndunică —
Proptit de geam, mă uit în jos cu frică
La uriaşul adormit sub ceaţă.

În purpur mîndru soare se ridică,
Luteţiei i-azvîrle raze-n faţă !
Ceas neuitat ! Privelişte măreaţă !
Aş vrea să zbor prin ferestruia mică…

Parisu-ntreg îmi cîntă la picioare.
Şi nu e vis. Trăiesc. Biruitoare
Se redeşteaptă simţurile-n mine…

Ca fluture gonit din floare-n floare,
Alerg pe străzi voios… În seri senine
Stau de poveşti cu stelele vecine…
[modifică]II

Vuiesc trăsuri, tramvaie, trenuri, care
Se-ncrucişează-n sus şi-n jos. Drumeţii —
Năluci — aleargă ca năvala ceţii
Pe bulevarde-n veşnică mişcare.

Luminile răsar prin galantare.
În praf de aur, din adîncul pieţii,
De pretutindenea beţia vieţii
Înalţă zgomotoasele-i altare.

Mă cred pierdut. În juru-mi, rîs şi glume,
Şi cîntece, şi lume peste lume !
Visez că-not pe-un ocean în spume.

Căci curge-n clocot din ateliere
Potopul viu al gloatei uvriere
În vastele Parisului artere…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: