Aifrunza galbena,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu sa cred
Ca toamna a si venit

Ieri iubita mi-a spus tarziu
Vezi tu codrul cel vesnic viu
Vara noastra se va sfarsi
Cand galben de tot va fi

Codrul verde si-adanc era
Si-avea umbra de catifea
Si-n tot codrul sub cerul clar
O galbena frunza doar

Aifrunza galbena,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu sa cred
Ca toamna a si venit
Aifrunza galbena
Aiglasul tau
Aifrunza galbena
Ca visul rau

Pentru galbenul ei noroc
Nu vazu pe pamant alt loc
Decat inima mea razand
Si-n ea ma lovi cazand

Ieri iubita mi-a spus tarziu
Vezi tu codrul cel vesnic viu
Vara noastra se va sfarsi
Cand galben de tot va fi

Aifrunza galbena,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu sa cred
Ca toamna a si venit
Aifrunza galbena
Aiglasul tau
Aifrunza galbena
Ca vïsul rau

Cântă din gura mama,
Iar tata la trombon,
Bunica la vioară,
Bunicul, saxofon.

Iar sora mea Ancuţa
Cântă cu muzicuţa,
Iar eu sentimental,
O doina din caval.

Un urs cum nu mai fuse şi nici n-o să mai fie,
Un acrobat ce circul umplea de veselie,
Păţi, ca toţi confraţii, aceeaşi veche boală,
Tânjind după trecutul de pui lângă o mamă…

Nimic nu-i readuce puterea sa ghiduşă
Ce fericea copiii cu mii de giumbuşlucuri;
Ţinut în cuşcă, zace, şi-aşa, gândind la gheţuri
E reîntors de oameni în nordice ţinuturi.

La început e vesel, încrezător în toate,
Apoi vede că viaţa de rude îl desparte;
O altă lege-acolo domneşte, neştirbită:
Legea celui puternic, prin luptă şi instinct.

Se întristează ursul, bufon aici se simte,
Nu-şi mai găseşte locul, ar vrea ca înainte;
La oameni să se-ntoarcă, nu doar plutind pe sloiuri -
Dar unde să îi afle? Ei sunt pe alte ţărmuri…

Peripeţii destule îl fac să nu-şi găsească
Nici locul şi nici starea în tagma cea ursească;
Nefericit, nu poate vâna vreun pui de focă,
Călătoreşte-aiurea, fără vreun dor de ducă.

Dar iată că, odată, când nu spera nici dânsul,
Norocu-i iese-n cale: sunt oameni care-n viscol
S-au rătăcit, îngheaţă şi n-au altă scăpare
Decât să-i încălzească el, Fram, cu blana-i moale.

Şi-apoi ursul se-ntoarce în lumea ce-l răpise
Şi care-n sânul dânsei prea îl domesticise;
Vrea mângâiat pe blană, aplauze şi dulciuri,
De care n-are parte acolo, printre sloiuri.

Aşa-s şi unii oameni, ca Fram, rupţi bunăoară
De-ale copilăriei meleaguri – gândul zboară
Acolo, iar şi iară; degeaba merg prin lume
Ei nu-şi mai află locul – oriunde tot străin e.

Am început o listă in ordine alfabetică de … amintiri din copilărie.
Vă rugam să votaţi sau să adăugaţi filmul favorit.

Mulţumim foarte frumos!

• Alarma in Delta
• Amintiri din copilărie
• Cireşarii
• Dumbrava minunată
• Fram ursul polar
• Gopo
• Harap Alb
• Mama
• Maria Mirabela
• Păcală
• Săgeata căpitanului Ion
• Toate pînzele sus
• Veronica
• Veronica se întoarce

CINEMA ROMÂNESC
Filme România

Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând,
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ.

În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti,
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.,

Fluture, fluture,
Fluture pune-te,
Pune-te pe punte,
Pune-te sub punte!

Muzeul Satului – Dragobetele

Voi o ştiţi, dar vasăzică
Eu sunt fiica cea mai mică
Dintre câte anul are.
Poţi să vezi în calendare
Că mă schimb chiar fără frică
Şi mai rar, mă fac voinică.

Sunt ce-a mai rămas din iarnă
Care tot vrea să mai cearnă
Alb covor pe câmp şi creste
Cu privelişti de poveste.
Primăvara mă îndeamnă
Ca să facem schimb de haină.

Vă amintesc cu bucurie
Că vă aduc măiestrie,
Sunt trimisă chiar de Faur
Să dăruiesc mâini de aur.
Făuriţi cu măreţie
Toata lumea să vă ştie.

Eu vă dau, cu simpatie,
Chef de viaţă, armonie,
Dar şi dragoste de carte
De care să aveţi parte.
Infinita bogăţie
E în cărţi, oricine ştie.

Poezii pentru copii

Ce duh ai şi ce putere.
Să-mpleteşti ceara cu miere,
De la floarea din gradină,
Ostenită de albină?
Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi şi pentru faguri,
Pulberi, roua, stropi şi leacuri,
Poate că de mii de veacuri.
Ca din lână, ca din ace,
Ţesi reţeaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce şi un pui.
Scule, numere, cântare
Au pus la măsurătoare
Ca-ncăperea cea mai mare
În găoacea cea mai mică
E ghiocul tau, fetică
Eşti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, făr’ să ştii,
Ai făcut bijuterii
Şi minuni în toată clipa
Cu musteaţa şi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, să taci,
Nu te lauzi cu ce faci.

RomanianVoice