Fragment from “Etno-Ritim”, a documentary series on traditional music of European countries, prepared for Turkish National Television (TRT).

This song took place in episode “Romania” as an example for urban traditional music of Romania.

Musicians: Trei Parale

(Florin Iordan: Cobza
Daniel Pop: Vocal, Flute
Beatrice Iordan: Cobza
Dinu Petrescu: Percussion)

Luminița magazine, founded in 1949
Published by the National Pioneers Organisation Council
A selection of the few representative children magazine covers can be found in graphicfront‘s first volume, Graphics without computer. 40 years of modest achievements

de Ion Creangă

Download: pdf
Audio: Grădina Poveştilor

Odată, vara, pe-aproape de Moşi, mă furişez din casă şi mă duc, ziua miaza-mare, la moş Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur nişte cireşe; căci numai la dânsul şi încă la vro două locuri din sat era câte-un cireş văratic, care se cocea-pălea de Duminica Mare. Şi mă chitesc eu în mine, cum s-o dau, ca să nu mă prindă. Intru mai întâi în casa omului şi mă fac a cere pe Ioan, să ne ducem la scăldat.

- Nu-i acasă Ion, zise mătuşa Mărioara; s-a dus cu moşu-tău Vasile sub cetate, la o chiuă din Codreni, s-aducă nişte sumani.

Căci trebuie să vă spun că la Humuleşti torc şi fetele şi băieţii, şi femeile şi bărbaţii; şi se fac multe giguri de sumani, şi lăi, şi de noaten, care se vând şi pănură, şi cusute; şi acolo, pe loc, la negustori armeni, veniţi înadins din alte târguri: Focşani, Bacău, Roman, Târgu-Frumos, şi de pe aiurea, precum şi pe la iarmaroace în toate părţile. Cu asta se hrănesc mai mult humuleştenii, răzeşi fără pământuri, şi cu negustoria din picioare: vite, cai, porci, oi, brânză, lână, oloi, sare şi făină de păpuşoi; sumane mari, genunchere şi sărdace; iţari, bernevici, cămeşoaie, lăicere şi scorţuri înflorite; ştergare din borangic alese, şi alte lucruri, ce le duceau lunea în târg de vânzare, sau joia pe la mănăstirile de maice, cărora le vine cam peste mână târgul.

- Apoi dar, mai rămâi sănătoasă, mătuşă Mărioară! vorba de dinioarea; şi-mi pare rău că nu-i vărul Ion acasă, că tare‑aş fi avut plăcere să ne scăldăm împreună…

Dar în gândul meu: Ştii c-am nimerit-o? bine că nu-s acasă; şi, de n-ar veni degrabă, şi mai bine-ar fi!….

Şi, scurt şi cuprinzător, sărut mâna mătuşei, luându-mi ziua bună, ca un băiat de treabă, ies din casă cu chip că mă duc la scăldat, mă şupuresc pe unde pot şi, când colo, mă trezesc în cireşul femeii şi încep a cărăbăni la cireşe în sân, crude, coapte, cum se găseau. Şi cum eram îngrijit şi mă sileam să fac ce-oi face mai degrabă, iaca mătuşa Mărioara, c-o jordie în mână, la tulpina cireşului.

- Dar bine, ghiavole, aici ţi-i scăldatul? zise ea, cu ochii holbaţi la mine; coboară-te jos, tâlharule, că te-oi învăţa eu!

Dar cum să te cobori, căci jos era prăpădenie! Dacă vede ea şi vede că nu mă dau, zvârr! de vro două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chiteşte.
Apoi începe a se aburca pe cireş în sus, zicând: Stai, măi porcane, că te căptuşeşte ea, Mărioara, acuş!

Atunci eu mă dau iute pe-o creangă, mai spre poale, şi odată fac zup! în nişte cânepă, care se întindea de la cireş înainte şi era crudă şi până la brâu de naltă. Şi nebuna de mătuşa Mărioara, după mine, şi eu fuga iepureşte prin cânepă, şi ea pe urma mea, până la gardul din fundul grădinii, pe care neavând vreme să-l sar, o cotigeam înapoi, iar prin cânepă, fugind tot iepureşte, şi ea după mine până-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de sărit; pe de lături iar gard, şi hârsita de mătuşă nu mă slăbea din fugă nici în ruptul capului! Cât pe ce să pună mâna pe mine! Şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ; căci, să nu spun minciuni, erau vro zece- douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă şi deasă cum îi peria, de care nu s-a ales nimica. Şi după ce facem noi trebuşoara asta, mătuşa, nu ştiu cum, se încâlceşte prin cânepă, ori se împiedică de ceva, şi cade jos. Eu, atunci, iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvârl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, şi-mi pierd urma, ducându-mă acasă şi fiind foarte cuminte în ziua aceea…

Dar mai în deseară, iaca şi moş Vasile, cu vornicul şi paznicul, strigă pe tata la poartă, îi spun pricina şi-l cheamă să fie de faţă când s-a ispăşi cânepa şi cireşele… căci, drept vorbind, şi moş Vasile era un cărpănos ş-un pui de zgârie-brânză, ca şi mătuşa Mărioara.

Vorba ceea: A tunat şi i-a adunat…

Însă degeaba mai clămpănesc eu din gură: cine ce are cu munca omului? Stricăciunea se făcuse, şi vinovatul trebuia să plătească.

Vorba ceea: Nu plăteşte bogatul, ci vinovatul…

Aşa şi tata: a dat gloabă pentru mine, şi pace bună!

Şi după ce-a venit el ruşinat de la ispaşă, mi-a tras o chelfăneală ca aceea, zicând:
- Na! satură-te de cireşe! De-amu să ştii că ţi-ai mâncat liftiria de la mine, spânzuratule! Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta?

Şi iaca aşa cu cireşele; s-a împlinit vorba mamei, sărmana, iute şi degrabă: -Că Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişaga. Însă ce ţi-i bună pocăinţa după moarte? D-apoi ruşinea mea, unde o pui? Mai pasă de dă ochi cu mătuşa Mărioara, cu moş Vasile, cu vărul Ion şi chiar cu băieţii şi fetele din sat; mai ales duminica la biserică, la horă, unde-i frumos de privit, şi pe la scăldat, în Cierul Cucului, unde era băteliştea flăcăilor şi a fetelor, doriţi unii de alţii, toată săptămâna, de pe la lucru!
Mă rog, mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n‑aveai chip să scoţi obrazul în lume de ruşine; şi mai ales acum, când se ridicaseră câteva fete frumuşele în sat la noi şi începuse a mă scormoli şi pe mine la inimă.

Vorba ceea:
- Măi Ioane, dragi ţi-s fetele?
- Dragi!
- Dar tu lor?
- Şi ele mie!…

Odată, Soarele coborî într-un sat la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea s-a întristat, păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea, însă, să-l înfrunte pe zmeu.

Într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărît să plece să salveze Soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu.

Drumul lui a fost lung şi a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna.

În cele din urmă, tânărul a găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi pînă când zmeul a fost doborît. Slăbit şi rănit, voinicul a reuşit să elibereze Soarele, care s-a ridicat pe cer înveselind lumea.

Viteazul n-a ajuns însă să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă şi, în timp ce aceasta se topea, din pămînt au început să răsară flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii.

De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi, unul alb şi altul roşu, pe care îi oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos amintind de culoarea sîngelui voinicului, iar albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
Ziua Mărţişorului
Legenda şi eclipsa de soare
Marţişoare şi felicitare
.en translation

- Ursule, tare…ursuz
De o vreme-ncoace eşti,
Zise vulpea cea şireată,
Şi pe toţi ne ocoleşti.
Haide, bre, că nu-i aşa
Greu să spui şi tu ceva.

- Vulpe, lasă-mă, te rog,
Nu îmi e de dialog.

- De ce, bre, te doare tare
Coada aia ce fu mare
Iar acu’ e doar un ciot?

- Vulpe, simt că nu mai pot.
Mă înnebuneşţi ! Te bat!

- Stai niţel! N-am terminat!

La rege, tu, când te-ai dus,
Despre mine ce i-ai spus?
Că, “vai, vulpea n-o să vină,
Rege leu, că e haină,
Nu-i pasă că eşti bolnav
Şi încă atât de grav.”
Da’ eu m-arătai degrabă
Şi te-am prins în plină treabă.

- De-un’ să ştiu că te arăţi?
Că au fost destule dăţi
Când doar umbra ţi-o vedeam…

- Mai stai, bre, şi tu la geam,
Când m-abat pe la ogradă.
Da\’, cum eşti făcut grămadă,
Slabe şanse să mă prinzi…

- Vulpe, coarda o întinzi!

- Da’ tu coarda n-ai întins,
Ursule, când ai pretins
Că-i eşti regelui loial?
Uite de-aia ai rămas
Fără coadă. Ştii ce glas
Am, când vreau pe cineva
Să conving. Ei bine,-aşa
L-am convins chiar şi pe leu,
Ce mai rege!, cum că eu
Pân’ s-ajung, ca să mă vadă,
Culesei ierburi grămadă
Să îl vindec…Dar, păcat,
Pentru leacul minunat,
Auzit-am la un curs,
Se mai cere, ca să vezi,
La trei cozi de şoricel,
Şi codiţa unui urs.

- Recunosc, m-ai aranjat.

- Ne-mpăcăm?

- Neapărat!

Şi-uite aşa, copiii mei,
Povestea s-a terminat…